Jurnal. La inceput de iarna in 2010


Dupa aproximativ un an si jumatate de la ultima iesire in Muntii Parang, am hotarat inca din luna septembrie 2010, sa fac o iesire de 1 decembrie in Parang, alaturi de cei doi colegi cu care merg la munte, Lucian “Lulu” si Sorin “Ursu”, impreuna cu fetita Edeline si sotia mea Mihaela. Dar si-au aratat intentia de a urca la munte si alti colegi de servici. Toate bune si frumoase, gasca mare… dar la final am mai ramas doar sase persoane, din pacate “Lulu” si “Ursu” si a mea familie se afla printre cei care nu mai pot veni la munte (raceala si alte probleme medicale). Asa ca, gasca “mare” este compusa din: subsemnatul, Eric, Daniela si Csabi, colegii nostri Monica si Cristi. Dar mai intervine o alta schimbare. Daca ne facusem planul de a sta la munte in peroada 1-5 decembrie, acesata iesire s-a scurtat incepand cu data de 3 decembrie. Locul de cazare pe care l-am ales, este cel obisnuit atunci cand merg la cabana in muntii Parang, cabana “CosteHouse”. In celelalte articole scrise despre Parang, am amintit despre aceasta cabana, dar motivele pentru care merg in acelasi loc, va las pe voi sa le descoperiti !?

In sfarsit vine si ziua de vineri, 03.12.2010, ziua plecarii spre munte, iar intalnirea grupului este de dimineata la ora 06:00 in gara Arad, si vom calatori cu trenul de la ora 06:18 pana la gara Petrosani, aproximativ 6 ore. Dar in gara am placuta surpriza sa constat ca grupul nostru s-a marit cu inca doua fete: Gabita si Laura. Parca mai arata a grup care merge la munte… Calatoria cu trenul poate fi uneori placuta, dar… sa stai mai mult de 3 ore pe un scaun “ergonomic” pana la Simeria iar in celalalt tren pana la Petrosani, sa fii nevoit sa mergi la vagon de clasa 1, in speranta ca vei gasi conditii mai bune decat la casa 2 si sa constati ca nu este nici o diferenta, este o AVENTURA. Dar noroc ca peisajul pe afara este cat de cat vizibil dupa ce se ridica ceata de pe valea Muresului, iar cand ajungem aproape de Ohaba de Sub Piatra avem speranta sa vedem Retezatul. Dar prin aceste locuri este vreme urata, bate vantul si a inceput sa ploua, iar din Retezat se zareste doar putin. In sfarsit ajungem si la Petrosani, vremea este urata, de aceea nu stam prea mult prin zona, facem ultimele achizitii in materie de papica si ne informam de posibilitatea de a ajunge la telescaun Parang. Daca pana acum ceva timp exista chiar si autobuz pana la telescaun, acum exista doar: “ia-ma nene!!!”- cel mai ieftin dar ai de asteptat pana se umple masina, taxi – pret de mijloc si la orice ora este disponibil, maxi-taxi – pret maricel si doar daca au chef ??? Alegem varianta cu taxi, la 4 persoane am platit 15 lei cu tot cu ciubuc, si dupa 20 minute suntem la tele-scaun Parang. Dar este ceata si scaunul nu functioneaza, mai ales ca in cele doua poienite bate vantul foarte tare, de aceea asteptam aproximativ 15 minute dupa care in sfarsit urcam sus. Urcarea care se face in 22 minute a fost palpitanta; prima portiune a fost linistita si fara probleme, dar cu cat urcam, scaunul se balansa dintr-o parte in alta si “fulgii de nea” ne biciuiau din cauza vantului. Dupa debarcarea la capatul telescaunului, pornim catre cabana “CosteHouse”, care se afla situata prin partea stanga a cladirii A.N.E.F.S. Dar ce placut este in cabana… si apare cabanierul, Costea. Poate unora li s-a parut mai curios dupa cum poarta discutiile, dar este ceeace eu numesc, OM DE MUNTE!!! Dupa ce toata lumea s-a familiarizat cu cabana si ne-am impartit pe camere, la papica, ca e foame mare! Eeee, acum e alta poveste, dupa ce ai ceva in stomac. Dar de iesit pe afara din cabana nu prea se arata, doar seara indraznim sa iesim pana la cabana “La Nasu”, la un ceai cu rom, dar cabana o gasim inchisa din cauza lipsei de turisti speriati de vremea de la munte. Ne decidem sa urcam catre cabana “TeleScaun” la un ceai cu rom, urcand direct prin partia de sub scaun, iar la urcare se face cat de cat senin si se pot vedea luminitele orasele din vale. Ceaiul cu rom nu a fost chiar de nota 10, dar am gasit un semineu cu focul arzand, si muzica de iarna si cabana, colinzi “a la Hrusca”. Sfarsitul de zi, il petrecem la cabana noastra, povestind si depanand amintiri legate de munte, la o cana cu vin fiert. Afara a inceput sa ninga…

Dimineata zilei de sambata 04.12.2010, aduce o schimbare de vreme. Ceata peste tot… si bineinteles, vantul nu s-a mai domolit. Chiar daca pe afara nu sunt turisti, noi ne facem curaj pentru a face o mica plimbare. Eu, Laura si Cristi suntem cei mai bine echipati de munte, iar Moni, Gabi, Eric, Daniela si Csabi mai putin, de aceea, aceasta prima plimbare va fi doar pana la partia Slima, pe un drum forestier care porneste din apropierea cladirii A.N.E.F.S. prin partea stanga, acest drum fiind si aproape de cabana noastra. Pentru unii din grup, aceasta este prima iesire la munte iarna atat de sus si cu atata zapada. Plimbarea catre partia Slima este placuta, printr-o frumoasa padure de brazi foarte inalti si incarcati cu multa zapada, in unele locuri mai bate vantul, dar facem poze si ne batem cu zapada. Partia B, inca nu este acoperita de zapada ideala pentru schiat si nici nu este curatata. Ca vorbeam de padure… cat va mai fi, deoarece o parte de padure este de vanzare??? si ne vom trezi cat de curand, ca tot muntele este proprietatea cuiva (acest lucru este deja facut in Retezat, in zona Carnic-Rau de Mori). Dar asta este, NOI NU NE VINDEM TARA ??? Ajungem si pe partia Slima, unde ninge ceva mai tare si bate vantul. Si pe aceasta partie zapada pentru schiat sau placa inca nu este ideala, dar chiar si asa, mare este mirarea mea ca o asa partie nu este pusa in valoare si este lasata de izbeliste. Pe aceasta partie, mai demult, se desfasurau competiti nationale de schiat, partia fiind dotata cu teleschi, dar… Traversam partia pana catre culmea care duce catre salase, dar hotaram sa ne intoarcem, ceata este peste tot si nu o sa vedem prea multe, nici vf. Parangul Mic care este in ceata. Inainte de a ne intoarce pe poteca care duce inapoi la cabane, coboram pana la salasul de la capatul partiei Slima. E liniste si placut inauntru, afara se aude vantul cum vuieste, zapada se depune din ce in ce mai mult, parca as putea sa stau ceva timp pe la acest salas. La vara, salasul isi va astepta animalele atunci cand vremea va fi potrivnica (inauntrul salasului am gasit numele unor persoane scrise pe pereti, poate ei sunt asteptati la vara???). Ne intoarcem la cabana, dar fiind inca devreme, le propun celor mai bine echipati, Laura si Cristi, sa mergem pana la bancuta din locul de unde se poate merge catre vf. Parangul Mic sau pe curba de nivel catre vf. Carja si mai departe. Monica, Gabi, Eric, Daniela si Csabi, vor ramane in preajma cabanelor la sanius. Grupurile fiind facute, la distractie. Eu, Laura si Cristi, prin vant si ceata, urcam incet in zapada depusa destul de mare pana la capatul teleschiului si in locul unde se afla releele de telefonie. De aici incercam sa zarim vf. Carja si salasele din culmea care duce catre vf. Carja , dar este ceata prea mare si nici chiar vf. Parangul Mic care este mai aproape nu se vede. Cu vantul batand din fata, ajungem la panoul cu harta Parangului si la bancuta cu masa pentru popas de la bifurcatia de trasee. Nici din acest loc nu se vede mare lucru, asa ca… avem doua posibilitati; sa ne intoarcem sau sa continuam pana pe vf. Parangul Mic. Chiar daca bate vantul, este ceata si din varf nu vom vedea nimic, continuam a urca catre ala micu’. Din cand in cand ne mai oprim pentru a ne trage rasuflarea si a “admira” ramasitele din ceea ce au fost pilonii de la teleschiul partiei B. Eu merg in fata si aproape de vf. Parangul Mic intru intr-o pacla deasa de nori si ceata, zapada spulberata bate foarte tare din fata, facand aproape imposibil de a privi inainte, ma mai si impotmolesc in zapada care in acest loc ajunge pana la mijlocul meu (am 1.65). Stiind ca “pot sa ma duc” in cealalta parte a crestei, parte stanga, pana tocmai la poalele muntelui, ma opresc inainte de a ajunge pe varf si astept sa se ridice ceata. Au patit-o in acest fel unele persoane, deoarece nu au asteptat sa se ridice ceata. Trebuie sa faci usor la dreapta cu 20 m. inainte de a ajunge pe vf. Parangul Mic. Laura si Cristi s-au oprit si ei ceva mai jos, dar nu pot sa-i vad, dar intre timp se vede mai bine si ajung pe varf (noroc ca este evidentiat printr-o piramida din barne). Ma intind pe jos din auza vantului care bate foarte puternic si astept sa soseasca Laura si Cristi. Prin ceata pot sa-i zaresc ceva mai jos pe Laura si Cristi, care s-au oprit, le strig sa faca dreapta dar… cine sa ma auda ?! Vantul bate mult prea tare si si-a schimbat directia, nu mai bate catre ei. Dar intr-un moment de acalmie a vantului si de ridicare a cetii, ajung si ei pe vf. Parangul Mic la 2074m. Ne asezam toti trei pe jos pentru a ne feri de vant, facem vreo trei poze si ne hotaram sa coboram… altadata poze cu vizibilitate catre muntii din zona si nici nu prea este de stat mult timp prin acest loc in aceste conditii, ceata si vant puternic. Dar din cauza cetii, deviem de la traseu cu mult in dreapta in timp ce coboram, ajungand langa baraca din lemn care adapostea mai demult sistemul prin care se tragea cablul de la teleschi. Dar de aici, stiu ca trebuie sa mergem in stanga noastra, aprox. 100-150 m., pana la traseul de urcare-coborare de pe vf. Parangul Mic. In timp ce coboram catre bifurcatia de trasee, ne intalnim si cu alti turisti care doresc sa urce pe vf. Parangul Mic, dar le dam un sfat prietenesc: de a se intoarce, ca este ceata si bate tare vantul, si nici n-o sa aibe timp suficient de a cobora la telescaun (ne-am intalnit pe la ora 15:45 si ultimul scaun este cel mult la ora 16:30). Pana in zona cabanelor nu sa mai intamplat nimic “spectaculos”. Laura si Cristi merg la cabana noastra, iar eu ma duc pana la centul salvamont Parang, pentru a ma informa asupra vremii din ziua urmatoare si a mai sta de vorba cu cei din echipa salvamont. Este pentru prima oara cand am intrat pe la cei de la salvamont Parang de cand umblu prin aceste locuri. La datorie in caz de urgenta se afla Cristi, “Biceps”. La discutiile si povestile cu cei de la salvamont, am aflat lucruri care nu se stiu despre ei, dar dupa cum a spus unul dintre ei: “Faptele bune se uita si se vor sti doar cele rele”. Poate am descoperit un lucru mult mai important pentru mine si anume, acolo sus, in caz de nevoie si nu numai, veti descoperi OAMENI. Am stat aproape trei ore alaturi de ei, incat am uitat pentru ce venisem la ei si uitasem si de colegii mei de la cabana. Cu greu am plecat din acel loc, dar am promis ca voi reveni. Ca o paranteza la aceasta iesire a mea in Parang, in luna februarie 2011, unii dintre membrii salvamont Parang, vor face creasta Muntilor Meridionali de la un capat la celalalt, seful salvamont Parang, realizand acest lucru acum 40 de ani. Ajung in sfarsit si eu la cabana, mananc ceva la repezeala si aflu ultimile noutati si anume ca: Eric, Daniel, Csabi, Moni si Gabi s-au dat cu sania si s-au bulbarit prin preajma cabanei (in timp ce eu cu Laura si Cristi am fost pana pe vf. Parangul Mic), iar cand Laura si Cristi au ajuns si ei la cabana, sa te tii distractie la sanius si bulgareala. Eric nu mai era singurul copil!!! Fiind deja intuneric, astazi se pare ca nu vom mai iesi pe afara, dar… a inceput sa ninga cu fulgi mari si mai ies doar eu, pentru a face cateva poze pe la tele-scaun sau pe platoul din fata cladiri A.N.E.F.S. Pot sa spun doar atat: “CA IN POVESTI ESTE PE AFARA”. Singura companie pe care o gasesc pe afara, este hatzchiul de la releul de televiziune care este dincolo de gard. Sunt doar eu, ninsoare si muntele. Ma intorc la cabana, iar sfarsitul de zi il petrecem la cabana cu un vin fiert, table sau rumy si la vizionarea unui film. Macar in ultima zi de ar fi vreme buna?!?

E ultima zi la munte, este duminica 05.12.2010. Fiind convins ca vremea este tot ca in zilele trecute incerc sa dorm ceva mai mult, dar sunt trezit de… soarele care straluceste pe afara si de zgomotele din cabana. Este senin si nu bate vantul. Pentru a nu pierde vremea buna de afara, mancam la repezeala cate ceva, ne echipam si iesim afara. Vom urca tot grupul pana la masa si bancuta de la bifurcatia de trasee. Afara este superb, ce schimbare fata de zilele trecute! Pe partia de langa A.N.E.F.S. deja se poate schia, vf. Parangul Mic se vede foarte bine. Pana aproape unde se termina cabanele zapada este batuta sau este o poteca cat de cat, dar de aici incepe distractia. Laura sa decis sa deschida ea drumul in fata, avand si echipamentul adecvat pentru zapada mare, dupa ceva timp o inlocuiesc eu pana in dreptul releelor de telefonie, in apropierea acestora sa depus zapada foarte mare. De la releuri putem sa vedem vf. Carja, piramida din Parang, care din cand in cand este invaluit de norii care se ridica de jos. Ajungem cu totii in punctul stabilit de la cabana, bancuta si masa de la bifurcatie, iar de aici peisajul care putem sa-l vedem este… magic, fara loc de comentarii. Se poate vedea destul de bine de jur imprejur, este o mare de norii. Dar totul dureaza putin, de jos vin norii si in curand suntem inconjurati de ei, nu se mai vede nimic. Fara prea multa tragere de inima, suntem nevoiti sa coboram, nu inainte de a face “cateva” (sute de) poze. Dar poate cel mai interesant fapt este acela ca atunci cand coboram catre cabana, soarele incearca sa patrunda printre nori, sau apare cate o fereastra in nori,de ne vine sa ne intoarcem iarasi si iarasi. In aceste momente, repede mai facem cateva poze peisajului care ni se dezvaluie, parca de frica acesta sa nu dispara pentru totdeauna. Eu, Laura si Cristi, coboram prin spatele releurilor de telefonie pe partia B, catre cabana. Prin acest loc nu a fost nimeni, este mai izolat, si de aceea este de poveste. In primul rand ce ma atrage la aceasta portiune sau varianta de coborare, mai ales iarna, este LINISTEA ASURZITOARE. Ajungem la cabana si ne pregatim bagajele pentru a ne intoarce acasa. Ma uit la fiecare si vad un lucru important; impachetatul se face fara prea mult entuziasm. Mai mancam cate ceva sau stam la discutii despre cum au fost aceste trei zile, dar eu mai uit mereu pe afara, poate s-a facut din nou vreme buna ?! Avand timp la dispozitie pana la plecare, imi iau aparatul foto si urc din nou, catre bifurcatia traseelor. De la cladirea A.N.E.F.S. si ceva mai sus de relee am facut 15 minute. Frica de a nu pierde asa frumusete de vizibilitate, ma indeamna sa  ma opresc in sfarsit pentru a face primele poze. Tot urcand si facand poze ajung in locul unde am mai fost deja azi. Acum nu mai exista mare de nori si se poate vedea pana departe. Stand cu fata catre zona  A.N.E.F.S., incepand din partea dreapta catre stanga se poate vedea o parte din muntii Sureanu, defileul care duce catre Simeria, varfurile frumoase ale muntiilor Retezat, la distanta si in departare se disting muntii Tarcu, mai aproape se vad muntii Valcan, iar la final, undeva departe este Oltenia. In spatele meu, se poate vedea creasta Parangului din vf. Paranful Mic, catre vf. Carja si mai departe catre vf. Gemanarea. Dar poate cel mai placut lucru; printre nori se pot distinge orasele din vale aflate la poalele unora dintre acesti muntii: Petrila, Petrosani, Aninoasa, Vulcan… Nu stiu cate poze am facut, dar stiu un lucru, regretul de a ma desparti de aceste minunate peisaje este mare. Trebuie sa cobor la cabana, sa-mi iau rucsacul, sa plec de la cabana si de la MUNTE. Dar nu sunt singurul in aceasta stare de regret, ajuns la cabana, colegii mei sunt gata de plecare dar nu si gata de a parasi locurile. Ne-am luat ramas bun de la cabanierul Costea si de la cabana, trebuie sa fim la tren in gara Petrosani pana cel tarziu la ora 15:15 minute, de aceea la ora 14:00 suntem la telescaun. Coboram cu telescaunul si lasam din ce in ce mai in spate cabanele si muntele. Cele 22 minute de coborare cu telescunul au fost ca o reamintire a celor trei zile de munte impreuna cu admirarea peisajului din zona. Trecem printre nori si ajungem la coborarea de pe telescaun, nu inainte de a observa o frumoasa vale care se iveste in partea dreapta. Suntem asteptati de taximetre si in 15 minute suntem la gara Petrosani. Ne vizam biletele pentru intoarcere catre Arad, ne urcam in tren si dupa putin timp parasim valea. Stam in doua compartimente, jucam carti si povestim, ajungem in zonele de unde se poate vedea Retezatul, dar… din nou ceata, doar pe partea cealalta se poate vedea cum pe varfurile brazilor este zapada. Ne apropiem de gara Simeria, ne dam jos bagajele si ne pregatim sa coboram, dar trebuie sa asteptam sa coboare si alte persoane, trenul fiind destul de aglomerat. Dar suntem foarte surprinsi sa constatam ca trenul se pune din nou in miscare si paraseste gara Simeria… eu, Gabi si Cristi, impreuna cu alte persoane ramanand in tren. Apare si “nasu” care fara sa-i pese de noi si de faptul ca am ramas in tren, ne comunica sa ne dam jos in Deva si sa ne reantoarcem la Simeria sau sa asteptam trenul care va veni peste 2 ore si care merge la Arad ?!? Noi incercam sa-l facem sa inteleaga ca a dat drumul la tren si trenul a pornit inainte ca toate lumea sa coboare, dar… nici ca-i pasa. Sunt apelat pe telefonul mobil de catre Daniela, care impreuna cu Moni, Laura, Eric si Csabi, au reusit sa coboare din tren. Le comunicam ca suntem bine si ne vom intoarce inapoi la Simeria in 30 minute. Ne intoarcem la Simeria cu un tren accelerat (cu inganduinta “nasului”, care a fost surprins de patania noastra si comportamentul colegului sau), ne intalnim cu restul grupului intr-un bar, stam la un suc sau o bere, “amuzandu-ne” de aceasta patanie. Eu, Gabi si Cristi, aflam ca aproape toti ceilalti ramasi in Simeria au fost nevoiti sa sara din tren. Primul a fost Csabi care a coborat fara probleme deoarece trenul inca stationa, urmat de Daniela prin saritura la primi metri parcursi de tren, Laura vazand ca Daniela nu a patit nimic, a urmat-o sarin si ea,  la fel facand si Moni care a avut cel mai rau de suferit, lovinduse la genunchiul piciorului stang dar totusi cu noroc ca a aterizat pe rucsac. Dar poate cel mai grav incident este faptul ca Eric, baiatul lui Dana si Csabi, a fost nevoit sa sara si el din tren, fiind ultimul care a realizat aceasta “performanta” (noroc ca a alergat Csabi pe langa tren, parca intuind ca Eric va sari si el). Am vrut sa facem reclamatie la “c.f.r.”, dar stiind cum merg treburile prin unele ministere si altecele, m-am lasat pagubas. Urcam si in urmatorul tren, pana in gara Arad toate au fost bune si frumoase. Ne pregatim din timp si vitejeste sa coboram din tren, unii dintre noi avand deja cu cu experienta in “train-jumping”. De aceea, mie, lui Gabi si lui Cristi ni se face un scurt instructaj privind saltul din tren (atentie, este asemanator cu saltul cu parasuta din avion, faceti si voi un astfel de instructaj, poate va ajuta si pe voi in cazuri asemanatoare), dar… de data aceasta totul este OK. Si am ajuns la “civilizatie si aer curat”, va incepe iar monotonia fiecarei zile, pana la urmatoarea iesire, care va fi in…

Anunțuri

About CODmunte - "Japan"

Pasionat de natură, munte şi fotografie. Incerc sa ma fac util si cu placut, prin ceea ce am vazut sau auzit.

Posted on 25/01/2011, in Paring. muntele cu vreme schimbatoare. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: