Monthly Archives: August 2012

Jurnal. Toamna lu’ 2011 in muntii PARANG

A respecta planul facut din timp pentru o iesire la munte, este legat de mai multi factori: cu cine, cand, unde si poate cel mai important, VREMEA. Doream sa merg din nou in muntii Fagaras si sa ajung pe varful Moldoveanu, de data aceasta dinspre zona Balea Lac, insotit de cat mai multi prieteni sau cunostinte, dar mai ales alaturi de cei din grupul “HOP si NOI”, dar aflam ca vremea poate va fi ploioasa. La final am ramas doar doi: eu si Cristi Klimai “CK”, fiind astfel nevoiti sa ne schimbam obiectivul, alegand sa mergem pentru trei zile in muntii Parang, pornind din zona cabanelor de la A.N.E.F.S., continunad catre varful Carja pe sub varful Parangul Mic, mai departe pana la varful Parangul Mare, coborand spre lacul Mandra si refugiul Agatat, iesind din munte la cabana Groapa Seaca. Mi-am incercat norocul si am sunat-o pe Laura Comos, pentru ai propune aceasta varianta de rezerva si compromis, dar… poate ne va insoti. Varianta de dormit preferata… la cort langa refugiul de piatra Carja pentru prima noapte si in refugiul Agatat in cea de-a doua noapre.

      Vineri, 23.09.2011, eu si “CK” plecam cu trenul de la ora 06:18 spre Simeria, cu legatura la ora 10:00 spre Petrosani, unde o sa ajungem pe la ora 13:00. In timp ce calatoream cu trenul spre Simeria, sunt apelat pe telefon de catre Laura, care este in autocarul dinspre Timisoara catre Petrosani, afland astfel ca ne va insoti si ea pe carari de Parang. Trecem pe langa muntii Retezat, dar norii acopera partea de sus a varfurilor din Retezat. Ajungem in sfarsit la Petrosani si o cautam pe Laura, pe care o gasim stand linistita pe rucsac, asteptandu-ne. Facem ultimile cumparaturi necesare si il asteptam pe nea Breben, transportorul de ocazie, sa ne duca pe toti trei pana la telescaun Parang si stabilim cu dansul sa vina dupa noi duminica la cabana Groapa Seaca. Urcam spre zona A.N.E.F.S. cu telescaunul, dupa ce am fost transportati de nea Breben, si poposim la Centrul Salvamont Parang, unde ne asteapta un bun prieten, Remus, care ne serveste cu un ceai fierbinte. Dupa aprox. 30 min. de discutii, este timpul ca eu, Laura si “CK” sa ne continuam traseul pana la refugiul de piatra Carja, luand cat mai multa apa in sticle, deoarece raul si lacurile din valea Mija Mare au secat, din cauza lipsei precipitatiilor. Pana in locul “la Bancuta” este prima portiune de urcare pe proprile picioare, dar si “cea mai grea”. O sa va mire, NU este o urcare extrema si periculoasa, dar pana “la Bancuta” parca iti dai tot sufletul din tine si parca NU mai ai chef sa urci prin partea stanga pana pe varful Parangul Mic sau sa mergi la dreapta pe curba de nivel pana dai de creasta Parangului si sa continui catre lacul Mija, punct galben, sau tinand creasta spre varful Carja si mai departe catre Parangul Mare. Parerea ca traseul de urcare din zona A.N.E.F.S si pana “la Bancuta” este “greu” nu este doar a mea, asta am simti-to toti trei si alti prieteni cu care am urcat macar pana in acest loc. Avem parte de o vreme buna, chiar daca nu este soare tot timpul, putand sa vedem alti munti din jur: Sureanu, Retezat si Valcan. Dupa o scurta pauza de refacere si odihna, plecam de “la Bancuta” luand-o la dreapta pe curba de nivel pe sub varful Parangul Mic, spre locul “bivuacul de piatra” aflat la intersectia drumului ce vine dinspre varful Parangul Mic. Daca pana “la Bancuta“ si pana pe varful Parangul Mic, Laura si “CK” au mai fost, urmatoarele portiuni ale traseului pe care il vom parcurge in muntii Parang, sunt o necunoscuta pentru cei doi, asa ca…. la drum. Intre timp ce mergem pe traseul curbei de nivel, culegem afine si ne bucuram de savoare acestor fructe. Linistea muntelui este tulburata de niste zgomote ciudate… par sa fie de DRUJBA. Intre timp ce ne apropiem de micul platou din traseul curbei de nivel, catre valea Lapusel observam cateva persoane care par a culege afine dar si a taia tufele de afine?!? In micul platou ne odihnim, admiram natura si facem poze, din acest loc putand sa vedem varful Carja in toata slendoarea sa. Chiar daca vremea este buna, soarele reusind sa-si treaca razele printre nori, in valea Jiului, spre muntii Retezat si Valcan vizibilitatea este proasta, totul semanand cu o pacla albastra. Dupa ce am parcurs si restul traseului pe curba de nivel, am ajuns la “bivuacul de piatra“, din imediata apropiere putand sa vedem la nord, muntii Sureanu si printre stanci, florile de rododendron. De stat am mai sta, dar… catre refugiul de piatra Carja. Dupa putin timp ajungem in apropierea locului din care se poate vedea ”Sfinxul din Parang”, dar trecem mai departe lasand in urma si traseul care duce spre stanga catre valea Mija Mare si lacul Mija. Urmeaza o urcare mai usoara si lunga, dar care ofera o priveliste deosebita, spre dreapta, catre valea Jiului, muntii Valcan si Retezat, Zona A.N.E.F.S si varful Parangul Mic. Ne oprim pentru putin timp intr-un platou, dar trebuie sa contiuam catre refugiul de piatra Carja, deoarece a inceput sa bata un vant puternic si sa apara nori de ploaie dinspre varful Carja si nu mai avem mult de mers pana la locul primei nopti de dormit in munte. Remus, prietenul nostru de la Salvamont Parang, ne-a recomandat sa dormim inainte de locul unde sa gaseste refugiul de piatra Carja, intr-o mica adancitura de langa creasta si cu priveliste catre valea Mija Mare, locul pomenit fiind marcat prin pietre, destinate la amenajarea si protejarea corturilor. Chiar daca locul ofera o panorama frumosa in jur, eu optez pentru siguranta grupului in caz de ploaie de Parang si am venit cu propunerea catre Laura si ”CK”, sa urcam pana la refugiul de piatra Carja, fara a ne lua rucsaci, sa vada si ei cealalta optiune de campare. Ajunsi la refugiu, ne uitam inauntrul sau… nu se poate dormi inauntru, dar langa el este un loc de un cort. Chiar si iarna locul refugiului este ferit de vant, iar daca apar probleme serioase stand cu cortul in aceasta zona, ramana varianta adapostiri in interiorul refugiului de piatra Carja. Alegem de comun acord aceasta a doua varianta de campare si ne intoarcem dupa prieteni nostri… rucsaci, care ne asteapta cuminti in acelasi loc, unde a fost parasiti pentru scurt timp. Dupa recupererea rucsacilor, ajungem in sfarsit la punctul final al acestei zile, locul nostru de campare, langa refugiul de piatra Carja. Vremea fiind tot mai urata, sa lasat ceata si este foarte rece, prima grija este instalarea cortului. Dupa ce am terminat cu montarea cortului, foamea se face auzita si simtita prin stomacul fiecaruia, trecand de graba la solutionarea problemei si mancam in interiorul refugiului, deoarece afara este foarte rece, multa unezeala si sa lasat intunericul. Cu stomacurile pline parca este alta VIATA. Ramanem in interiorul refugiului la discutii despre ziua de astazi, dar si despre alte iesiri pe la munte sau natura, doar eu mai ies din cand in cand din refugiu, in speranta ca poate voi putea sa vad apusul de soare si luminitele orasele din valea Jiului, dar… alta data. Am sta toti trei la discutii pana tarziu, dar somnul ne trage in cort, noroc ca nu suntem ceva mai bine facuti si incapem destul de lejer in interiorul sau. Asta este, NOAPTE BUNA.

      Pe la ora 08:00, in dimineata zilei de 24.09.2011, sunt primul care a iesit din cort. ‘Neata MUNTE, ‘neata PARANG, ‘neata LUME.  Noapte am iesit din cort pe la ora 01:15 (afara era 4°C iar in cort era 6°C) si am putut pana la urma sa zaresc luminile oraselor din vale. Acum este 1°C pe afara si in cort sunt 5°C, peste valea Jiului este mare de nori si soarele se iveste dinspre varful Carja. M-am asezat pe stancile din vecinatatea locului de cort si admir panorama din fata mea, dar cel mai mult imi place LINISTEA de la 2231m. Dupa putin timp apare pe afara din cort “CK”, punandu-ne pe pozat. Valul mari de nori dinspre valea Mija Mare si muntii Sureanu par a se prabusi din creasta Parangului pana catre zona A.N.E.F.S., iar umbra varfului Carja se reflecta pe marea de nori, iar valea Mija Mare pare cufundata intr-o lume pierduta. Dupa putin timp apare si Laura pe afara, fiind surprinsa de aparatele foto, eu si “CK” auzim din parte Laurei… “Sa dus AURA mea pe ziua de astazi” (a i se face poze, nu este cel mai placut lucru pentru ea). Timp de jumatate de ora, admiram toti trei frumusetea muntelui in liniste si deabea acum putem sa vedem ca izvorul si micul lac din valea Mija mare este secat. Mancam, strangem cortul si ne facem rucsaci, plecand pe la ora 10:00 in contiunarea aventuri noastre prin muntii Parang, primul obiectiv este varful Carja. Indiferent de anotimp, aceasta urcare spre varful Carja are acel CEVA APARTE SI DIFERIT, fiind foarte placuta si atractiva. La momentul cand eu, Laura si “CK” suntem pe aceasta urcare, adie un vant placut, vizibilitatea prin zona este foarte buna si acest moment ne indeamna a ne opri pentru a face poze si a admira peisajul. Fara prea mare efort suntem in platoul care duce catre varf si la ora 10.38 ajungem toti trei pe varful Carja la 2405m. In jurul nostru natura si muntele ne ofera culori superbe: ruginiul toamnei care incepe sa cuprinda muntele in contrast cu verdele veri inca statornic de pe vai, norii albi acopera unele parti ale lumii de jos si deasupra lor cerul de un albastru azur, toate rezultand cu un contrast minunat de la inaltime varfului Carja. Ne pozam pe varful Carja, privim catre obiectvul urmator, varful Parangul Mare si pornind in jos pe creasta spre acesta. Traseul de creasta dintre varful Carja si varful Parangul Mare este usor (se merge pe tot parcursul sau la o altitudine de aprox. 2300-2400m, fara o prea prea mare diferenta de nivel), oferind spre stanga o priveliste frumoasa asupra lacurilor din caldari si vai, iar in partea stanga catre padurile de brazi si catre turmele de oi care au urcat si sunt inca la munte, trecand si pe langa varful Stoienita de 2421m si varful Gemanarea de 2426m, acest varf fiind un minunat loc de belvedere. Desi astazi trebuie sa ajungem pana la refugiul Agatat, nu putem rezista sa ne oprim de mai multe ori, sa ascultam vantul si sa admiram peisajul din zona, cand mai apare cate o fereastra printre nori. Din creasta, observam trei persoane pe langa un lac din caldarea Rosiile, aceiasi caldare si apoi vale pe care o sa coboram si noi spre refugiu. Poate de aceea, acest munte si creasta principala ma atrage in mod deosebit: iti ofera o perspectiva larga si buna spre unul dintre traseele de coborare din creasta (de pe partea stanga, pe sensul de mers pe creasta spre varful Parangul Mare); abrupturi si hornuri inalte, lacuri si paraie, puncte de belvedere frumoase etc.. Desi mergem in liniste, nu avem prilejul sa intalnim sau sa observam pe vaile si abrupturile din creasta, frumoasele si agilele capre negre, desi cu alte ocazi am avut prilejul sa le intalnesc. Vremea se schimba din 10 in 10 min., norii urcand si acoperind creasta, vantul incepe sa bata ceva mai tare, dar… ce mai conteaza, suntem la munte. “Mai avem de mers 5 min. si cred o sa jungem pe cel mai inalt varf din muntii Parang“ le-am spus Laurei si lui “CK” , deoarece aproape de varful Parangul Mare sa lasat o negura peste noi. In septembrie 2010, l-am lasat pe Lungu Lucian “LULU” sa ajunga primul pe varful Retezat. La fel procedez si cu cei doi colegi din aceasta drumetie, LAURA SI CRISTI, care ajung inaintea mea pe varful Parangul Mare de 2519m, la ora 13:14. Pentru mine este pentru a patra oara cand ajung pe acest varf, si tot de atatea ori nu pot sa vad peisajul de jur-imprejur (culmea, cu 15-20min. inainte de a ajunge sus pe varf, era senin). Hotaram sa stam jumatate de ora, odihnindu-ne si luand pranzul. Conform traditiei pe care o respect de cativa ani, eu voi servi FASOLE DE LA CONSERVA, iar ca desert CIOCOLATA FAGARAS, Laura si “CK” avand parte si ei de gustul unei ciocolati Fagaras. Daca nu am ajuns ACOLO, am adus gustul Fagarasului in Parang. Stam mai mult de 30min. pe varful Parangul Mare in speranta ca nori vor disparea, dar… Ne hotaram sa facem poza de rigoare cu borna varfului, ne luam rucsaci si incepem coborarea printre nori catre saua Gruiu. In timpul coborari ne intalnim cu un turist, care urca vitejeste spre noi si catre varful Parangul Mare, poposind si stand putin de vorba cu noi. Cu cat coboram, dedesubtul norilor se face tot mai senin si putem sa vedem traseul pe care urmeaza sa-l parcurgem catre refugiul Agatat, prin caldarea Rosiile. Ajunsi in saua Gruiu, observam trei persoane care coborau dinspre varful Gruiu, si aflam de la acestia, atunci cand ajung langa noi, de intentia urcari pana pe varful Parangul Mare si apoi sa se intorca catre masina pe care o lasasera pe TransAlpina. Le-am explicat ca timpul de urcare pe varf si intoarcere pe acelasi traseu catre masina este prea scurt si o sa-i prinda intunericul, fiind deja ora 14:30 (in plus, nu aveau echipament adecvat si nici lanterne). Traseul clasic de coborare din creasta este din saua Gruiu, catre lacul Mandra si mai departe prin caldarea Rosiile pana la refugiu Agatat. Dar ce coborare… Cand am facut tura de pregatire pentru Mont Blanc impreuna cu Gabriel Nagy pe acelasi traseu, in iarna-primavara lu 2007, coborarea pana la lac a durat doar 1-2min., dandu-ne drumul din saua pana jos langa lacul Mandra pe izlolire. De data aceasta, coborarea a durat 25 min., dar parca am fi coborat doua ore. Jumatate de ora de odihna in preajma lacului Mandra si ne continuam coborare catre refugiul Agatat, pana in momentul in care pasesc pe langa o piatra si ma duc cu piciorul intr-un gol, noroc de rucsacul care m-a tras intr-o parte si astfel am evitat sa-mi rup piciorul sau cel putin sa fac o entorsa. Vina pentru acest incident imi apartine deoarece purtam in fata un rucsac mai mic si nu putem sa vad prea bine unde urma sa pun umatorul pas. Am slobozit un ropot de injuraturi NU PRE CRESTINESTI, mirandu-ma CA CEL DE SUS, nu MI-A trimis in acel moment o avertizare (poate O LASA pe altadata ?!?). O parte din continutul ruscasului din fata mea este preluat de Laura  si “CK”, astfel voi putea sa continui coborarea mult mai lejer si sigur. Daca tot am avut un moment de pauza impus, pot sa le arat lu Laura si “CK”, o alta varianta a unui traseu de coborare din creasta Parangului, dar ajungem la concluzia ca am fi pierdut timp pretios prin urcarea si coborarea varfului Gruiu, un semiocol al caldari si o coborare mult mai dificila pana la lacul Rosiile. Ne continuam coborarea si suntem ajunsi din urma de turistul care urca singur spre varful Parangul Mare, acesta trecand pe langa noi mai departe spre refugiul Agatat (acesta a coborat mai departe spre cabana Groapa Seaca). Trecem pe langa lacurile si paraiele din caldare (la unul dintre aceste lacuri am vazut acei trei turisti), privind la culmile din zona, la creasta si catre varful Parangul Mare, pe care acum este bineanteles… SENIN. In acest loc ne intalnim cu o alta varianta de trasu de coborare/urcare din/in creasta Parangului, dar care are un parcurs pe o muchie deosebit de dificila si abrupta, ce porneste din apropierea varfului Gemanarea. Pentru jumatate de ora ne oprim la locul prabusiri unui mic avion de mici dimensiuni, eveniment ce a avut loc acum ceva timp, marturie fiind resturile de langa o stana din pietre. In apropiere, stand de veghe, sa ridicat de curand o frumoasa troita din lemn, de langa aceasta avand o panorama superba asupra crestei Parangului si a vai Rosile spre care urmeaza sa coboram catre refugiul Agatat. Incet-incet coborarea ne duce catre tufele de jneapan si dupa putin timp, ajungem in locul de unde vedem pentru ultima ora creasta Parangului si varful Parangul Mare scaldat in soare, iar tot din acest loc, vedem liziera paduri de brazi, unde se afla refugiul Agatat. Cu un ultim efort, sleiti de puteri si foarte obositi (eu si Laura ne-am oprit pentru 15min. de odihna, chiar cu 200m sau 10-15min inainte de a ajunge la refugiul Agatat) pe la ora 18:00 suntem in sfarsit la refugiu. Nu suntem singuri care vom dormi la refugiu, deoarece intalnim pe afara, trei turisti care stateau in jurul unui mic foculet, acestia fiind cele trei persoane vazute de catre noi din creasta Parangului. Dupa cum este civilizat, facem prezentarile de rigoare, din pacate eu am retinut doar un nume, Alexandru si ca doi sunt din Petrosani si unul din Cluj. Prezentarile fiind facute, eu cu Laura si “CK”, am urcat pe lunga scara din lemn, pentru a ne “caza” in refugiul Agatat. Din pacate, interiorul refugiului arata destul de rau: scandurile de jos ale priciului sunt lipsa sau rupte, este plin de gunoaie de la “turisti”, podeaua este sparta, jurnalul refugiului are pagini lipsa si comentari lipsite de sens sau bun simt… Locul nostru de dormit va fi in parte de jos a priciului, sus fiind ocupat de ceilanti colegi. Dupa ce ne-am instalat in refugiu si astamparat foamea, seara o petrecem la micutul foc de afara, la povestiri si intamplari legate de munte, impreuna cu ceilanti colegi de refugiu. Am stat pe afara la foc, pana la ora 23:00, dar somnul ne-a indeamnat sa intram in refugiu la binemeritate odihna.

      Duminica, 25.09.2011, eu, Laura si “CK” ne-am trezit pe la ora 08:30, coborand in fata refugiului sa luam micul dejun. Astazi se pare ca va fi o vreme frumoasa, senin si far de nori, dar asa este MUNTELE, iti face in ciuda cu vremea buna, tocmai cand te retragi catre casa. Dupa ce am mancat putin, ne facem pentru ultima oara rucsaci si ne pregatim sa plecam spre cabana Groapa Seaca, de unde ne va prelua nea Breben. Dar inainte de a pleca, strangem gunoaiele din refugiul Agatat si de pe afara, doar a fost ziua curateniei in natura (in 24.09.2011). Lasam la vedere in refugiu si in afara lui, mai multi saci pentru gunoaie sau deseuri, in speranta ca poate le vor vedea acei “turisti sau iubitori de iesiri in natura si la munte”. Dupa o poza de grup impreuna cu ceilanti trei colegi de refugiu, eu, Laura si “CK”, plecam la ora 11:45 spre cheile Jietului si cabana Groapa Seaca, strabatand la inceput o frumoasa padure de brazi. Parca nu prea avem chef sa parasim muntele si sa ne intoarcem la “civilizatie”, pe care incet-incet o intalnim in cale, mai ales cu cat strabatem drumul forestier care ajunge in soseaua ce trece prin cheile Jietului. Ajunsi la sosea, mergem in dreapta catre cabana Groapa Seaca, trecand pe langa noi multe masini, care au fost sau merg pe TransAlpina. Trec pe langa noi si motociclisti, dar…  ne claxoneaza, noi intorcandu-le salutul prin aratare binecunoscutului semn, OK. Ajungand la cabana Groapa Seaca, avem parte de o surpriza… este inchisa, afland de la nea Bogdan, ca se poate doar la cazare (cu rezervare si anuntare din timp). Asta este. Eu planuiam (le-am spus inca din traseul de creasta lu “CK” si Laurei), ca voi manca o ciorbita de burta sau perisoare si la final sa degust o bere Hategana. Dupa ce stam ceva timp in asteptare lu nea Breben (credeam la un moment-dat ca am fost uitati sau ca nu va veni dupa noi cum stabilisem), apare aproape la ora stabilita, ne imbarcam in a sa masina si sa te ti drum de intoarcere la gara Petrosani. Parcurgand acest drum prin cheile Jietului de foarte multi ani, conduce de masina cu lejeritate si siguranta demna de un pilot de raliuri. In timp ce strabatem cheile Jietului, vedem si auzim in diverse locuri, “civilizatia”: locuri neamenajate de foc si copaci taiati, gramajoare de gunoaie, fum de la gratarele incinse, “muzica” data la maxim, chiotele “turistilor si iubitorilor” de natura sau relaxare… La ce dezastru vazuseram, am ajuns la o concluzie… ziua curateniei in natura, NU a fost prin cheile Jietului (ajungand acasa, am fost surprins sa aflu de pe internet, ca SA FACUT CURATENIE pe cheile Jietului si la cabana Groapa Seaca, dar… UNORA NU LE PLACE SA VADA CURATENIE la munte sau natura). Suntem lasati doar eu si “CK” la pasarela catre gara Petrosani (Laura fiind dusa pana la autogara Petrosani, urmand sa calatoreasca cu autocarul spre Timisoare), si fara prea multe cuvinte eu si “CK” ne luam ramas bun de la Laura si nea Breben. Ajungem la trenul de 15:13 catre Simeria, si dupa o calatorie de “tot confortul”, ajungem din nou si in siguranta la Simeria (la ultima calatorie cu trenul de la Petrosani la Simeria, unii colegi din grup au fost nevoiti sa sara din tren, deoarece trenul a plecat fara sa tina seama ca mai sunt persoane care doresc sa coboare). Avand de stat prin Simeria aprox. 2 ore pana la trenul care sa ne duca catre Arad, eu si “CK” ne-am indrepta pasii catre una dintre terasele de langa gara Simeria, la aceasta terasa poposind mai toti turisti montani, in tranzitul lor prin aceasta gara. Poate cel mai mare regret, nu sunt singurul care am aceasta parere, este desfiintare chioscului din gara si de la care puteam sa ne luam langosi. Ajunsi la terasa, ne “campam” la o masa si m-am indreptat la o prima comanda de bere Hategana.In timp ce ne este luata comanda, din difuzoare incepe sa razbata “muzica” cardiaca, “pentru dusmani mei”, “viata mea” etc., “CK” uitandu-se mirat la mine. “Ai comandat si “muzica” ?!” intreba “CK”. Raspunsul nu isi are rostul… Noroc ca, garnitura de vagoane care ne va duce spre Arad este trasa la peron si astfel putem sa ne despartim cu “mare regret” de “placuta muzica” de la terasa. Plecam din gara Simeria si dupa aprox. 4 ore, la ora 23:05, ajungem in gara Arad. Aventura din toamna 2011 in muntii Parang a luat sfarsit.

Aceaste au fost “impresiile” mele scrise despre acesta iesire din muntii Parang, dar cuvintele nu pot descrie exact ce am simtit pe cand ma aflam in acele locuri. De aceea va invit sa parcurgeti si voi acest traseu placut, PENTRU A SIMTI MUNTELE PARANG.

SA NU UITAM:

“CUM PASTRAM NATURA, ASA O VOM AVEA”

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: