Jurnal. Folk si vf. Peleaga in septembrie 2010


Munte si muzica folk, reteta ideala de relaxare pentru un sfarsit de saptamana alaturi de prieteni. La inceputul lunii septembrie, in zona Carnic din Muntii Retezat, la cabana Lolaia, stiam ca vor fi prezenti sa incante publicul ascultator o parte din cei mai buni si apreciati folk-isti din Romania, fara falsa modestie, principal organizator de festival, al meu cumnat Preda Ilie. Optiunea de a face un traseu prin Retezat iar la sfarsitul zilei alaturi de o cana cu ceai si rom sa asculti muzica folk, ne-a indemnat pe mine si aceiasi colegi de drumetii; “Ursu”, “Lulu” si Adi, sa fim prezenti la aceasta adunare montana.

Vineri 03.09.2010, in jurul orei 12:00 plecam spre Retezat cu masina, facem o scurta oprire in orasul Hateg pentru aprovizionarea cu papica, “Hategana” si altecele, dupa care continuam drumul catre munte. Deja din Hateg, observam ca vremea la munte nu este chiar buna. Din Salasul de Jos, indicatoarele ne arata directia de urmat catre festivalul “Floare de Folk” si ajungem la iesirea din ultima localitate catre Retezat, Nucsoara, unde avem parte de o surpriza… drumul este asfaltat pana dupa podul peste raul Nucsoara si chiar podul in sine este renovat (noi am fost in luna iunie prin zona si nu erau aceste modernizari). Dar partea frumoasa se termina aproape imediat dupa pod… Din cauza ploilor care au avut loc asta vara, au ramas doar pietrele mari iar in unele portiuni malul (drumul) s-a rupt. Ajungem in zona Carnic, in poiana sunt deja corturi instalate iar la cabana Lolaia se amenajaza scena si instalatia de sonorizare Se face o usoara fereastra in nori si vedem ca sus sunt pete de zapada. Cu cei care sunt organizatorii ne cunoastem deja (unii fac parte din familia mea). Suntem indrumati la camera noastra si apoi la masa. Fiind deja intuneric, singurul traseu pe care-l facem este pana la cabana Codrin, pentru a sta de vorba cu cel care ne-a fost gazda data trecuta, Ciprian. Dar se aud primele acorduri de chitara si ne pregatim de primele cantari din festival. Comentarile legate de cei care ne-au incantat cu muzica lor, nu-si au rostul… deoarece am trait cu muzica lor si poate am incercat sa o reproducem (exceptie EU, lipsit de la orele de muzica si lipsa voce). Rand pe rand au urcat pe scena toti invitatii, catre final chiar si cei prezenti au participat pe scena alaturi de acestia. Prima seara s-a incheiat cu un recital al tuturor invitatilor, toti impreuna pe aceiasi scena.

Sambata 04.09.2010, suntem intampinati afara cu o vreme inchisa si umeda. Pentru aceasta zi, impreuna cu colegii mei, ne-am propus sa ajungem macar pana la cabana Gentiana (si mai departe, daca vremea se va schimba), alaturi de noi mai urcand si alti doi prieteni, Voda si “Fox”. Dupa un mic-dejun fugitiv, la ora 09:40, am pornit in traseu. Pana la cabana Gentiana, am trecut pe langa aceeasi bancuta de popas unde a aparut un indicator ciudat…, pe partea stanga ne intampina cascada incantatoare care se formeaza la intalnirea raului Gales cu raul Pietrele, ne despartim de drumul care duce la “cabana” Pietrele si trecem podetul peste paraias ajungem in padurea de brazi care este mereu incantatoare cu muschiul verde, parca este o plapuma,  iar cascadele din cursul raului Pietrele de data aceasta au un debit mai mare. Acesta este Retezatul, de fiecare data te surprinde cu ceva nou, desi locurile sunt aceleasi. Deabia acum descopar o sculptura a naturii pe langa care am trecut de multe ori sau gasesc umbrelutele ascunse ale ciupercilor de padure. Ajungem la cabana Gentiana, unde suntem intampinati de cabanierul nea Loli, care se amuza sa ne vada din nou prin zona. In iunie facusem ceva poze cu cabana Gentiana si cu nea Loli, astfel, eram datori a veni pana aici si a i le aduce si lui. Un ceai bun, ca la Gentiana, aduce un plus de buna dispozitie (este simplu, fara rom) si povestim de aventura de data trecuta, traseul catre vf. Retezat. Eu, “Ursu”, “Lulu” si Adi, trebuie sa ne hotaram; continuam ceva mai departe sau coboram… Avand in vedere ca Voda si “Fox”, vor sa urce pana pe vf. Peleaga, iar Lulu vroia sa urce si el acest varf, ma decid sa plec in sus (nu au trebuit sa ma intrebe de prea multe ori). Asta este, “Ursu” si Adi, vor cobora la cabana Lolaia. Fericitii… au avut parte de fasole cu ciolan si ciorbita de vacuta!!! Asta este, fiecare cu satisfactile momentului. De la cabana Gentiana planificam traseul pe unde vom urca pe vf. Peleaga: Valea Pietrele, Bordul Tomii, Lacul Pietrele, Curmatura Bucurei, vf. Custura Bucurei, vf. Peleaga, iar de aici coborare in Saua Pelegii si mai departe prin Valea Rea, trecand apoi in Valea Pietrele si mai departe in jos catre cabana Lolaia. Pana la Lacul Pietrele urcarea a fost placuta, trecand pe langa crucea lui Cuxi si a lui Ovidiu (Voda l-a si cunoscut pe Ovidiu), sau Bordul Tomii. Pana la Bordul Tomii, am intalnit si un grup de tineri cam neechipati si la o distanta unii de ceilalti. Una dintre fetele din grup era chiar pe punctul de a se rataci, fiind si epuizata fizic. Le-am atras atentia asupra modului de a umbla la munte in grup si le-am sugerat ca ar fi bine sa se intoarca. Din nou Lacul Pietrele, dar daca in iunie am luat-o prin partea dreapta a lacului catre saua Stanisoara, acum vom merge prin stanga lacului catre Curmatura Bucurei. Inca de la Bordul Tomii am vazut ca este zapada in partea de sus a crestelor sau pe varfuri, dar incepand de la lacul Pietrele este, in unele locuri, zapada deja maricica, pacat insa ca este foarte apoasa. Dupa scurta oprire de la Lacul Pietrele, continuam traseul catre Curmatura Bucurei, desi sus este ceata sau nori si nu se vede aproape nimic, dar asta este vremea la munte… Suntem bucurosi ca, macar de aproape, se vede vf. Bucura 2. In timp ce urcam in traseu, Voda a venit cu o propunere concreta adresata mie (stia ca am fost in Africa pe Kilimanjaro), pana aici mi-a dat detalii si am discutat de viitoarea iesire pe care o are in plan: o expeditie in Ecuador, pe unul dintre cei mai inalti vulcani activi din lume, Cotopaxi de 5897m si pe cel mai inalt varf din Ecuador, vf. Chimborazo de aprox. 6300m ( datale sunt diferite ca inaltime, pornind de la 6267m pana la 6310m?! ). Datorită convexitatii Pamantului în jurul Ecuatorului, vf. Chimborazo este si punctul de pe Pamant, cel mai îndepărtat de centrul său (daca luam o alta clasificare), fiind mai inalt decat Everestul de 8850m, cu 2150m. Tentatia rasare la orizont, dar… Anul acesta, dupa cum am promis sotiei Mihaela si ficei Edeliene, voi merge doar prin tara. Pe urcarea in Curmatura Bucurei, ne intalnim cu alti turisti care coboara de sus, dar de data aceasta sunt echipati corespunzator pentru munte si chiar unii au echipament de tura mare (trei la numar, veniti din Rausor, vf. Retezat si innoptat in prejma Lacului Bucura). Ajungem in Curmatura Bucurei, ne intalnim cu alti colegi de drumetie, care luau pranzul. Servim si noi patru o mica gustare, privim catre Lacul Bucura dar este cam pustiu prin preajma sa. Vedem si vf. Rtetezat pentru scurt timp. Si iata ca ajung si tinerii nostri de la Bordul Tomii, obositi, epuizati dar cu pofta de mancare. Mancarea constand intr-un borcan de castraveti, ceva paine si surpriza generala… O CONSERVA MICA DE PATEU!!! Dupa ce ne-am odihnit si am facut cateva poze (atat cat s-a putut si ne-a fost dat sa vedem ceva printre ceata si nori) ne echipam ceva mai bine, deoarece bate vantul si este rece, plecam catre vf. Peleaga. In timp ce urcam spre vf. Custura Bucurei, ne intalnim cu alti turisti care coboara dinspre varf si observam ca pe vf. Peleaga se face tot mai senin si poate avem sansa sa facem poze mai bune?! Pe urcarea catre vf. Custura Bucurei este zapada destul de mare, unele portiuni le traversam cu grija, vedem lacul Bucura si cele doua lacuri din apropiere, care formeaza doi ochi si un zambet larg. In timp ce urcam, observam ca nu suntem singurii care urca sau au urcat pe vf. Peleaga. Mai e un grup, doar ca acestia sunt pe creasta care pleaca de langa lacul Bucura si refugiul salvamont, iar printre norii de pe vf. Peleaga se disting unele persoane care sunt deja prezente pe cel mai inalt varf al Retezatului. Ajungem in saua dintre vf. Custura Bucurei si urcarea catre vf. Peleaga, de unde putem admira din alta perspectiva vf. Retezat in stanga; creasta Stanisoara cu valea Pietrele si creasta Pietrele in fata; iar in dreapta vf. Peleaga undeva in nori… si asa vom urca pana pe vf. Peleaga, in nori si ceata. In apropiere de traseul care coboara catre saua Pelegii pe langa coltii Pelegii, avem posibilitatea sa vedem o parte din lacurile din Valea Rea. Dupa scurtul urcus din locul in care traseul coboara catre saua Pelegii, la ora 16:32, ajungem cu totii pe vf. Peleaga la 2509m. Daca ceilalti care au fost astazi pe acest varf, poate au putut vedea ceva, noi suntem incojurati pretutindeni de nori. Dar nu ne suparam, suntem la munte. Eu si cu “Lulu” sarbatorim ajungerea pe vf. Peleaga, fiecare cu… o conserva cu fasole incalzita la primus (la fel am sarbatorit in luna iunie, cand am ajuns pe vf. Retezat). Dar nici Voda si “Fox” nu se lasa mai prejos, fiecare avand propria conserva de peste. Rece, ce-i drept. Bine inteles ca impartim frateste mancarica si dulciurile; ciocolata cu rom si bomboanele gumate. Chiar daca nu se vede mare lucru de pe varf, facem cateva fotografii cu indicatorul de varf si steagul Romaniei, atat cu steagul care este deja pus, cat si cu cel pe care il duc tot timpul la munte cu mine. Pe la ora 17:00, pornim inapoi catre cabana Lolaia, unde ne asteapta a doua parte a festivalului de folk. Coboram prin aceiasi nori care nu vor sa se risipeasca, pana in saua Pelegii, dar din cauza ca nu observam vreun indicator direct catre Valea Rea (eu stiam ca exista acest marcaj direct) am luat-o pe traseul care duce catre lacurile din Valea Rea si saua Zanoagelor. Coboram si iar coboram, dar vazand ca o luam prea in dreapta, le-am spus lui “Lulu”, Voda si “Fox”, despre acest lucru. Dupa o scurta sedinta de “comitet”, decidem sa mergem direct catre locul unde distingem niste stalpi indicatorii aflati langa Lacul cu Pietris, luandu-ne in unele locuri dupa niste momai. Chiar si asa, aceasta mica deviatie neprevazuta, ne dezvaluie un peisaj frumos asupra Vaii Rele si a lacurilor din zona. Ajungem la acei stalpi indicatori, dar aproape ca nu mai au vopsea pe ei si deabea se distinge marcajul, triunghi galben, la fel fiind si marcajul de pe pietre. Dar cel putin, am revenit pe traseul de coborare catre valea Pietrele si mai departe, spre cabana Lolaia. Ne mai uitam pentru ultima oara catre creste si vf. Peleaga, vedem Coltii Pelegii si cam atat… norii acopera din nou totul. Nu acelasi lucru se poate spune despre situatia din fata noastra, inspre zona Carnic este senin. Noi continuam pe traseul care trece prin padure, incercam sa gasim marcajul, triunghi galben pe copaci sau pietre, care in unele locuri se pierde si dupa ce coboram spre raul Pietrele, ajungem in locul unde ar trebui sa fie “podetul” de trecere peste rau, spre traseul care duce sau vine de la cabana Gentiana. Dar din cauza apei nu mai exista acest podet (am luat aceasta varianta drept optiune, privind lipsa podetului?!). Dupa ce am trecut raul Pietrele fara sa ne udam, continuam in jos spre cabana Lolaia pe traseul de la cabana Gentiana si in jurul orei 21:20 ajungem la cabana Lolaia. Muzica, voie buna si public mult mai numeros decat in prima seara a festivalului, asta este atmosfera pe care am intalnit-o sosind la cabana Lolaia. Dar foamea isi spune cuvantul, dupa ce ne-am dezechipat si am facut un dus, la papica. Alta viata este cand te stii cu burtica ceva mai plinuta… Suntem obositi, dar oboseala este inlocuita de atmosfera festivalului. Acest lucru ne da o nota de satisfactie; am facut un traseu in muntii Retezat si suntem rasplatiti cu cantece la chitara. Am mai fi vrut sa stam pana tarziu in noapte pentru a asculta muzica folk, dar fiind prea obositi, ne retragem in camerele noastre la un somn binemeritat.

Este duminica, 05.09.2010, desi am fi vrut cu totii sa mai stam, trebuie sa plecam dis de dimineata de la munte. Este doar ora 08.30, unii deabia acum se trezesc, altii… nici nu s-au culcat. “Ursu” ne va duce cu masina pe mine, Lulu si Adi, pana in gara din orasul Simeria, iar de aici noi vom lua trenul catre Arad, iar “Ursu” va merge la Sibiu. Desi am fi vrut sa ne luam ramas-bun de la Voda, trebuie sa plecam. Ne despartim de “Ursu” in gara orasului Simeria. Imediat avem tren spre Arad, unde ajungem pe la ora 13:00. Acum, fiecare catre casa lui. Acasa sunt asteptat de familia mea, fetita Edeline si sotia Mihaela. Le impartasesc impresiile de la festivalul de folk, din traseul spre si de pe vf. Peleaga. Dar mintea mea fuge altundeva…. ECUADOR. Alta data, Japane!!!!

Anunțuri

About CODmunte - "Japan"

Pasionat de natură, munte şi fotografie. Incerc sa ma fac util si cu placut, prin ceea ce am vazut sau auzit.

Posted on 26/01/2011, in Retezat, Perla Carpatilor. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: