Daily Archives: 18/01/2011

Jurnal cu poze. „Cel mai frumos MUNTE, este cel pe care IL VISEZI” – vf. Mont Blanc de 4810m, Alpi – Europa in 2007

18 ian.

Posted by CODmunte - "Japan"

Jurnalul cu poze
“CEL MAI FRUMOS MUNTE, ESTE CEL PE CARE IL VISEZI”

vf. Mont Blanc de 4810m in Alpii Francezi, Europa

a primei aventuri si ascensiuni montane “AFARA”

realizata de
OVIDIU CISMAS si GABRIEL NAGY

in perioada 24.08.2007 – 06.09.2007

Fiecare dintre noi are vise, unii ne dorim o casa sau masina, bani, un loc de munca mai bun, iar altii, sa ramana ceva dupa ei. Astfel, eu mi-am dorit, dupa ce am facut armata la Vanatori de Munte si am umblat prin aproape toata Romania pe poteci de munte, sa urc un varf mai inalt decat varful MOLDOVEANU de 2544m, cel mai inalt din tara noastra, situat in MUNTII FAGARAS. Dupa o discutie cu cumnatul meu, PREDA ILIE, care la randul sau isi dorea o astfel de ascesiune, ne-am hotarat sa incercam sa urcam pe vf. MONT BLANC de 4810m, din ALPII FRANCEZI, in FRANTA.

Dar pentru inceput, cateva date despre masivul si varful Mont Blanc nu strica la nimeni…

Varful Mont Blanc – Dame Blanche “Doamna in Alb” pentru francezi sau Monte Bianco – Il Bianco “Unul Alb” pentru italieni, din masivul Mont Blanc, este cel mai inalt varf montan al alpilor si cel mai inalt din EUROPA DE VEST, avand inaltimea de 4810.45m. Varful Mont Blanc este localizat in departamentul HAUTE-SAVOIE in FRANTA si VALEA AOSTA in ITALIA, pe/la granita dintre cele doua tarii, de aici rezultant si un litigiu, deoarece varful este pe linia bazinelor hidrografice dintre valea Arve in Franta si vaile Ferret si Veny in Italia. Cele mai renumite orase din apropierea Mont Blacului sunt: CHAMONIX in Franta (unde sau desfasurat primele JOCURI OLIMPICE DE IARNA) si COUREMAYEUR in Italia. O telecabina urca si traverseaza intregul masiv Mont Blanc, telecabina legand orasele Chamonix si Courmayeur. Tot in masivul Mont Blanc, vom putea gasi si traversa TUNELUL MONT BLANC, care ruleaza pe sub munte intre Franta si Italia, construit in perioada 1957-1965 pe o lungime de 11.6km, fiind una dintre principalele rute de transport trans-alpin. Un alt litigiu la fel de disputat este legat de CEL MAI INALT VARF AL CONTINENTULUI EUROPEAN, parerile fiind impartite intre varful Mont Blanc si varful ELBRUS de 5642m din CAUCAZ-RUSIA. Deoarece varful Elbrus din muntii Caucaz, este pozitionat la limita dintre doua continente, EUROPA si ASIA, rezulta astfel ca varful Mont Blanc de 4810m din Franta, este cel mai inalt varf al continentului European. Masivul Mont Blac este popular si cunoscut pentru drumetii, alpinism, snowboarding sau schii. Varful Mont Blanc este un dom de zapada si gheata groasa a carui grosime exacta variaza, astfel altitudinea varfului nu este exacta si nu poate fii determinata permanent, dar masuratori precise au fost facute dealungul anilor. Prima masuratoare oficiala si consemnata in arhive, a fost facuta in anul 1863, si pentru o lunga perioada de timp, cota inaltimi/altitudini oficiale a varfului Mont Blanc a fost 4807m. Incepand cu anul 2002 sau facut masuratori din ce in ce mai precise, acestea se repeta o data la doi ani, ultima masuratoare din anul 2009 aratand inaltimea/altitudinea de 4810.45m (la 4792m este stanca, diferenta pana la 4810m este data de gheata). Inaltimea Mont Blancului este depasita doar de varfurile din masivul Caucazian aflat in Rusia si Georgia. Masivul Mont Blanc are imaginea unui potential PATRIMONIU MONDIAL, datorita unicitatii sale si a importantei culturale, considerat locul de nastere si simbol al alpinismului modern si de altitudine. Se doreste prin includerea in patrimoniul mondial a intregului masiv Mont Blanc, si protectia acestuia, deoarece se inregistreaza o poluare din ce in ce mai mare din parte turistilor/alpinistilor care il viziteaza/urca, acestia lasand muntii de gunoaie pe la refugii, dar ce mai mare problema fiind dejectiile umane, care se pot observa mai ales in perioada dezghetului din primavara fiecarui an, de unde a primit si un alt nume, “MUNTELE NEGRU”.

Ascesiunile pe varful Mont Blanc sunt facute in fiecare an de aprox. 2500 de turisti/alpinisti, si poate fii considerata de catre unele persoane o simpla si lunga ascensiune falsa, dar este o ascensiune de durata chiar si pentru o persoana bine instruita si aclimatizata cu altitudinea. Impresia ca nu este dificil a intreprinde o ascensiune pe varful Mont Blanc, o da si faptul ca de la L’AIGUILLE DU MIDI (in cazul in care se opreste telecabina), varful Mont Blanc pare destul de aproape, fiind “doar” cu 1000m mai inalt. Desi varful este aparent inselator de aproape, cele trei trasee de la L’Aiguille du Midi care duc pana pe varful Mont Blanc, sunt cunoscute a fi cele mai dificile, tehnice si provocatoare decat celelante trasee mai frecvent utilizate. Cu toate acestea, din pacate, in fiecare an se inregistreaza noi victime in/pe masivul Mont Blanc (5-7 victime doar pe traseul principal, Royale Voie-Traseul Regal), mai ales in weekendurile luni august, cand serviciile de salvare locale si companiile aeriene de intervetie au si cate 12 misiunii, majoritatea catre persoanele in dificultate si care sunt pe un traseu normal.

Cei care doresc sa urce pe varful Mont Blanc au nevoie de: un curs sau cunostinte minime de alpinism la mare altitudine, un ghid sau cel putin un alpinist cu experienta la mare altitudine, echipament adecvat ascensiunilor la mare altitudine. Traseele sunt lungi, cu pasaje delicate si pericol de a se desprinde pietre. Este recomandabil, chiar obligatoriu, a se sta cel putin o noapte la refugiile din masivul Mont Blanc pentru a ne face aclimatizarea. Chiar daca varful are aprox. 5000m, este mai putin cazul sa se faca o “boala de altitudine” si posibil de la aceasta “boala” sa survina apoi decesul. Pentru a va face o parere cat de dificil si greu este a urca pe varful Mont Blanc, cateva date: in anul 2006 sa intervenit de catre Jandarmeria Montana in 120 de situatii. Situatiile de interventie au fost: 80% epuizare, conditiile fizice si de pregatirea precare, lipsa de aclimatizare; 30% leziuni, rani si degeraturi la picioare, tulburari din cauza altitudini, toate acestea situatii aparand mai ales in cazul celora care se intorc la refugii. Rata de succes a unei ascensiuni pe varful Mont Blanc este cuprinsa intre 33%-50%, chiar cu ajutorul unui ghid sau al unui alt alpinist profesionist. Nu ar trebui trecute cu vederea urmatoarele: pregatirea in conditi asemanatoare de ascensiune cu 3 lunii inainte, cunostinte de a folosi coltarii si pioletul, de a te aclimatiza corespunzator. Primul accident consemnat dateaza din anul 1820, din pacate accidentele au contiuat si in anii urmatori, aceste ducand la infiintarea COMPANIEI DE GHIZI MONTANI din Chamonix in 09.05.1823, in momentul de fata existand si desfasurand activitati peste 150 de membri ai Companiei de Ghizi Montani din Chamonix, acestia fiind ghizi sau escorte/insotitori.

Pentru a face o ascensiune pe varful Mont Blanc, putem alege din mai multe trasee clasice de alpinism:

– Cel mai popular traseu este CRISTALLIERS DES VOIE (mai este cunoscut sub numele de ROYALE VOIE), care porneste din SAINT-GERVIN cu TRAMVAIUL du Mont Blanc pana la statia NID D’AIGLE, de unde incepe ascensiunea catre refugiu TETE ROUSEE si apoi prin CORIDORUL GOUTER sau MARELE CULOAR “GRAD CULOAR” (aceasta portiune mai este cunoscuta drept “CULOARUL MORTII” din cauza accidentelor provocate de caderile de pietre) pana la refugiul DU GOUTER. Dupa o noapte de odihna la refugiul Gouter (dar care se poate face si la refugiul tete Rousse) sau in preajma refugiului stand la cort, ascensiunea contiuna catre refugiul VALLOT si varful MONT BLANC.

– Al traseu la fel de popular este LA VOIE DES 3 MONTS sau LA TRAVERSEE. Acest traseu porneste din orasul/statiune Chamonix catre L’Aguille du Midi cu telecabina, de unde incepe ascensiune catre refugiul COSMIQUE, unde se va dormi o noapte. A doua zi ascensiune va continua prin varful MONT BLANC DU TACUL si varful MONT MAUDIT pana pe varful Mont Blanc.

Traseul cel mai utilizat de pe partea italiana este LA ROUTE DES AIGUILLES GRISES. Dupa ce se trece ghetarul MIAGE, se va dormi o noapte la refugiul GONELLA, pentru ca a doua zi ascensiunea sa continue prin COL DES AIGUILLES GRISES si apoi varful DOME DU GOUTE, ajungand in final pe varful Mont Blanc. Un traseu de trei zile este TRECEREA MIAGE-BIONNASSAY-MONT BLANC, care incepe prima zi de la CONTAMINES-MONTJOIE pana la refugiul CONSCRITS unde se va dormi prima noapte, in ziua urmatoarele se traverseaza CUPOLELE MIAGES si se doarme la refugiul DURIER, iar a treia zi ascensiunea duce prin L’AIGUILLE DE BIONNESSAY si varful DOME DU GOUTER spre varful Mont Blanc.

Daca este senin, de pe varful Mont Blanc se poate observa si vedea celebrul L’Aiguille du Midi la Nord, Grand Jourasses la Nord-Est, iar spre valea Arve coborand ghetarul Bossons. In departare se pot observa si alte lanturi muntoase : Jura, Vosges, Padurea Neagra, Masivul Central etc, precum si alte varfuri inalte/importante ale Alpilor.

Toate aceste sunt greu de vazut daca este poluare mare in atmosfera si nu bate vantul, chiar si in cazul cand poate fi soare. Si in aceste cazuri, mai putin favorabile, avem vizibilitate de la 100km si se poate vedea CURBURA PAMANTULUI. Pe varful Mont Blanc viteza vantului poate ajunge la 150km/ora si temperatura aerului sa coboare pana la -40°C. Astfel si starea vremii se poate schimba rapid, vantul schimband senzatia de rece si de temperatura a aerului cu cate 10°C la fiecare 15km/ora viteza a vantului, contribuind la esecul unei ascensiuni, chiar si de catre alpinisti profesionisti. Dupa 3700m altitudine toate precipitatile cad sub forma de ninsoare, iar temperatura maxima poate ajunge la 3°C pe varful Mont Blanc, chiar si intre lunile iulie-septembrie.

Prima ascensiune confirmata/inregistrata a varfului Mont Blanc, a fost realizata de ghidul JACQUES BALMAT si medicul MICHEL PACCARD la data de 08.08.1786, ascensiunea fiind realizata la initiativa lui HORACE-BENEDICT DE SAUSSURE, care a dat si o recompensa pentru aceasta prima reusita. Astfel sa deschis calea spre inceputul alpinismului modern si de altitudine. Prima femeie care a juns pe varful Mont Blanc a fost MARIE PARADIS in 1808. Primul roman care a ajuns pe varful Mont Blanc, a fost geologul RADU PORUMBARU la data de 02.10.1877, fiind mentionat si in vechea CARTE DE AUR, de la sediul CLUBULUI ALPIN FRANCEZ din Chamonix. Primul aradean care a ajuns pe varful Mont Blanc, a fost alpinistul ZSOLT TOROK in luna august din 2002.

Dar sa revin la junalul acestei aventuri alpinstice…

Din pacate pentru cumnatul meu, s-a ivit o problema si a trebuit sa renunte, eu fiind nevoit sa-mi caut un alt coleg de ascensiune. L-am gasit in clubul de Alpinism si Escalada “PHEONIX” Arad, din care faceam parte, pe GABRIEL NAGY. Am inceput pregatirea fizica prin iesiri la munte si mers la sala, exercitii suplimentare de rezistenta si forta. Ne-am documentat in ce priveste traseul pe care urma sa-l parcurgem, fiind ajutati si de colegii care deja au fost pe varful Mont Blanc, optand pentru traseul clasic: in prima zi, urcare cu telecabina din localitatea les HOUCHES pana la statia finala a telecabinei, BELLEVUE la 1794m, continuand sa urcam cu tramvaiul de Mont Blanc pana la statia finala, NID D’AIGLE la 2372m, iar de aici in sfarsit urcare pe jos pana la refugiul tete ROUSSE la 3167m; a doua zi, pornind in jurul orei 01:00 noapte de la refugiul tete Rousse de la 3167m spre refugiul GOUTER la 3817m prin MARELE CULOAR, continuand ascensiunea de la refugiul Goutter de la 3817 spre refugiul VALLOT la 4362m, de aici urmand partea cea mai dificila a acestei ascensiuni, creasta catre varful MONT BLANC si varful in sine la 4810m. Dupa o jumatate de ora de bucurie pe varf, intoarcere pe acelasi traseu pana la refugiul Tete Rousse la 3167; in a treia zi coborarea catre valea CHAMONIX si spre camping. Inainte de urcarea pe Mont Blanc, vom face si o tura de aclimatizare pe la 3000-4000m.

Dupa ce am adunat informatiile necesare despre ascensiune, sa pus problema deplasari pana in Franta. Am decis sa ne incercam norocul in a merge pana acolo cu… TIR-ul. In acest sens, am primit ajutorul din partea unei prietene si vecine de bloc, MIHAELA CARSTEA, care ne-a intermediat acest mijloc de transport spre Franta, urmand sa ne comunice intr-o zi, cand am fi fost in Franta, in ce data vom avea transport inapoi din Franta catre Romania. Dar am intampinat probleme in ce priveste transportul spre Franta, deoarece luna august in Franta este dedicata concediilor, iar aproape toti angajatii isi iau concediu, fiind problema in ce priveste personalul care sa descarce marfa din tiruri.

Dar, inainte de a pleca, am aflat despre UN ALT VIS…

Visul unui prieten apropiat, DANIEL BOARIU, fericitul co-castigator al concursului “Dansez pentru tine”, ajutat de prietena lui si partenerul de dans al acesteia, CARMEN STEPAN si VICTOR SLAV, visul sau fiind… VISUL DE A MERGE, DE A UMBLA! Intr-o discutie cu Dani, acesta mi-a spus: “Amandoi avem de urcat un munte, tu sa-ti urci Mont Blanc-ul iar eu sa-mi fac operati si sa ma pun pe picioare”. Cu astfel de optimism primit din partea lui si dupa o lunga asteptare, avem in sfarsit un mijloc de transport.

A venit si ziua plecarii.

> VINERI, 24.08.2007, ZIUA PLECARI CATRE FRANTA.

Dupa ce ne-am facut rucsacii, am ajuns la mijlocul nostru de transport, TIR-ul. Nu mica i-a fost mirarea soferului, ALIN ROMANU, cand s-a trezit cu doua persoane mici de statura, cu cate doi rucsaci fiecare, el asteptandu-se la doi baieti puternici si mari, de genul celor care practica rugby. Dupa ce ne-am instalat in cabina TIR-ului, pe la ora 17.15 am pornit la drum si asfel incepe aventura noastra spre Franta si Mont Blanc. Pana in Franta urma sa facem trei zile, dar a meritat din plin aceasta lunga calatorie, avand posibilitatea sa-l cunoastem pe Alin, soferul nostru, dar si pe alti soferi. Fara a avea vreo problema trecem in UNGARIA, se lasa seara si din cabina tirului orasele si localitatile din Ungaria se vad altfel, decat dintr-o masina mica.

> SAMBATA, 25.08.2007, ZIUA IN CARE VOM TRAVERSA UNGARIA, AUSTIA SI GERMANIA, pana la granita Germaniei cu Franta.

Alin ne-a dezvaluit unele din locurile sale preferate de mancare din Ungaria si AUSTRIA, si acum imi aduc aminte cu placere de ciorba de burta din Ungaria si de puiul la rotisor facut de turci, din Austria. Dar poate cel mai important in aceasta calatorie, am cunoscut un MARE OM, ALIN. Peste tot unde am stat in pauzele de restrictie privind circulatia tirului, opt ore condus + opt ore pauza, Alin ne prezenta celorlanti soferi de tir. Inedit a fost modul in care am dormit pe parcursul deplasari spre Franta. Deoarece Alin trebuiea sa se obihneasca cat mai bine, eu si Gabi, am dormit in remorca tirului, unde ne-am instalat polifoanele/salteau pentru dormit si saci pentru dormit, intr-un spatiu mare si doar al nostru. La granita germano-franceza, a trebuit sa stam 24 de ore din cauza restrictiilor de circulatie a TIR-urilor in weekend.

> DUMINICA, 26.08.2007, DEPARTE DE CASA IN GERMANIA.

Avand toata ziua de duminica la dispozitie, ne-am decis sa vizitam orasul in care ne aflam, mentionez ca eu si Gabi habar nu aveam in ce oras eram. Astfel am vizitat centrul orasului KEHL, ne-am abatut pe o straduta si am ajuns in preajma unui canal amenajat pe care convietuiau rate salbatice si lebede. Am urmat cursul acestui canal si am ajuns intr-un parc in care trona un turn inalt, in care am urcat si noi. De sus, in fata nostra, panorama superba asupra intregului oras, a unui “rau” care curge prin zona si a cladirilor sau parcurilor de cealalta parte a “raului”. Desi zarisem din turn un strand in apropiere, ne-am decis sa mergem sa devem si noi “raul” din apropiere, dupa ce coboram din turn. Pe marginea acestui “rau” sunt amenajate frumoase parculete, cu locuri de joaca pentru copii sau locuri amenajate pentru picnic, trasee doar pentru bicicleta… parca este ceva diferit fata de la noi, oare ce??? Trecem si noi “raul” pe un pod modern, facem poze la diverse ambarcatiuni care navigheaza pe el si ajungem de cealalta parte. Si dintr-o data realizam eu si Gabi, unde ne aflam… suntem in Franta (observasem tabelele indicatoare scrise in franceza). Cu rusine in glas am intrebat niste tineri unde ne aflam si ce “rau” am trecut ? Putin surprinsi de intrebare ne-au raspuns: “Sunteti in STRASBOURG si a-ti trecut fluviul RIN”. Am mai primit de la acestia, informatii despre ce am putea vizita, recomandandu-ne catredala NOTRE-DAME. Pana la aceasta catredala am mers pe jos si as putea sa scriu multe despre ce am vazut prin acest oras, dar ca sa fiu cat mai succint, este grandios si cu parere de rau, ne-am dat seama ca si noi avem asa ceva, dar nu stim sa le apreciem la adevarata valoare!!! Iata-ne in fata impresionantei catredale Notre-Dame. Am intrat in interior si am avut norocul sa fim in momentul cand mecanismul ceasului si orilogiului se schimba la ora 12:00, aceasta schimbare fiind unul din punctele de atractie ale acestei catredale. Dar impresionanta este catredala si la exterior, arhiectura si basoreliefuri, sculpturi… amintind parca de BISERICA NEAGRA din BRASOV. Dar si ce fortota pe langa catredala, tarabe si magazine de suveniruri frumos aranjate, cantareti ambulanti, lumea zambaind si… cersetori romanii. Dupa aceast plimbare in doua tari si in aceiasi zi, ne-am intors la tirul nostru. Suntem asteptati de catre Alin cu masa gata pusa. Dar suntem asteptati si de alti soferi de tir, Alin le-a povestit despre noi si ce vrem sa facem prin Franta, unul dintre soferi fiind chiar fratele sau, sofer de tir dar la alta companie (in timp ce mergeam catre Germania, intamplator sau gasit pe frecventa statiilor de comunicatie de la tir, afland ca au pe o portiune aceiasi ruta, si-ai dat intalnire in parcarea unde urma sa stationam aceste 24 de ore).

> LUNI, 27.08.2007, PORNIM MAI DEPARTE DIN GERMANIA SPRE FRANTA SI CHAMONIX.

Sunt invitat de catre un alt sofer de tir, ILIE este numele sau, sa merg cu acesta pana aproape de LYON, deoarece are aceiasi ruta cu Alin si noi. Ne luam ramas bun de la Ilie aproape de orasul LYON si continuam pana la RUMILLY. Dupa ce am traversat aproape toata Europa, trebuie sa parasim mijlocul nostru de transport si pe Alin. Chiar daca am calatorit si stat impreuna aproape trei zile, despartirea de “protectorul” nostru nu a fost usoara, fiind si mai in varsta decat noi, la final i-am spus “ticu Lin”. Aveam sa aflam ulterior, ca in urmatoarele zile sa gandit la noi tot timpul; daca am ajuns cu bine in Chamonix, daca am ajuns cu bine pe varful Mont Blanc si am coborat de pe acesta in siguranta, daca ne-am intors cu bine acasa in Romania. Asta este… noi trebuie sa ne continuam calatoria pana la Chamonix. Usor de spus, deoarece s-a ivit o problema. Eram la vreo 120 km de Chamonix si de abia acum realizam unde suntem si ca nu stiam cum sa/vom ajunge in faimosul oras-statiune, mai ales ca nu exista posibilitatea de a lua autobuz sau tren. Dar la fel ca si la noi, functioneaza autostopul, doar ca am gresit de vreo doua ori directia in care vroiam sa mergem. Am fost surprinsi de gestul unui sofer: vazand ca stam la autostop pe soseaua si directia gresita (am scris pe un carton unde vrem sa ajungem, Chamonix) si dupa ce a trecut de noi si a mers ceva sute de metrii, poate chiar kilometrii, s-a intors inapoi pentru a ne indruma pe soseaua si directia buna…. FARA CUVINTE!!! Dupa aproape doua ore de stat la autostop in plin soare, nu mancasem de ceva timp si ne gandisem sa montam cortul, in sfarsit o speranta. A oprit o masina ceva mai incolo de noi si bagajele noastre, sa coborat un tanar si se uita lung la noi, dar vazand ca nu ne miscam catre el, a venit catre noi si prin intermediul limbi engleze, ne-a comunicat ca ne poate duce doar pana in orasul ANNECY. Bucurosi de aceasta oportunitate, ne-am imbarcat noi si bagajele in masina sa, pornind din nou la drum. Tanarul era insotit de prietena, si au ramas mirati ca am ajuns pana in locul de unde ne-au preluat, cu tirul. Cei doi, vazand in ce situatie de confuzie ne aflam, ne-au dus pana in fata garii din Annecy, de unde am reusit sa luam un tren spre Chamonix. Pe durata acestei calatori am putut vedea ce inseamna turism si civilizatie: pajisti aranjate, case frumoase, fara gunoaie pe camp… Deodata au aparut muntii. Cand am schimbat intr-o statie trenul obisnuit cu trenul care circula doar prin valea Chamonix, in departare se putea vedea varful semet al Mont Blanc-ului iar dupa ce am intrat in valea Chamonix, deasupra noastra se vedeau varfurile muntilor, zapezile, ghetarii si visul nostru, varful Mont Blanc. Am ajuns in gara statiuni Chamonix si ne-am interesat unde putem sa gasim un camping. Am fi putut sa stam in afara unui camping si sa nu platim nimic, dar siguranta cortului si a echipamentului nostru in timp ce suntem plecati, este mai importanta (aveam sa constatam ca a fost o decizie buna, de a sta in camping). Din fericire, chiar din gara ne-au fost oferite gratuit aceste informatii privind locurile de campare si cazare, mersul trenurilor sau al autobuzelor, prin pliante sau brosuri. Cum banii, pentru noi, conteaza, ne-am intors cu trenul 10 km pana in localitatea les BOSSONS pentru a campa in campingul “LA VEVERITE”, care avea cele mai bune preturi. Ajungem in gara Les Bossons, dar unde este acest camping??? Spre norocul nostru, suntem dusi cu masina chiar in camping, de doi turisti francezi veniti in concediu si care stateau in campingul cautat de noi, si care condusesera pe cineva la gara. Mare le-a fost mirarea lor cand le-am spus ca vrem sa facem Mont Blanc-ul, eu si Gabi, doi romani la 1.65m inaltime, slabuti si rataciti in Franta. Ne-am prezentat la administratia campingului pentru formalitatile de cazare. A trebuit sa complectam niste formulare: despre noi, de unde suntem, in ce scop pe acolo, perioada sederi prin zona… Si administratoarea sa uitat lung la noi cand am pomenit ca veniseram sa facem varful Mont Blanc, dar cel mai neplacut moment a fost cand a aflat ca sotia mea MIHAELA, este acasa in Romania si este gravida in luna a cincea. Mi-am primit criticile si de la administratoare, pana la urma aceleasi sentimente de mama peste tot!!! Am stabilit pretul de campare, dar am incercat sa negociem o reducere din pret… fara de succes, dar administratoare campingului ne-a dat un fel de traficpass valabil pe autobuzele si trenul din valea Chamonix, pentru a ne deplasa fara vreun cost din partea nostra prin vale. Aceasta este “beneficiul” campingului si “reducerea” (daca nu am fi stat in camping, trebuia sa platim transportul cu autobuzele sau trenuletul din vale). Ne-am indrepta spre locul nostru de cort si dupa ce l-am instalat, in sfarsit am putut sa ne relaxam. Luni seara, pe data de 27 august, la ora 20:30, eram in sfarsit la poalele Mont Blanc-ului. Din acest camping, se poate vedea varful Mont Blanc, dar suntem nevoiti sa mai asteptam in al vedea, sa facut intuneric si sau adunat norii deasupra varfului. Asta este, pe maine…

> MARTI, 28.08.2007, PRIMA ZI IN PREAJMA MONT BLANCU—ULUI, dar… afara ploua.

Ne-am interesat de la administratoare campingului daca vremea se va ameliora in decursul zilei pentru a putea incepe turele de aclimatizare, dar… pana pe joi sau vineri, nici o sansa. Dar a meritat si aceasta inactivitate montana, pentru ca a fost placut sa vizitam in aceste doua zile de vreme urata, 28-29.08.2007, Chamonixul si localitatiile din valea Chamonix. In timp ce ne mai aranjam echipamentul pentru ascensiune, cortul propriu si locul cortului, ne imprietenim cu un grup de cinci francezi, care venisera in concediu prin valea Chamonix si in incercarea de a urca pe vf. Mont Blanc. Aflam ce trei sunt alpinisti cu ceva experinta iar doi sunt axati mai mult spre speologie. Schimbam informatii intre noi despre Mont Blanc, si posibilitatile de a petrece timpul liber la munte si in natura, din Romania sau Franta. Dupa acest dialog prietenesc cu colegii nostri francezi, eu si Gabi ne-am decis sa vizitam in aceasta prima zi de inactivitate montana, statiunea Chamonix. Plecam cu trenul spre Chamonix, si inca din gara sau prin statiune, avem parte de forfota mare si diversivitate de oamenii: turisti la plimbare sau la terase servind cafea, capuccino, bere sau vin (fiecare servea aceste bauturi in functie de tara din care provenea!?), mai erau cei care venisera pentru a “fi vazuti” (aceia cu masini luxoase, imbracati dupa ultima moda…), iar pe deasupra tuturor treceau in zbor parapantisti. Primul nostru obiectiv al acestei vizite in statiune, este CASA MUNTELUI din Chamonix, dorind sa aflam informatii despre cel mai bun traseu de ascensiune si vremea din acea perioada (speram ca administratoarea campingului unde stateam sa se insele). In aceasta Casa a Muntelui totul este bine pus la punct in ce priveste informatiile: harti, brosuri, machete, proiectii media, anunturi in fiecare dimineata privind vremea in urmatoarele trei zile, sau ajutor din partea personalului. Dupa o discutie cu un ghid, acesta ne-a recomandat traseul de ascensiune incepand dinspre localitatea les Houches, iar de joi, 30.08.2007, primim informatia ca vremea se va ameliora, aceasta fiind sansa noastra (chiar asa a si fost, a plouat incontinuu in vale, desi a mai aparut cate o fereasta printre nori). Cu aceaste informatii nu tocmai optimiste si din parte celor de la Casa Muntelui, nu ne ramane decat sa asteptam ziua de joi, 30.08.2007, pentru a porni spre visul nostru, varful Mont Blanc. Putin suparati si dezamagiti, vrem sa ne intorcem la camping, dar vazand chiar langa Casa Muntelui o biserica, am intrat pentru a spune o rugaciune si pentru a ne atrage putin norocul sau increderea. Acum suntem mult mai optimisti, deci, la plimbare prin Chamonix si valea sa. Astfel, avem ocazia sa vedem cum fac francezii turism, in adevaratul sens al cuvantului: prin magazine de suveniruri, cafenele, restaurante, magazine sportive si in toate acestea, esti primit cu zambetul pe buze, iar peste tot se putea auzi radioul, care iti spunea “BON JOUR! ISI, RADIO DU Mont Blanc”. Mie cel mai mult mi-au placut prin Chamonix, magazinele de echipamente sportive: pentru munte, montainbike, parapanta (mi-am lasat doar ochii pe acolo) dar si magazinele de suveniruri. In aceste magazine de echipament, am fost impresionat de gama diversa a echipamentelor, calitatea lor, posibilitatile de a le incerca sau testa in locuri special amenajate in interiorul magazinului, de informatiile amanuntite primite de personalul acestor magazine in legatura cu fiecare echipament. Unele dintre aceste persoane, erau axate doar pe anumit tip sau tipuri de echipament, putand sa dea informatii foarte exacte despre unele echipamente, dovedind acest lucru prin imagini foto sau video in care apareau testandu-le!!!. Vizitant Chamonixul si diversivitatea de magazine, am intalnit-o si cunoscut-o pe ROXANA “romanca de la poalele Mont Blanc-ului”, care lucra intr-un astfel de magazin si cu care ne-am imprietenit, ea ajutandu-ne ulterior foarte mult cat am stat prin valea Chamonix. Amuzant este modul cum ne-am cunoscut… Am gasit in magazinul in care lucra, o geaca cu goretex si ceva pantaloni de tura, dar marimi mari. Am discuta cu ea in engleza, daca ma poate ajuta cu aceste echipamente si marimi ceva mai mici, dar raspunsul a fost negativ. Reactia mea, nu a fost nu prea ortodoxa… Surprinsa de cuvintele romanesti si nu tocmai frumoase venite din partea mea si lui Gabi, ne-a fost dat sa auzim din partea Roxanei, in romaneste: “DAR VOI SUNTE-TI ROMANI?!”. Si punete la discutii: cine suntem fiecare, de unde suntem si ce facem prin vale… Intre timp ce ne mai uitam prin magazinul in care lucra Roxana, ne-am mai intalnit intamplator si cu alti doi alpinisti romani din judetul CARAS-SEVERIN, MARIUS din orasul CARANSEBES si ALIN din orasul OTELUL ROSU, care doreau sa urce pe Mont Blanc. Am schimbat mici informatii despre Mont Blanc, iar Marius vazand geaca, sa decis sa cumpere si el una. Ajungand la casa de plata din magazin, surpriza… am mai intalnit alt alpinist roman, pe care eu si mai ales Gabi il cunosteam foarte bine, aradeanul ZSOLT TOROK, cel mai cunoscut si apreciat alpinist al judetului ARAD. Ca pachetul sa fie complect, Zsolt era isotit de alti doi alpinisti romani: CRISTIAN TECU din Timisoara – judetul TIMIS, JANOS TOROK “Joe Indianu” din orasul SIBIU – judetul SIBIU, toti trei dorind sa escaladeze peretele DRU in zilele urmatoare. Ce grup mare, ce moment si bucurie a intalniri departe de CASA si ROMANIA. Mie si lui Gabi, dupa cum am mentionat, ne erau cunoscute persoanele cu care venise Zsolt Torok: Cristian Tecu si Janos Torok, iar acestia trei se stiau cu Marius si Alin (un lucru foarte important in ascensiunea pe care doream sa o fac eu si Gabi). Dar cea mai bucuroasa de aceasta intalnire a fost Roxana, deoarece a putut sa stea de vorba cu romani, oameni de munte. Astfel am realizat, ca ne aflam in CASA ALPINISMULUI EUROPEAN, unde sau consacrat oameni legenda, precum LIONEL TERRAY, GASTON REBUFFAT, LOUIS LACHENAL, MURICE HERZOG, dand lumii alpinismul de altitudine si prima reusita a cuceriri unui optimar, varful ANAPURNA de 8078 m din HIMALAYA. Frumos si de amintirea acest moment… Am fi dorit sa urcam cu telecabina pana la AIGUILLE DU MIDI la 3845m, dar aglomeratia de turisti (era plin de asiatici care fotografiau tot ce li se pare interesant) si pretul destul de maricel, ne-au facut sa abandonam. In schimb, am vizitat monumentul din Chamonix, ridicat in cinstea celor care au urcat pentru prima oara varful Mont Blanc: doctorul MICHEL PACCARD si ghidul JACQUES BALMAT, in 08.08.1786, reprezentati amandoi privind spre varf. In apropiere se afla si monumentul ridicat doar pentru doctorul Paccard, eu simtind ca trebuie sa “stam de vorba” impreuna despre Mont Blanc. Dupa ce facem cateva cumparaturi dintr-un super market, doar aveam nevoie de mancarica in aceste zile cat stam in Franta (am fost sfatuiti de catre colegii nostri din Romania care au fost prin zona, sa nu ne ducem mancare de acasa, in Franta fiind mai ieftina mancarea), seara ne retragem spre campingul nostru. In camping stam de vorba cu administratoarea campingului si ceilanti turisti, savuram un vin bun frantuzesc si admiram muntele. In fecare seara, cat am stat in camping, am cumparat si consumat un vin francez, doar suntem in tara cu cele mai apreciate vinuri…

> MIERCURI, 29.08.2007, IN CEA DEA DOUA ZI DE INACTIVITATE MONTANA.

Ne-am intors prin Chamonix, pentru a vedea alte locati de interes turistic sau magazine, dar am vizitat si localitatile de pe valea Chamonix, ramanand impresionati de mai multe aspecte: pretutindeni se face sport; parapanta, treking, montanbike, alpinism… sau prin frumusetea caselor cu flori la balcoane, curtiilor frumos ingrijite, a curateniei, linisti si ordini. Ne-am deplasat in aceasta de-a doua zi si pana in localiatea les HOUCHES, pentru a vedea cat de cat pe unde ar urma sa urcam. Ar mai fi de spus cate ceva despre aceste doua zile petrecute prin valea Chamonix, despre locurile pe care le-am vizita si pe care le-am omis (deabea la intoarcere in tara, am realizat cate am fi putut vizita prin zona) dar… muntele este mai important. Seara ne intorcem la camping, plini de speranta in ziua urmatoare si incercand sa dormim.

> ESTE JOI DIMINEATA, 30.08.2007, SI DIN PACATE PLOUA IN CONTINUARE.

Totusi, ne interesam de la administratie campingului cum va fi vremea in urmatoarele ore si aflam ca va fi 30% senin. Este si asta ceva… Stam pe la cort si in camping, dar pe la ora 11:00 iese soarele. Ne facem rucsaci pentru ascesiune, mancam ceva la repezeala si pe la ora 12:30, in sfarsit plecam pentru a urca varful Mont Blanc!!! Pana in localitatea les Houches calatorim cu autobuzul, iar de aici luam telecabina pana la statia BELLEVUE la 1794m. Avem de stat aproape o ora in asteptarea tramvaiului de Mont Blanc, de aceea, bem o cafea la restaurantul Bellevue. Plecam catre statia tramvaiului de Mont Blanc, dar nu mai vine tramvaiul, sa defectat si astfel stam inca aproape o ora in plus, iar vremea sa schimbat din nou, e ceata pretutindeni si a inceput sa picure marunt. In asteptare tramvaiului nu suntem singurii, din ce in ce mi multe persoane se aduna in aceasta micuta statie, fiecare echipati corespunzator de munte. Dupa o lunga asteptare soseste tramvaiul, un trenulet pe cremaliera, care ne va duce pana la statia NID D’AIGLE la 2372 m, desi initial, se dorise ca statia finala sa fie chiar varful Mont Blanc. In tramvai ne intalnim cu cei doi colegi din judetul Caras-Severin, Marius si Alin, care se hotarasera sa incerce si ei sa urce pe varf. Suntem ultimii care coboram din tramvai in statia finala, la Nid D’aigle la 2372 m, si poposim pentru putin timp in incinta statiei, pentru a ne aranja echipamentul. Vremea continua sa fie tot mai potrivnica, a inceput sa bata vantul, dar avem noroc ca macar poteca este cat de cat vizibila. Am fi vrut sa fie vreme frumoasa, pentru a ne bucura de peisaj si de urcus, sa facem poze. Dar increzatori intr-o vreme mai buna, pornim toti patru spre refugiul tete ROUSSE la 3167m, obiectivul zilei de azi. Prima parte a urcusului este placuta, mai zarim cate ceva atunci cand se ridica ceata, observand astfel pe cei din fata si pe unde urmeaza sa mergem si noi, dar mai tot timpul mergem cu “capul in norii”. La un moment-dat Gabi mi-a spus: “SUNTEM MAI SUS DE VF. MOLDOVEANU” dar nu avem timp sa ne felicitam, deoarece se aud tunete din valea Chamonix, auzim cum cad pietre si nu stim/vedem de unde ar putea veni, si prevazatori ne punem castile de protectie pe cap. Continuam sa urcam prin acelesi conditi neprielnice, pe unele portiuni mai inclinate si expuse, sau trecem prin portiuni unde sunt instalate cabluri de siguranta, pana cand dam de prima zapada, pe la 3000 m. Dar zapada este forte apoasa. Urcusul sa domolit, mergem aproape drept, se ridica putin ceata si apare in sfarsit refugiul tete Rousse la 3167m, langa care ajungem pe la ora 19:00. Cautand un loc mai bun de cort pentru mine si Gabi, si intre timp ce faceam locul pentru instalarea cortului, ne dam seama ca va fi destul de incomod sa dormim in aceste conditii: apa baltea si era destul de mare. Stiind ca pentru ascensiunea de a doua zi aveam nevoie de odihna si un somn bun de cateva ore, eu si Gabi ne-am decis sa dormim la refugiu tete Rousse, Marius si Alin ramanand sa doarma la cort. Dar ce refugiu: restaurant, sala de mese, dormitoare cu paturi si caldura in interior, panouri solare, curent, ce diferenta fata de refugiile din Romania!!! Aflam si pretul de cazare: 25 euro de persoana/noapte, dar cu reducere la jumatate daca suntem membri ai vreunui club alpin. Am incercat sa “fentam” personalul refugiului in ceea ce priveste apartenenta noastra la CLUBUL ALPIN ROMAN, dar fara carnetul de membru nu am avut nici o sansa, platind pretul fara reducere. Ne inregistram la receptie si le comunicam despre intentia urcari Mont Blanc-ului a doua zi, dupa care suntem repartizati intr-un dormitor si ne primim paturile. Mai avand ceva timp la dispozitie pana a merge la somn, iesim putin pe afara pentru a vedea pe unde urmaza sa urcam, doream sa vedem faimosul GRAD CULOAR – MARE CULOAR sau “Culoarul Mortii”, dar… ceata si iar ceata. Ne retragem dezamagiti inapoi la refugiu, unde atmosfera este placuta in interior, peste tot se fac planuri in ce priveste ascensiunea de catre celelante grupuri de alpinisti a varfului Mont Blanc. Ne intalnim cu cei cinci francezi care sunt din campingul unde stam si noi, dorind si ei sa urce in ziua urmatoare pe varful Mont Blanc (se va dovedi de real ajutor ca ne cunoastem). Mancam ceva si pe la ora 20:15 mergem la somn, vom pleca spre varf la aproximativ ora 01:00 noaptea. Majoritatea celor care doresc sa urce pe vf. Mont Blanc de la refugiul tete Rousse, pornesc la aceasta ora, deoarece traseul este mai liber si pentru a avea timp suficient sa se intoarca inapoi pe zi.

> VINERI, 31.08.2007, ZIUA VARFULUI MONT BLANC SI REALIZAREA VISULUI.

La ora 00:30 noaptea, ne trezim si in liniste ne echipam, mancam ceva pe fuga si iesim afara din refugiu, unde ne asteapta o minune; cer senin, cu luna stralucind ca un imens far. Nu suntem singuri care dorim sa pornim la aceasta ora spre varf, afara intalnim un grup de trei alpinisti polonezi. Eu si Gabi ne punem coltari, ne dam mana, zambim… si in acest moment cuvintele sunt de prisos. Este ora 01:00, privim in sus la urmatorul obiectiv si temporarul locul de odihna in ascensiunea spre varful Mont Blanc; refugiul du GOUTER la 3817m, pana acolo trebuie sa urcam prin Marele Culoar numit si “Culoarul Morti”, din cauza traseului dificil cu piatra, zapada si gheata, cu o inclinatie mare si caderi de pietre, traseul fiind parcurs/urcat la lumina lanternelor frontale.

Ne legam in coarda, PORNIM SPRE VIS

Avem noroc ca este luna plina, putand sa vedem foarte bine pe unde urcam in unele portiuni, fara ajutorul lanternelor frontale. Pe primele portiuni ale traseului de urcare prin Marele Culoar de la refugiul Tete Rousse, este doar zapada si piatra sau stanca, inclinatia nu este mare, de aceea renuntam la coarda care ne leaga. Ne oprim din cand in cand pentru a ne odihni, privim in jos spre refugiul Tete Rousse si vedem ca se zaresc in urcare dupa noi, din ce in ce mai multe luminite de lanterne. Sunt cei care au dormit ceva mai mult la acest refugiu si acum pornesc spre varf. Pentru a nu fi ajunsi de “urmaritori”, iutim putin urcarea spre refugiul du Gouter. Dar deodata cad pietre de sus, care trec razant pe langa noi, fara ca cineva sa strige pentru a ne atentiona de caderea acestora. In fata noastra, putin mai sus, sunt polonezi si ei sunt cei care au dat drumul la pietre, si le comunicam sa fie mai atenti atunci cand se intampla sa de-a drumul neintentionat la pietre in jos, dar sa strige in engleza, ATENTIE! La refugiul du Gouter, se vad din ce in ce mai multe luminite si sunt tot mai aproape de noi in timp ce urcam. Luminitele, sunt lanternele frontale ale celor care au dormit la acest refugiu si pornesc spre varf. Dam de gheata incepand de pe la mijlocul Marelui Culoar, ne lagam in corda si ne folosim de anourile de ancorane cu carabina, pentru a ne prinde de cablurile montate pe traseu. Urcam, urcam… dar mie si lui Gabi, apropiere de refugiul du Gouter ne pare tot mai indepartata. In sfarsit ajungem la refugiu du Gouter la 3817m dupa patru ore, mie si lui Gabi, avem senzatia ca am fi facut dublu. Primul popas mai mare pentru odihna si privim spre culoarul prin care urcasem, din culoar zarindu-se luminile lanternelor celorlanti alpinisti care au stat la refugiul tete Rousse si care urcau inspre refugiul Gouter. Pentru a nu fi prinsi din urma de catre cei care urca, dupa 15 minute de odihna, plecam spre refugiul VALLOT la 4362. De aici, de la refugiu du Gouter si pana la refugiul Vallot, traseul va fi doar pe zapada sau gheata si nu este dificil, asa ca renuntam la coarda, urcusul fiind placut pe unele portiuni dar pe portiunile mai inclinate ne este mai greu sa urcam, din cauza neaclimatizari adecvate. Unele echipe venite din spate ne depasesc, altele echipe venite din fata coboara, avand probleme de aclimatizare. Pe aceasta prima portiune, mi se face rau si imi vine sa vomit, POATE VOI RENUNTA… Dar ma gandesc la Dani, el refuza sa renunte la visul sau, sa poate umbla!!! Imi schimb tehnica de urcat: in timp ce urc numar in gand fiecare pas facut mai departe, pana la 60-70 de pasi, inspir pe nas si expir pe gura; dupa cei 60-70 de pasi facuti ma opresc pentru a face pauza, continuand sa numar in gand pana la 100 si sa inspir pe nas si expir pe gura, reluand in continuare aceasta tehnica in timp ce urc. In aceste mici opriri, avem ocazia sa admiram muntele luminat de luna plina, frumusetea peisajului redandu-mi increderea si puterea de a continua mai departe. Ne oprim sa ne hidratam si sa mancam ceva batoane energizante, dar batoanele sunt tari ca piatra, asa ca mancam doar niste branza topita. Fara alte probleme cu raul de altitudine, iesim intr-un platou de unde vedem urcarea spre refugiul Vallot si creasta catre varful Mont Blanc. Se face dimineata si avem parte de un rasarit superb pe la 4100 m, incepe sa bata vantul, dar… ce mai conteaza, incet-incet vom urcam tot mai sus. Coboram putin intr-o mica sa, de aici urmand sa urcam catre refugiul Vallot pe o portiune mai inclinata, pe care este zapada si gheata. Anii si experienta de mers la munte prin Romania, pot sa-si arata utilitatea pe aceasta portiune. Pe aceasta urcare, in scurtele pauze de odihna, mai fac cateva poze la marea de norii care acopera totul de jur-imprejur. Dupa o portiune finala cu gheata foarte tare si in care deabea au prins coltarii, ajung primul la refugiul Vallot la 4362m, peisajul de langa refugiu fiind superb, cu mare de nori iar pe acestia proiectandu-se umbra Mont Blancului. Intru in refugiu sa il astept pe Gabi, deoarece afara este vant puternic. Intrare in acest refugiu se face pe dedesubt, urcand pe o scara, se ajunge pe un mic culoar/hol la capatul careia se afla o usa care da acces in interiorul refugiului, si doar astfel poti patrunde in interiorul refugiului. Interiorul refugiului este foarte mare, exista loc de dormit pe un podium, toaleta destul de igienica, doar ca este mare mizerie in interiorul refugiului. Desi este interzis a se sta peste noapte la refugiu, unii alpinisti raman aici si pornesc mult mai tarziu decat cei care urca de la refugiul tete Rousse sau du Gouter. Dar chiar si asa, ce mare diferenta de refugiile din Romania… acesta refugiu este din tabla, cu gemuri termopane, nu patrunde vantul in interior. Stau in interiorul refugiului, asteptand sosirea lui Gabi la refugiul Vallot, dar vazand ca nu mai apare dupa mine, ies pe afara si il zaresc putin mai jos. Imi face semn ca totul este OK, ma retrag inapoi in refugiu si il astept din nou pe Gabi, care apare dupa cateva minute bune. Se pare ca pentru el sa sfarsit ascensiunea, este epuizat si nu se simte bine. Stam aproape o ora, cu speranta continuari impreuna a accesiuni, dar degeaba. Intre timp sosesc in refugiu colegi din Caras-Severin, Marius si Alin, si avem o indelunga discutie despre situatia in care ne aflam eu si Gabi. Ajungem la concluzia ca Gabi nu mai poate continua ascensiunea catre varful Mont Blanc, dar ca eu pot sa continui ascensiunea impreuna cu ei si sunt acceptat in echipa lor, chiar daca nu ma cunosc bine si nu stiu ce experinta am eu in alpinismul de altitudine. Se pare ca intalnirea in magazinul din Chamonix si faptul ca Torok Zsolt ne cunoaste si stie ce fel de alpinisti suntem, Gabi si cu mine, le este de ajuns. Dar chiar si asa, nu pot sa-l las pe Gabi… este colegul meu la bine si la rau, mai ales in acest moment. Totusi sunt salvat de catre doi colegi francezi din acel grup de cinci persoane din campingul unde stam toti (speologii), care nici ei nu se simt bine si au ramas la refugiu (restul echipei lor fiind plecata spre varful Mont Blanc), promitandu-mi ca vor avea grija de Gabi. Situatia cat de cat rezolvata, ma decid sa plec spre varf cu Marius si Alin. Inainte de a parasi refugiul Vallot, Gabi mi-a spus cateva cuvinte care nu le voi uita niciodata si care mi-au dat putere de a continua pana pe varful Mont Blanc:

“URCA-L SI FA-O PENTRU DANI!!!”

Cu aceste cuvinte si cu parere de rau, ma despart de Gabi, ies din refugiu si privesc in sus si la umbra varfului proiectata pe marea de norii. Oare voi ajunge acolo sus pe varf sau voi abandona si eu? Incep ultimile portiuni de urcare, pe pante abrupte cu zapada si gheata, portiuni de trecere chiar pe coama crestei si cu vant puternic din lateral stanga care spulbera zapada, si… alpinisti fericiti care coboara deja de pe varf sau altii care au abandonat ascensiunea varfului. Ne mai oprim, facem poze si ne incurajam. Mai este putin, eu sunt epuizat fizic si mental, dar… trebuie sa continui, pentru cei de acasa, pentru Dani, pentru Gabi. Privesc catre cei care urca in fata mea, atragandu-mi atentia un grup de opt alpinisti ce par pierduti in imensitatea si maretia muntelui. In pauzele de odihna, admiram valea Chamonix care se iveste printre norii, situata pe parte stanga a sensului de ascensiune catre varful Mont Blanc, sau la alte varfuri, situate pe partea dreapta a sensului de ascensiune catre varful Mont Blanc. Ascensiunea este in continuare superba, ajungand si trecand de o portiune mai inclinat, pana intr-un loc unde multi alpinisti abandoneaza. Este la aproximati 300m de varf si trebuie sa iesim in lateral stanga catre valea Chamonix pe o zona cu gheata abrupta si expusa, care coboara apoximativ 1500m pana aproape in valea Chamonix. De parca cineva ar fi dorit sa ne poarte de grija si sa vada pe unde sau in ce situatie ne aflam, apare in zbor un elicopter de patrulare si observare a celor care urca pe varful Mont Blanc. Primul care trece este Marius, urmand a trece si eu, dar… nu mai sunt urmele pe unde a trecut, din cauza vantului care spulbera zapada. IMI ESTE FRICA… dar cu incurajari din partea colegilor, trec mai departe (Marius mi-a spus ca singura varianta este inainte, iar Alin mi-a spus ca inapoi si sa se dea la o parte, nu are cum). Ne reunim toti trei si le multumesc ca m-au incurajat sa trec mai departe si realizez ca partea cea mai grea a trecut (pentru Marius si Alin, a fost mai usor, deoarece aveau experinta mai multa, fiind protagonisti unei expediti reusite in muntii Tien Shan pe un varf de peste 6000m). Urcam pe creasta finala catre varf, ma intalnesc cu cei trei francezi din grupul celor cinci din campingul unde stau eu si Gabi, primind incurajari din partea lor. Sentimentele care ma incearca pe acesti ultimi metrii sunt de nedescis in cuvinte, dar mai este putin si…

LA ORA 10:14, SUNT PE VARFUL MONT BLANC LA 4810m!!!

Emoti, plang si tip de bucurie, ma imbratisez cu colegi de echipa, MARIUS si ALIN, ne privim in ochii si acestia spun totul. De sus se vede pana in ELVETIA al varf celebru, MATTERHORNUL, iar jos in vale printr-o fereastra in nori, Chamonix-ul. Marius mai imi face cateva poze cu pioletul si STEAGUL ROMANIE, eu avand pe mine tricoul pe care sunt mentionati sponsori mei, LEONI ARAD si FITNESS CLUB K.O. ARAD. Mai fac cateva poze si filmez de jur-imprejur. Aici sus, ma gandesc la cei de acasa: la sotia MIHAELA si copilul pe care il poarta, FAMILIA MEA; PRIETENI si CUNOSCUTI; COLEGI DE LUCRU; la DANI, cel pentru care sunt aici si cel care mi-a dat puterea de a continua pana in varf; la GABI, colegul meu de ascensiune. Reusita nu este numai a mea, ESTE A TUTUROR. Dupa 15 min. de stat pe varf, desi batea vantul destul de tare, cu o scurta rugaciune de multumire adusa BUNULUI DUMNEZEU, fara de care nu fi ajuns sus pe varf, e timpul sa coboram. Multe ar putea si pot fi spuse despre ce am vazut sau simtit de pe vf. Mont Blanc, dar… NU SE POATE EXPLICA IN CUVINTE, TREBUIE SA TRAIESTI ACELE MOMENTE, ACOLO SUS.

Cu o ultima privire si un zambet, coboram. Altii sunt inca pe urcare catre varf, le facem loc pentru a trece si le uram succes. Trecem fara vreo problema prin acea portiune mai expusa in care mi-a fost frica sa o traversez, iar coborarea este tot mai placuta, pe unele portiuni ne punem pe spate si alunecam in jos, regretand ca nu am urcat cu schiuri pe rucsac si sa coboram pe ele!!! Ma mai opresc din cand in cand pentru a face poze sau a admira peisajul extraordinar, deoarece avem parte de o vreme extraordinara, cer senin de un albastru azur. Coborarea parca este mai spectaculoasa, putand sa vedem intreaga creasta pana la refugiul Vallot si dincolo de el, catre “civilizatie”. Scapati de griji si cu bucuria reusitei, putem sa admiram acest frumos munte, cornisele de zapada care stau ca cada de o parte sau alta a crestei, si realizam ce marunti si neansemnati suntem in aceasta lume mare. Aproape de refugiul Vallot ma opresc pentru a face cateva poze si il rog pe Marius sa-mi faca o poza, eu aflandu-ma mai sus de el. Il vad agitandu-se si facandu-mi semne sa cobor… deodata sunt inconjurat de un val de zapada spulberata de vant. Muntele si Mont Blancul ne “felicitase” in felul sau pentru reusita ascensiuni. Sunt aproape de refugiul Vallot, ma grabesc si aproape alerg pe ultima portiune pana la refugiul Vallot, patrund in interiorul refugiului unde Gabi ma asteapta.

“AM REUSIT, L-AM URCAT AMANDOI, NU DOAR EU”

si ne strangem mainile. Mai stam putin in refugiu sa discutam cum a fost pe ultima portiune si aflam ca Gabi a incercat sa urce dupa noi, dar a trebuit sa renunte. Dupa ce ne odihnim vreo jumatate de ora, plecam spre refugiul du Gouter.

Coboram in mica sa de sub refugiul Vallot si continuam pe un platou imens, acesta fiind locul de unde se poate vedea traseul de urcare pe varful Mont Blanc in toata splendoarea lui. Privesc spre locul unde am avut norocul sa ajung, mai fac o poza si il aud pe Gabi, care priveste catre varf:

“AM SA MA INTORC SI TE VOI URCA!!!” (in 2009 chiar a facut ceea ce a spus)

Ne indreptam cu pasi marunti spre finalul platoului, de aici incepand coborarea spre refugiul Gouter, si privim pentru ultima oara de la inaltime spre minunatul munte si varful sau semet.

Ne continuam retragerea si coboram spre refugiul Gouter, trecand prin portiunea unde mi-a fost rau. Vedem deabea acum, in timp ce urcam era prea intuneric, ca am trecut pe langa bucati mari de gheata si zapada, care sau desprins din ghetarul care coboara pe langa refugiul Gouter spre refugiul tete Rousse. Pe aceasta coborare, reusesc sa-mi sun sotia, pe Mihaela, pentru ai comunica reusita ascensiuni pe varful Mont Blanc. Stiind si ea ce inseamna muntele si ascensiunile pe timp de iarna, mi-a spus doar atat:

“AVETI GRIJA LA COBORARE“

In apropiere de creasta care duce spre refugiul Gouter, intr-o zona superba, avem parte o priveliste superba: pe partea stanga a crestei catre refugiul du Gouter putem sa vedem ghetarul cu crevasele sale si pierdut intre stanci si bolovani refugiul tete Rouse; iar pe dreapta catre refugiul du Gouter putem sa vedem valea Chamonix si telecabinele care urca sau coboara de la Aguile du Midi; in acest loc descoperind si cateva corturi, desi este interzis a campa. Pe aceasta creasta care duce spre refugiul du Gouter, observam marcajul “DROP ZONE” al locului unde se lasa din elicopter cele de trebuinta pentru refugiul Gouter. Ajungem destul de obositi la refugiul Gouter. De la refugiul Gouter urmand sa continuam coborarea prin Marele Culoar pana la refugiul tete Rousse, punctul final al acestei zile. Dar avem nevoie de putina odihna si sa mancam ceva. Lume multa prin zona, unii se odihnesc dupa ascensiunea Mont Blanc-ului si altii sosesc la refugiu du Gouter urcand prin Marele Culoar. Si apare… MOS CRACIUN in zona. Glumesc bineanteles, era doar un alpinist ceva mai invarsta, care avea o barba alba si lunga, echipamentul fiind de culoare rosie, si care urcase pana pe varful Mont Blanc. I-am cerut ingaduinta de ai face o poza, si m-a intrebat “Pentru ce?”, “Pentru a arata tinerilor si altor persoane din Romania, ca la orice varsta se poate urca pe munte”. Mi-a zambit, la fel au facut si ceilanti alpinisti care auzisera aceasta discutie, si a fost de acord sa-i fac o poza. Realizez ca am ramas doar eu si Gabi, Marius si Alin nemaifiind prin zona si din pacate nici nu ne-am mai reantalnit. Dar eu si Gabi trebuie sa coboram la refugiul tete Rousse, si fiind foarte cald ramanem in haine ceva mai lejere si ne dam cu crema de protectie pe fata si maini (cei de pe langa noi au ramas uimiti ca aveam crema cu factor de protectie 90). De la refugiul Gouter, privim in jos pe unde urmeaza sa coboram si vedem deabea acum la lumina zilei, ce abrupt este Marele Culoar. Pornim pe ultimile portiuni de coborare cu stanca, zapada sau gheta, folosim anoul cu carabina de siguranta, ne oprim sa mai facem poze sau sa admiram peisajul, le facem loc altor alpinisti sa urce spre refugiul Gouter. Ne intalnim cu un grup de trei alpinisti din BRASOV, care urcau catre refugiul Gouter si binenteles ca ne oprim sa stam de vorba si sa facem schimb de informatii privind ascensiunea varfului Mont Blanc. Din cauza oboselii si a lipsei de hrana (nu am reusit sa mancam din acele batoane energizante), ultimi metri pana la refugiul tete Rouse sunt facuti cu viteza melcului. Dupa aproximativ 17 ore, pe la ora 18:00 ajungem in sfarsit inapoi la refugiul tete Rousse, epuizati dar cu bucuria in priviri si suflete. In sfarsit mancare si la hidratate. Mancam ce am avut la noi dar de consumat lichide, a trebuit ca cumparam de la restaurantul din refugiu, platind 5 euro pe un PET cu apa la 1,5 litri (intr-un market din valea Chamonix, acelasi PET cu apa si de la aceiasi firma, costa 0,30 eurocenti). Stam de vorba cu alti alpinisti care au fost pe varf, spunandu-ne parerea si impresiile despre traseu. Ne imprietenim cu un grup de alpinisti din ANGLIA care fusesera pe varful Mont Blanc, si doreau sa coboare in valea Chamonix iar de aici sa mai colinde ceva muntii din Europa. Eu si Gabi, le-am povestit cate ceva despre ai nostrii munti dar avand timp prea putin, a ramas ca vor face o vizita prin Romania in anii care vor veni. Pentru a le deschide apetitul de Romania, cateva bucatele de slanina isi fac efectul, dar le atragem atentia ca fara ceapa, gustul nu este acelasi. Ne este cerut sfatul in privinta ascensiuni si traseului catre varf, de catre un grup de aplinisti din CEHIA si binenteles ca suntem bucurosi sa le dam cateva sfaturi. Mai zabovim prin sala de mese a refugiului, ne trecem cateva impresii in caietul de la refugiu si ne cautam camera sa dormim, dar… nu mai avem locuri. Deoarece nu confirmasem si adusesem la cunostinta celor de la receptia refugiului ca vom reveni la refugiu si sa mai dormim o noapte in refugiu, nu mai sunt locuri pentru noi. Locurile de cazare in perioada de sezon sau pe weekend sunt rezervate chiar si cu o saptamana inainte. Ne este oferita o varianta de compromis, pe jos in sala de mese a refugiului. Bun si asa, deoarece nu suntem singuri care le-au ramas aceasta solutie. Inainte de a ne culca, iesim afara din refugiu pentru a admira un apus de soare superb, care da o culoare frumoasa crestei din apropiere. Gabi sa mai trezit spre dimineata, pe la ora trei, pentru a le face o poza catre Marele Culoar, in care se vedeau luminitele celor care urcau spre refugiul Gouter si mai departe…

> SAMBATA DIMINEATA, 01.09.2007, NE TREZIM INTR-O LINISTE DEPLINA.

Dar deageaba ne agitam, in refugiu si sala de mese, suntem eu si Gabi, plus cei trei colegi din Anglia. Luam micul dejun din ale noastre alimente si ne hotaram sa coboram spre tramvaiul de Mont Blanc. Mergem la receptie sa vedem ce am avea de platit pentru noaptea de cazare, dar… suntem liberi sa plecam. Ori nu trebuia sa platim pentru ca am dormit pe jos in sala de mese, sau ne-au crezut pe cuvant ca suntem membrii ai Clubului Alpin Roman??? Iesim afara din refugiu, vremea fiind frumoasa aici sus, putand sa vedem foarte bine traseul de urcare prin Marele Culoar, doar jos, pe vaile din jurul muntelui este mare de norii. Plecam… spre “civilizatie”, trecand peste ultimele portiuni cu zapada, ne mai intorcem privirile catre refugiul tete Rousse si Marele Culoar. Ajungem in zona unde se termina zapada si de unde incepe portiunea de pietre si bolovani, din acest loc putand sa vedem la dreapta noastra soarele care incepe sa se iveasca de dupa creasta si primele raze ale sale se reflecta peste marea de nori care acopera valea Chamonix, sau sa vedem in stanga si inainte, pe unde urmeaza sa coboram. Coborarea este placuta, ne oprim pentru a aseza si a pune cateva pietre pe momaile din zona, aducand multumire BUNULUI DUMNEZEU pentru ingaduinta SA. Ajungem intr-o vale larga unde se afla o cladirea/casuta si observam niste MUFLONI (sper sa nu gresesc), scoatem incet aparatele foto pentru a nu-i speria, dar acestia sunt calmi. Coborand ceva mai jos, intalnim altii mufloni care stau la 15-20 metri de noi, fixandu-ne cu privirile. In timp ce trecem pe langa aceste frumoase animale, care nu ne dau prea mare atentie, apar vreo trei alpinisti care urcau. In timp ce ne-am oprit pentru a discuta cu acestia, din lateral am auzit zgomot de pietre si astfel am putut vedea si fotografia doi mufloni, intr-un peisaj superb, care se aflau la doar 5 metri de noi, in imediata apropiere vazand si o familie de mufloni. Dar deodata apar… peste 50 de persoane care urcau catre refugiul tete Rousse sau Gouter, acestia fiind primele persoane care au urcat cu primul tramvai de Mont Blanc, pe ziua de astazi. Fiind inceput de weekend, la cele doua refugii va fi cam aglomeratie… Dupa ce a trecut acest mare grup de oameni, am ramas doar eu, Gabi si MUNTELE. Coborarea este in continuare superba, putand sa vedem pe unde am urcat joi, 30.08.2007. Ajungem intr-un loc de unde avem o imagine superba asupra statiei finale a tramvaiului la Nid D’aigle, ce pare a sta pe norii de desubt. Chiar inainte de a ajunge in statia Nid D’aigle, apare tramvaiul de Mont Blanc, cu altii turisti sau alpinisti. Dar ce de lume… si ajungem la concluzia ca unii vor dormii pe holurile refugiilor sau pe afara. Daca eu si Gabi nu ne-am fi decis sa urcam de vineri spre refugiul tete Rousse iar sambata sa facem varful Mont Blanc, am fi avut probleme cu aglomaratia pe traseul de urcare si coborare. Toti cei care au coborat din tramvai privesc spre varful Mont Blanc, tinta unora dintre acestia. O ultima privire din partea noastra catre varf si urcam in tramvai, coborand cu acesta pana la statia Bellevue, iar de aici continuam coborarea cu telecabina catre localitatea les Houches. Pe la ora 12.00, ajungem inapoi in champing si privim spre crestele muntilor cu bucurie, stiind ca si noi am fost acolo sus!!! Ne prezentam la administratia campingului “La Veverite” pentru confirmarea intoarceri de sus, suntem felicitati pentru reusita si ne primim noul loc de campare a cortului. In camping ne intalnim cu cei cinci colegi francezi care urcasera pana la refugiul Vallot sau chiar pe varful Mont Blanc: PIERRE, MERCEL, SIMONE, ANDY si LOUYE, si care coborasera in camping inca de vineri. Ne-am felicitat reciproc pentru reusita, eu multumindu-le pentru ca au avut grija ceva timp de Gabi la refugiul Vallot, eu reusind in acest timp sa ajung pe varful Mont Blanc. Primim de la ei, eu si Gabi, fiecare cate un pahar de vin si o farfurie mare de spaghete.

EXISTA PRIETENIE LA MUNTE, INDIFERENT DE UNDE SUNTEM!

Dupa ce am facut cate un dus si ne-am schimbat in alte haine, ne decidem sa pornim catre statiunea Chamonix, pentru a ne intalni cu Roxana si a o linisti in privinta noastra (isi facuse griji, in ce priveste zilele cat am fost pe munte). Pana in Chamonix am mers pe jos, dar ce plimbare placuta… priveam catre varful Mont Blanc, admiram casele din zona si paraiele care cobora din ghetari. Ne-am oprit la un perete de stanca, unde multe persoane catarau, invatau echilibrul sau faceau primele trasee. Ajungem si la magazinul unde lucreaza Roxana, dar astazi are zi libera… Daca tot am ajuns pana aici, cautam si gasim o pizzerie, comandam fiecare o pizza mare, care ne este adusa intr-un timp decent, doar ca… pizza pe care am mancat-o, nu prea a fost reusita. Ne intoarcem in camping, nu inainte de a cumpara doua sticle de vin, pentru a sarbatori alaturi de colegii francezi. Din pacate, acestia plecasera. Ne-am asezat la terasa campingului, stand cu fata catre varful Mont Blanc si am cerut de la administratoare doua pahare, invitand-o alaturi de sotul dansei, pentru a servi un pahar de vin alturi de noi. A convenit doar sa-i lasam vin in sticla si sa o ia cu dansa, deoarece avea ceva invitati. Ramasi doar noi doi, eu si Gabi, discutam despre ce a fost bine sau rau, unde am gresit sau ce ma fi putut face mai bine in ascensiunea pe Mont Blanc. In timp ce stateam pe terasa campingului, ne trezim pe masa cu o sticla de vin, care ne este servita si data de catre administratoare campingului. Este noapte si tarziu, obositi fiind, ne retragem la somn.

> DUMINICA, 02.09.2007, ZIUA RELAXARII DUPA REUSITA ASCENSIUNI.

Dupa ce am mancat de dimineata, plecam in Chamonix, primul obiectiv fiind magazinul unde lucreaza Roxana. Dupa ce sa linistit vazandu-ne, hotaram sa ne vedem la inchiderea de program a magazinului. Daca tot suntem intr-un magazin cu echipament montan si altecele, eu si Gabi, ne-am luat cateva mici amintiri legate de Mont Blanc. Roxana ne-a facut surpriza de a ne achizitiona de catre ea, mie o sapca iar lui Gabi un tricou, cu si despre Mont Blanc. La randul nostru, eu i-am dat o metanie romaneasca iar Gabi un breloc cu imagini din Arad. Dupa ce am plecat de la magazinul unde lucreaza Roxana, ne-am hotarat sa dam de Cristian Tecu, Janos Torok “Joe Indianu” si Zsolt Torok, la champingul unde stateau, aflat intr-o localitate de langa Chamonix, dar acestia se aflau in peretele Dru (din pacate in 2007 nu au reusit sa-l termine pana sus din cauza vremii nefavorabile, dar in 2009 au reusit ascensiunea pana sus). Revenind in Chamonix, am colindat orasul si am asistat la diverse manifestari peilejuite de un festival al localitatiilor infratite cu statiune Chamonix. Fanfare din GERMANIA sau ELVETIA, piese de teatru din SPANIA si ITALIA, ne-au incantat prin spectacolele pe care le-au prezentat. Am admirat arta creata de o statuie… umana, un artist ambulant intruchipand un alpinist!!! Dar ce expresie si tinuta, tarie de a sta nemiscat atunci cand cineva se stramba la tine. Pentru toate acestea, eu si Gabi l-am rasplatit cu cativa euro in geamantanul vechii aflat la piedestalul de la piciorele sale, primind de la artistul ambulant o ciufuleala a parului atunci cand ne-am aplecat pentru a pune banii, dupa cum face cu fiecare persoane care apreciaza ce face si care “doneaza” ceva banuti pentru acesta. Dupa amiaza ne intalnim cu Roxana si suntem invitati sa mergem cu masina ei intr-o localitatea la vreo 50 km de Chamonix, unde urma sa-si vada noua locuinta de inchiriat. Recunostem pe unul dintre proprietari locuintei, acesta fiind unul dintre cei care lucreaza la Casa Muntelui din Chamonix. Eu si Gabi ne-am retras pe afara, pentru a o lasa pe Roxana sa negocieze contractul de inchiriere a locuintei (NU VA GANDITI LA ACEA SITUATIE DE NOGOCIERE), avand prilejul sa vedem in apropie o frumoasa cascada si un perete de stanca care se pierde undeva in norii si in departare creasta Alpilor si varful Mont Blanc. Dupa terminarea negocierilor si semnarea contractului de inchiriere a locuintei intre Roxana si proprietarii acesteia, ne-am deplasat la un fel de restaurant pentru a sarbatori inchirierea apartamentului si rusita ascensiuni Mont Blancului. Dar ce sa servim??? La acest restaurant meniul este intre 8 si 14 euro, pretul platit fiind pentru felul principat: cel mai mic fiind pentru paste iar cel mai mare pentru somon prajit. In afara de meniul principal; aperitivele, desertul si fructele, plus un ulcior de 300ml de vin sunt “din partea casei”. Eu am servit ca meniu principal de 13 euro, friptura cu garnitura frantuzeasca, Gabi a servit somon, iar Roxana a luat spaghete. Deoarece doream ca friptura comandata de mine sa fie facuta in stilul traditional frantuzesc, nu am fost inteles de chelner/ospatar, venind pana la urma bucatarul sef. Dupa o scurta explicatie, a inteles ce doream si peste catva timp am fost servit cu aceasta friptura chiar de acesta, ramanand langa masa noastra sa vada reactia mea la adresa fripturii. Pot doar atat sa spun: EXCELENTA!!! Dupa ce am savurat mancarea si am mai stat la discutii, ne-am intors la camping, ramanand sa ne revedem cu Roxana in zilele urmatoare.

> LUNI DIMINEATA, 03.09.2007, ZIUA POSIBILEI PLECARI SPRE CASA.

Ne-am facut cateva cumparaturi cu de-ale gurii si am pregatit o omleta mare, pastrand o parte pentru Roxana (aveam de gand sa o vizitam mai spre seara). Intre timp ce serveam masa, Gabi imi spune sa dau un telefon in Romania si sa iau legatura cu Mihaela, coordonatoarea tirurilor spre si dinspre Franta de la o anumita companie internationala de transport cu tirul. Si primim o veste imbucuratoare… avem transpot chiar astazi, 02.09.2007, pe la ora 16:00 din Anecy… dar uitandu-ne la ceasurile noastre, vedem ca arata ora 12:00. Impachetam totul la repezeala si ne informam cum sa ajungem in Annecy, care se afla la 120 km de Chamonix??? Din pacate, tren la acea ora pana in Anecy nu avem si ne deplasam pana in Chamonix sa vedem daca nu ne poate duce Roxana. Dar de la servici nu poate pleca decat la ora 17:00, dandu-ne varianta de a merge cu taxi. Gasim un taxi si aflam pretul… 200 euro, bineanteles ca nu am acceptat oferta si am astepta sa gasim o alta varianta. Dar in zadar… Totusi avem norocul sa amanam plecarea tirului din Anecy, prin intermediul lui Mihaela, asteptand sa fim dusi cu masina de catre Roxana, atunci cand va termina programul de lucru. Ne-am deplasat inapoi in camping si punete pe asteptat. La ora 17:10 apare Roxana cu masina, aruncam bagajele in interiorul masini, ne urcam si noi in masina, eu si Gabi, plecand spre Annecy in scrasnet de cauciucuri. Noroc ca soselele prin Franta sunt bune si mai urcam pe autostrada, deoarece mergem cu cel putin 140 km/ora. Ajungem intr-un final in Annecy si bajbaim dupa depozitul de marfuri, cand dam in sfarsit de tirul nostru, avand parte de o surpriza… nu mai plecam in aceasta zi, deoarece a trecut timpul de deplasare/pauza. Eu si Gabi ne scoatem bagajele din masina de la Roxana, asezandule langa tir, si ne intoarcem pentru a ne lua ramas bun de la Roxana. Dar ea se afla deja in masina, sta cu capul aplecat pentru a nu-i vedea lacrimile si fara a ne mai spune ceva… PLEACA. Cam asta a fost… Uitandu-ma mai bine la sofer, parca il stiu de undeva si la fel ma stie si el. Din primele discutii aflam si enigma. Acesta a lucrat in aceiasi compania unde inca lucrez. Seara o petrecem la masa, cinstindu-ne la o cana cu vin. Din pacate, spre Romania doar Gabi va merge cu acest tir, eu ramanand sa astept un al doilea tir care sa ma duca spre Romania. Fiind deja tarziu, mergem la culcare, soferul in cabina tirului, eu si Gabi in… remorca, dupa cum suntem obisnuiti deja.

> MARTI, 04.09.2007, ULTIMA ZI DEPARTE DE ROMANIA, PRIN EUROPA.

Pe la ora 05:00 ne-am trezit, deoarece pentru Gabi este timpul sa se intoarca ACASA, in Arad-Romania. Dupa ce mi-am coborat rucsaci din remorca tirului, am mai stat de vorba cu Gabi si al sau sofer, dupa care sau urcat in cabina tirului pornind la drum. Si dintr-o data realizez situatia in care ma aflu. Sunt la ceva sute de kilometri de casa, singur si habar nu aveam exact unde, nu stiam daca va veni cineva dupa mine. Pana pe la ora 07:30 m-am plimbat prin curtea depozitului, in asteptarea persoanelor care lucrau pe acolo si care puteau sa-mi dea vreo informatie legata de situatia in care ma aflam. Dupa ora 09:00 mi-am luat bagajele si m-am asezat langa birourile personalului, fiind imediat remarcat si vazut de acestia. Surprinzator pentru mine, sunt astepta deja si mi se ofera un ceai cald si ceva de mancare!!! Se amuza de toata aventura pe care am traito pana acum, le-am aratat si pozele de pe Mont Blanc, se leaga o amicitie. Aflu de la ei ca voi avea si eu un mijloc de transport catre Romania, dar fiind de stat pe acolo mai mult timp, m-am dus la ceva cumparaturi pentru drumul de intoarcere. Intorcandu-ma de la cumparaturi sunt oprit de jandarmeria franceza pentru un control de rutina, dar afland care a fost scopul meu prin Franta, sunt lasat sa-mi continui drumul inapoi la locul asteptare a mijlocului de transport catre Romania. Ajungand la depozit, deja este sosit un tir din Romania al firmei care imi va facilita intoarcerea acasa. Dar… nu este soferul si mijlocul meu de transport. Chiar si asa, soferul este de acord sa ma duca el, daca tirul care urma sa vina dupa mine, nu va aparea prin zona. Ne luam ramas bun si ma pun din nou pe asteptare. Dupa aproximativ alte doua ore de asteptate apare un alt tir de la aceiasi firma, si se pare ca de data aceasta este mijlocul meu de transport catre casa. Soferul se uita in stanga si in dreapta dupa mine, intreaba pe cei de la personal unde ma poate gasi, iar cand sunt vazut de catre sofer se uita lung la mine… aceiasi reactie ca a lui Alin. Se astepta sa vada o persoana bina facuta, nu un pripiu de om. Bucuros fac cunostinta cu soferul, MARIUS fiind numele sau. Dupa ce sa descarcat marfa din tir, imi ramas bun de la personalul depozitului, multumind pentru amabilitate de a ma gazdui. Pun bagajele in remorca tirului, este ora 14:00 si la drum, spre ARAD-ROMANIA. Si de data aceasta am avut parte de un sofer extraordinar dar mai presus, un MARE OM. Mi-a dat din a sa mancare, mi-a facut cinste cu suc sau diverse dulciuri.

> MIERCURI SI JOI, 05-06.09.2007, SPRE ARAD-ROMANIA, AJUNG ACASA.

Doua zile de drum, dar ce grele. Dorinta de a ajunge acasa si de a ma vede in siguranta de catre cei apropiati, este mare. Cam pe unde am mers spre Franta, la fel m-am si intors spre Romania, poposind din nou la gustosul pui la rotisor facut de turci in Austria. In timp ce am trecut prin Austria, ne oprim pentru putin timp pe la rude de-ale lui Marius, unde am avut parte de o primire calduroasa. Marius le-a spus acestora pe unde am fost si ce am facut eu si Gabi prin Franta, eu aratandu-le drept confirmare pozele de pe Mont Blanc. Pot spune ca oarecare mandrie, ca Marius adoptase un aer la fel de mandru ca ma cunoaste, si ca EL este cel care ma transporta cu tirul spre Romania, nu alt sofer de tir. Dar trebuie sa ne continuam drumul si cu cat ma apropi de Romania, locurile sunt mai familiare iar dupa ce am trecut granita in Romania, emotiile sunt puternice. Pe la ora 17:00, in data de 06.09.2007, ajung in municipiul Arad (Gabi a ajuns doar cu sase ore inaintea mea), este timpul sa cobor din tir si sa-mi iau ramas bun de la Marius. Dupa ce ne strangem mainile si i-am multumit de calatorie, sunt preluat cu masina de catre un prieten, RADU, pentru a ma duce la locuinta mea. Dar primul lucru la reantalnirea cu Radu, ne strangem mainile si ne luam in brate, multumind-ui pentru ajutorul sau. Ajung in sfarsit acasa la ora 18:15, si cu lacrimi in ochii, o iau in brate pe a mea sotie Mihaela.

SA TERMINAT ACEASTA EXPERIENTA ALINISTICA.

> TIN SA MENTIONEZ CEVA… NU ESTE PRIMA SI NICI NU VA FI ULTIMA ASCENSIUNE A VARFULUI MONT BLANC DE CATRE ARADENI SI ROMANI, PENTRU UNII NU ESTE O REALIZARE ALPINISTICA ACEASTA ASCENSIUNE A MEA SI A LUI GABI, DAR…

MULTUMIM: BUNULUI DUMNEZEU NE-A PERMIS SA URCAM PANA PE VARF si FAMILIILOR NOASTRE, PRIETENILOR, CUNOSCUTIILOR, COLEGILOR DE LUCRU care ne-au sustinut

SPONSORILOR: LEONI ARAD SI FITNESS CLUB K.O. ARAD, COORDONATORILOR de TRANSPORT si SOFERILOR DE TIR

COLABORATORULUI: AGENTIEI DE TURISM SIRIUS ARAD

TUTUROR CELOR CARE AU CREZUT IN NOI SI VISUL NOSTRU

EU MULTUMESC COLEGILOR DE LUCRU, PRIETENILOR si CUNOSCUTILOR care mi-au redirectionat 2% din impozit.

REUSITA ASCENSIUNI O DEDIC PERSONAL TATALUI MEU – CISMAS IOAN CARE M-A PRIVIT DIN CERURI

NOI ne-am implinit visul dar VISUL LUI DANI… CONTINUA iar daca credeti si doriti sa-l sustineti, acesta este numarul lui de telefon mobil: 0722 251 567