ARTICOLE. Sa continuam cu istoria primelor ascensiuni reusite pe varfurile de peste 8000m cu anul 1955 – vf. KANGCHENDZONGA 8597m si anul 1956 – vf. MANASLU 8125m


KANGCHENDZÖNGA - KANCHENJUNGA 8597m

KANGCHENDZÖNGA – KANCHENJUNGA 8597m

7. VARFUL KANGCHENDZONGA – “CELE CINCI TEZAURE ALE ZAPEZII MARI” de 8597m impresioneaza prin suprafata, inaltimea si versanti sai. De aceea acesta mai porta si numele de “TRONUL ZEILOR”  fiinf privit cu teama si respect de sectele religioase din Nepal, India si Tibet. Pentru mult timp, muntele si varful sau era considerat sacru, mai ales pentru serpasii care erau in expeditiile europenilor, fiind cu greu convinsi sa faca ascensiuni catre varf sau chiar sa ramana prin taberele de baza cand vremea era foarte urata sau se porneau avalanse, toate aceste fiind considerate avertizari si suparari ale zeilor care isi aveau locul pe acest munte si varf, aceasta a fost si motivul pentru care acesta varf a fost atins atata de tarziu.

<>  Anul 1905 consemneaza prima tentativa de atingere a acestui varf de catre o expeditie italiano-elvetiana condusa de ziaristul Allister E. Crowley, dar se ajunge pana la altitudinea de 6300m prin alpinistul ALEXIS A. PACHE, expeditia inceindu-se in mod tragic cu patru morti din cauza unei avalanse. Un gest urat si fara lipsa de respect pentru niste oamnei, a fost dat chiar de catre conducatorul expeditiei, care a preferat sa-si savureze ceaiul in fata cortului, decat sa participe la actiunea gasire a corpurilor neansufletite ale celor luati de avalansa.

<>  In anul 1929 sa incercat o ascensiune solitara a acestui varf, prin americanul E.F. FARMER, dar acesta dispare pe munte, dupa ce si-a parasit porterii care nu mai doreau sa-l insoteasca in ascensiune.

<>  Alpinisti germani sunt primi care ajung in zona varfului Kangchendzonga cu o expeditie cu adevarat serioasa, tot in anul 1929, la conducerea acesteia fiind Paul Bauer. Desi membrii acestei expediti aveau mare experienta alpinistica, deoarece facusera impreuna ascensiuni prin Alpi, se reuseste a se ajunge la altitudinea de 7200m, reusita apartinand alpinistilor EUGEN ALLWEIN si KARL KRAUS, de unde sunt nevoiti a cobora, din cauza vremi nefavorabile. Chiar daca pe retragere au fost surprinsi de avalanse, au abandonat materialele si chiar sau facut inoptari in zapada, toti participanti au supravietuit.

<>  Prof. dr. G.O. Gyhrenfurth este conducatorul expeditiei internationale care poposeste la poalele acestui varf in anul 1930, expeditia avand parte de alpinisti cu experienta. Dar cu tot efortul depus de catre toti membri expeditiei se ajunge doar la inaltimea de aprox. 6400m, alpinisti ULRICH WIELAND, FRANK SMYTHE, ERWIN SCHNEIDER si HERMANN HERLING fiind singurii care au ajuns pe la aceasta inaltime. Din pacate, in data de 09.05, o avalansa surprinde echipele de ascensiune, aceasta luand viata uni serpas (TSETAN), urmarile acestei nefericite situati schimband planul de atingere a varfului Kangchendzonga. Totusi, expeditia continua prin ascensiuni pe alte varfuri, cea mai reusita si de succes realizare fiind pe varful Nepal Peack de 7145m prin ERWIN SCHNEIDER, realizata solitar.

<>  In anul 1931, alpinisti germani se reunesc sub conducerea lui Paul Bauer intr-o noua expeditie, cu acelasi scop comun, ascensiunea si atingere celui de-al treilea varf de pe pamant. In urma experientei capatate in urma expeditiei pe care o condusese si in anul 1929, Bauer era increzator in reusita alpinistilor cu experienta care participau la aventura alpinistica din anul 1931. Dar problemele medicale aparute printre alpinisti germani, serpasi si porteri (unii dintre serpasi chiar au murit, LOBSANG si BABULALL), pune pe ganduri membri expeditiei. Chiar si in aceste situati ascensiunile catre varf continua, pana cand sau intrerupt din cauza unui accident mortal in care au fost implicati alpinistul HERMAN SCHALLER si serpasul PASANG. Chiar daca aceste decese afecteaza toti membri expeditiei, ascensiunile spre varf continua, in data de 19.09 alpinisti KALR WIEN si HANS HARTMAN reusind sa junga la inaltime de peste 7500m pana pe Varful Pintenului, unde sunt nevoiti sa abandoneze continuarea ascensiuni si a expeditiei, deoarece traseul de continuare nu are legatura directa catre varf, este foarte periculos si dificil.

<>  Intre anii 1937-1954 sau organizat mai multe expediti pentru atingerea varfului Kangchendzonga, dar toate acestea nu au avut rezultatul mult asteptat.

<>  O expeditie englezeasca, condusa de dr. Charles Evans, aduce in anul 1955, alpinistii de renume si cu mare experienta in a infrunta sau poate chiar sa atinga acest varf inaccesibil, dupa cum era considerat de foarte multi alpinisti si ca urmare a celor noua alpinisti morti din ani precedenti. Frica de zeii care puteau sa-si aibe salasul pe acest varf se pare ca trecuse, doarece la aceasta expeditie isi aduc aportul 30 de serpasi cu multa experienta sau realizari remarcabile, si 300 porteri pentru transportul materialelor si echipamentelor. Echipamentul de foarte buna calitate si mai ales buteliile cu oxigen, le-au fost de mare ajutor intregii expeditii. Totul parea a fi gata si poate fara de probleme in urmatoarea “batalie” cu unul dintre uriasi de peste 8000m, doar ca… chiar inainte de a pleca din orasul Darjecling, prim ministrul provinciei Sikkimului, revoca autorizatia expeditiei pentru ascensiunea varfului Kangchendzonga, chiar daca aceasta avea autorizatie de a tranzita Nepalul si Sikkim. De ce ?!? Nu se dorea ca, chiar englezi sa fie cei care “profaneaza” varful atat de sfant, sau mai bine zis “TRONUL ZEILOR”. Evans, reuseste dupa multe discutii sa obtina acceptul si autorizatia de a urca acest varf, dar cu o promisiune… inaltimea maxima sa nu fie atinsa de catre oameni, daca vor ajunge in totusi pana ACOLO. Acest mic incident fiind rezolvat, expeditia porneste la drum spre tabara de baza, dar numai dupa ce va trebui sa faca un ocol de 160km, deoarece nu le-a fost permis si autorizat accesut de a tranzita Sikkimul. Toate aceste mici incidente sunt trecute si dupa ce se ajunge la tabara de baza, incep ascensiunile pentru instalarea taberelor de altitudine. Sau incercat mai multe variante de traseu spre varf, dar din cauza vremi sau a dificultatilor tehnice, au fost abandonate. Este gasit pana la urma traseul ideal spre varf, alpinisti GEORGE BAND si JOE BROWN reusind sa junga la ora 14:45 in data de 25.05 pana aproape de varful Kangchendzonga, dar conform intelegeri avute si pentru a respecta cuvantul dat, acestia nu ating punctul maxim al varfului,

Prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955. In poza Joe Brown, poza facuta de  George Band

Prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955. In poza Joe Brown, poza facuta de George Band

Prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955. In poza Joe Brown, poza facuta de  George Band

Prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955. In poza Joe Brown, poza facuta de George Band

Prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955. In poza George Band, poza facuta de Joe Brown

Prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955. In poza George Band, poza facuta de Joe Brown

Echipa victorioasa dupa prima ascensiune a varfului  Kangchendzonga in 25.05.1955 - George Band si Joe Brown

Echipa victorioasa dupa prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955 – George Band si Joe Brown

dupa cum au procedat la fel alpinisti NORMAN HARDIE si TONY STREATHER in data de 26.05, cand au ajuns in preajma “TRONULUI ZEILOR“. Reusita acestor doua echipe se datoreaza si utilizari in ascensiune a buteliilor cu oxigen, incepand chiar de la inaltimea taberei doi, situata la 6000m altitudine.

MANASLU - KUTANG - KAMBUNGE 8125m

MANASLU – KUTANG – KAMBUNGE 8125m

8. Pana la jumatatea secolului 20, cel mai putin cunoscut varf de peste 8000m, a fost VARFUL MANASLU de 8125m, numele apartinand cuvantul hindus manasa – “SUFLET”, mai fiind cunoscut de catre tibetani cu numele KUTANG.

<>  Pana in anul 1951, cei care si-au incercat experienta alpinistica pe varfurile de peste 8000m, au fost cei din expeditiile europene si americani. In mod surprinzator pentru toata lumea alpinistica si o mare enigma, dupa cum era si varful Manaslu, este expeditia japoneza, care ajunge la poalele acestui munte si varf in anul 1952.

<>  Pana in anul 1952, alpinismul japonez nu era foarte cunoscut pe plan international, decat prin premiera printr-o creasta pe vf. Eiger din Alpi in Europa si prin ascensiune vf. Nanga Kot de 6861m din Gerhwal-Himalaya. Prin aceasta expeditie, japonezi doreau sa-si faca intrarea spre varfurile de peste 8000m si pe un varf care nu mai fusese incercat de o alta expeditie, iar daca rezultatul expeditiei japoneze din acel an era incununat de succes, performanta ar fi fost cel putin asemanatoare, cu a expeditiilor europene. Expeditia japoneza din anul 1952 a fost condusa de K. Imanishi, avand in componenta sase alpinisti, sase serpasi si 70 de porteri. Autorizatia  pentru ascensiunea varfului sosind foarte tarziu, sa hotarat ca sa se faca o cercetare a masivului si daca se poate atingerea varfului Manaslu. Din cauza conditiilor meteo nefavorabile, japonezi au reusit sa ajunga totusi pe unul dintre varfurile Chulu de 6200m si sa vada intreg masivul Manaslu, doarece il inconjurasera in incercarea de a gasi un traseu sigur de ascensiune catre varful Manaslu. Acestea au fost singurele realizari ale primei expediti japoneze pe un varf de peste 8000m.

<>  Cu experienta acumulata in anul 1952, japonezi se intorc cu o noua expeditie mult mai bine pregatita in luna martie din anul 1953, avand un alt conducator, Y. Mita. Aceasta noua expeditie beneficiaza de echipament foarte bun iar toti membrii expeditiei aveau experienta alpinistica acumulata prin ascensiuni generale efectuate in Japonia. Ascensiunile si aclimatizarile la mare inaltime si instalarea taberelor de altitudine decurg conform planului stabilit, astfel, la data de 31.05 se porneste catre varf, printr-o echipa formata din alpinisti K. KATO, Y. YAMANDA si Y. ISHIZAKA alaturi de cinci serpasi, pe o vreme deosebit de frumoasa. Din cauza plecari catre varful Manaslu doar la dimineata, se ajunge “doar” la inaltimea de 7750m altitudine, de unde au putut sa vada o situatie neplacuta. Pana pe varf mai era o distanta mare de parcurs si nu ar mai fi avut timp suficient de a se intoarce in siguranta la corturi. Din pacate, lipsa de experienta in ascensiunile pe varfurile de peste 8000m si de a pleca la o ora favorabila din ultima tabara in atacul final, nu au dus la un rezultata pozitiv, ce se putea termina cu un succes.

<>  Anul 1954, consemneaza unicul incident din toata istoria ascensiunilor si cercetarilor muntilor din Himalaya, in care au fost implincati localnici si care au influentat o expeditie. Japonezi, se intorc in anul 1954 mult mai hotarati, cu o expeditie formata din 13 alpinisti, 22 serpasi si 450 porteri, sub conducerea lui Y. Hotta. Hotararea era determinata de succesele repurtate pe Everest si Nanga Parbat, dar mai ales, de esecul echipei japoneze din 1953, care sa retras si a fost foarte aproape sa atinga varful Manaslu. Cand expeditia ajunge pe valea Buri Gandaki, locuitori din satele Sama si Hgyak, intampina expeditia cu multa ostilitate si reprosuri, deoarece in anul 1953 in acesta vale a fost ciuma si variola, seceta cumplita, iar o avalansa a distrus o manastire veche. Toate acestea sau intamplat, dupa parerea localnicilor din aceste doua sate, deoarece japonezi au profanat muntele si lacasul zeilor cu ocazia expeditiei din anul 1953, iar zeii s-au razbunat… Fara a tine seama de superstitiile localnicilor, japonezi au dorit sa continue inaintare catre tabara de baza, dar… sau trezit amenintati cu pietre sau securi, cel mai mult avand de suferit porterii, care au fost biciuiti si obligati sa plateasca o amenda, daca ar fi transportat bagaje mai departe. Desi sa incercat tot felul de discutii cu oficialitati locale, chiar pe cale diplomatica, expeditia japoneza pe Manaslu din anul 1954 este abandonata.

<>  Fiind foarte hotarati in a fi primi care ating varful Manaslu, japonezi se intorc in anul 1956 cu o alta expeditie, care beneficia de sprijinul… localnicilor din valea Buri Gandaki. De ce acest suport din partea lor?!? Tot japonezi obtinusera autorizatie pentru ascensiunea varfului Manaslu in anul 1955, dupa indelungi discutii intre oficialitatile japoneze si cele nepaleze, si intre cele nepaleze si cele din valea Buri Gangaki. Dar japonezi hotarasera, doar sa sondeze terenul viitoarei expediti din 1956, deoarece se obtinuse autorizatie si pentru anul 1956. Cei trei alpinisti japonezi ajung in satul Sama, fiind foarte bine primiti, deoarece anul 1955 nu au avut molime sau seceta!?! Pentru expeditia din anul 1956 a fost ales conducator Yuko Maki, iar grupul expeditiei era format din 11 alpinisti si 20 de serpasi, plus foarte multi porteri. Maki, fiind odinioara un alpinist de mare valoare si astfel un tactician intelept si plin de curaj, sa axat si a reusit sa puna pe prim plan, aclimatizarea activa a alpinistilor si obisnuinta utilizari aparatelor cu oxigen, renuntarea la unele tabere de altitudine si parcurgerea unui nou traseu catre varful Manaslu. Expeditia decurge normal si fara probleme, totul fiind gata pentru ascensiunea si prima atingere a varfului Manaslu. Pornind in dimineata zilei de  09.05, din tabara 6, situata la7800m altitudine (dupa ce au dormit cu masca de oxigen pe fata), echipa formata din alpinistul T. IMANISHI si sirdarul serpasilor GYALTSEN NORBU, ducand-si fiecare trei buteli cu oxigen si restul echipamentului (20 kg. de persoana) reusesc sa ajunga si sa atinga la ora 12:30 cel de-al optulea varf al pamantului, varful Manaslu de 8125m.

Prima ascensiune a varfului Manaslu in 09.05.1956. In poza Toshio Imanishi, poza facuta de Gyaltsen Norbu

Prima ascensiune a varfului Manaslu in 09.05.1956. In poza Toshio Imanishi, poza facuta de Gyaltsen Norbu

Prima ascensiune a varfului Manaslu in 09.05.1956. In poza Gyaltsen Norbu, poza facuta de Toshio Imanishi

Prima ascensiune a varfului Manaslu in 09.05.1956. In poza Gyaltsen Norbu, poza facuta de Toshio Imanishi

Expeditia este incununata si de succesul ascensiuni si atingeri varfului Manaslu, in data de 11.05, de catre cea de-a doua echipa, formata din alpinisti K. KATO si M. HITEGA.

<>  PRIMUL ROMAN care A REUSIT SA AJUNGA PE VARFUL MANASLU este ALPINISTUL HORIA COLIBASANU, reusita realizata in anul 2006

– VA URMA –

Anunțuri

About CODmunte - "Japan"

Pasionat de natură, munte şi fotografie. Incerc sa ma fac util si cu placut, prin ceea ce am vazut sau auzit.

Posted on 10/06/2012, in HIMALAYA si KARAKORUM - ACOLO UNDE SE SFARSESC CEILANTI MUNTI DE PE TERRA and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: