ARTICOL. 7 SUMMITS – 7 VARFURI, PARTEA A DOUA. Varful EVEREST, CEL MAI INALT VARF DE PE CONTINENTUL ASIATIC – a doua parte


CEL MAI INALT VARF

AL CONTINENTULUI ASIATIC

VARFUL EVEREST de 8850m

HIMALAYA

TARA –NEPAL/CHINA

REPERE GPS – 27°59′17″N / 86°55′31″E

VARFUL EVEREST

VARFUL EVEREST

>  In anul 1885, Clinton Thomas Dent, presedintele Clubului Alpin din Regatul Unit al Marii Bitanii, a sugerat in cartea sa “Above the Snow Line” ca ar fi posibila ascensiunea Varfului si Muntelui Everest. Traseele nordice spre munte au fost descoperite de alpinistul George Mallory in prima sa expeditie din anul 1921, dar care a fost o expeditie de explorare neechipata pentru o tentativa serioasa de ascensiune a muntelui, membrii expeditiei reusind sa urce pe Pasul de Nord pana la 7007m. Din Pasul de Nord, Mallory a vazut un posibil traseu spre varf, dar membrii echipei erau nepregatiti pentru dificultatile pe care le implica continuarea ascensiuni la mare altitudine si au decis sa se renunte la ascensiune.

Britanicii s-au intors in anul 1922, cu o alta expeditie, in care alpinistul George Finch a folosit pentru prima oara tuburi de oxigen, cu ajutorul carora a urcat cu o viteza remarcabila – 285m/h, dar fara a ajunge pe varf, Mallory si colonelul Felix Norton facand si ei o a doua tentativa de ascensiune, dar din pacate ratata. Ulterior, Mallory a fost criticat pentru ca a condus un grup pe un traseu de coborare prin Pasul Nordic, grupul fiind prins de o avalansa din care Mallory s-a salvat, dar din pacate sase carausi localnici au murit.

Urmatoarea expeditie a avut loc in anul 1924, prima tentativa initiala de ascensiune a varfului Everest de catre Mallory si Bruce, fiind abandonata cand vremea nefavorabila a impiedicat infiintarea Taberei VI. Urmatoarea tentativa de ascensiune a fost cea a lui Norton si Somervell, care au urcat fara oxigen pe o vreme ideala, reusind traversarea versantului nordic spre Culoarul cel Mare, Norton ajungand pana la 8558m, desi a urcat numai 30m in ultima ora. Mallory a adunat ultimele resurse de oxigen pentru o ultima tentativa de ascensiune, alegandu-l ca partener pentru aceasta ascensiune pe tanarul alpinist Andrew. In 08.06.1924, George Mallory si Andrew Irvine, au plecat in tentativa de ascensiune si de a ajunge pe varful Everest, ei alegand ruta prin Pasul Nordic – Creasta de Nord – Creasta de Nord-Est, tentativa din care nu s-au mai întors. Noua ani mai tarziu, pioletul lui Mallory a fost descoperit de un grup de alpinisti la aprox. 8500m, iar la data de 01.05.1999, o expeditie special constituita sa gaseasca cadavrul lui Mallory pe versantul Nordic intr-un bazin de zapada, sub si la vest de pozitia obisnuita a Taberei VI. Astfel, in comunitatea alpinistilor au aparut controverse la intrebarea “daca vreunul din ei ajunsese pe varful Everest si cu 29 de ani inainte de ascensiunea oficiala a lui Sir Edmund Hillary si Tenzing Norgay din anul 1953”, dar consensul general intre alpinisti, este ca George Mallory si Andrew Irvine  nu au ajuns niciodata pe varful Everest.

>  Primele incercari de ascensiune, cum au fost cele ale lui Bruce din anii 1920 si cele doua tentative eauate ale lui Hugh Ruttledge din 1933 si 1936, s-a incercat ascensiunea dinspre Tibet si prin versantul Nordic, dar accesul dinspre nord a fost inchis pentru expeditiile occidentale in anul 1950, dupa ce China a preluat controlul asupra Tibetului. De aceea, in anul 1950 Bill Tilman si un grup restrans, in care se aflau Charles Houston, Oscar Houston si Betsy Cowles au efectuat o expeditie de explorare a varfului Everest prin Nepal si pe traseul dinspre sud, devenind in prezent cel mai utilizat.

> In primavara anului 1952, expeditia elvetiana condusa de Eduard Wyss-Dunant a primit permisiunea de a incerca ascensiunea si a ajunge in sfarsit pe varful Everest dinspre Nepal. Membrii expeditiei au stabilit un traseu prin caderea de gheata Khumbu si au urcat pana la Pasul Sudic la o altitudine de 7986m. Ulterior, echipa formata din Raymond Lambert si serpasul Tenzing Norgay au reusit sa ajunga la o altitudine de 8595m pe creasta sud-estica (stabilind astfel un nou record de altitudine), aceasta experienta acumulata fiindu-i de folos lui Tenzing, care in anul 1953 lui a facut parte din expeditia britanica.

> Pentru anul 1953, permisiunea de ascensiune a varfului/muntelui Everest o are noua expeditie britanica, care a fost condusa de John Hunt si care a ales doua echipe de alpinisti pentru a incerca sa ajunga pe varful Everest. Prima echipa de alpinisti formata din Tom Bourdillon și Charles Evans, s-a apropiat in data de 26.05.1953 la 100m de varful Everest, intorcandu-se din cauza extenuarii, dar traseele gasite de acestia si resursele de oxigen au fost de mare ajutor urmatoarei echipe. Dupa doua zile, dintre membrii expeditiei s-a efectuat a doua si ultima incercare de a ajunge pe varf, cu cea de-a doua echipa de alpinisti, neozeelandezul Edmund Hillary si serpasul/tigrul Tenzing Norgay din Nepal. Dupa o ascensiune in conditii neasteptat de bune, urcand prin Pasul Sudic, in ziua de 29.05.1953 – la 11:30 a.m. ora locala,  AU AJUNS PE VARFUL EVEREST la 8850m. La acel moment, Hillary si Tenzing au afirmat ca reusita a fost rezultatul unei munci de echipa a intregii expeditii, dar Tenzing a dezvaluit dupa cativa ani ca Hillary a fost primul care a ajuns pe varful Everest. Ei au stat pe varf o scurta perioada de timp, cat sa faca fotografii si au ingropat in zapada cateva dulciuri si o cruce mica drept ofrande, inainte de coborarea spre tabara de baza. Vestea succesului expeditiei a ajuns la Londra chiar in dimineata incoronarii reginei Elisabeta a II-a, de aceea, intorsi la Kathmandu dupa cateva zile, Hunt (britanic) și Hillary (supus al Elisabetei, care este si regina Noii Zeelande) au aflat ca fusesera innobilati cu Ordinul Imperiului Britanic. Tenzing (supus al Regelui Nepalului) a primit din partea Regatului Unit Medalia George.

>  Din pacate, pe fiecare parte a varfului Everest au loc si tragedii.

In sezonul ascensiunilor din anul 1996, cincisprezece oameni au murit incercand sa coboare de pe varful Everest, opt dintre ei au murit doar la data de 11.05. Dezastrul din 11.05.1996 a fost partial cauzat de numarul foarte mare de alpinisti – 34 in acea zi, care incercau sa urce partea finala catre varul Everest si care au cauzat aglomeratie la “Treapta Hillary” situata la 8760m altitudine si care ia intaziat pe multi dintre alpinisti, dintre care majoritatea au ajuns pe varful Everest la 8850m altitudine dupa ora 14:00, ora la care de obicei cei care nu au ajuns pe varf se intorc catre taberele inferioare. Aceasta tragedie a fost puternic mediatizata si a ridicat semne de intrebare privind comercializarea ascensiunilor pe varful Everest. Ziaristul Jon Krakauer de la revista “Outside Magazine” (a facut parte dintr-unul din grupurile afectate), a publicat ulterior bestsellerul “Into Thin Air” in care si-a relatat experienta traita cu ocazia acestui eveniment tragic. Ghidul Anatoli Bukreev, s-a simtit atacat de cartea lui Krakauer, chiar a scris la randul sau o carte-raspuns intitulata “The Climb”, iar “disputa” dintre cei doi a declansat o dezbatere ampla in randul comunitatii alpinistilor. In luna mai a anului 2004, doi cercetatori de la Universitatea Toronto – fizicianul Kent Moore si medicul chirurg John L. Semple, au declarat revistei “New Scientist” ca “o analiza a conditiilor meteo din data de 11.05 a sugerat ca un fenomen meteorologic neobisnuit a facut ca nivelul de oxigen din aer sa scada brusc cu aproximativ 14%”. Impactul furtunii neasteptate asupra alpinistilor de pe cealalta parte a muntelui – creasta de nord, loc in care au murit de asemenea cativa alpinisti in aceaiasi zi, a fost detaliat intr-o relatare a filmografului si scriitorului britanic Matt Dickinson in cartea sa “The Other Side of Everest”. Alpinistul fara picioare Mark Inglis a dezvaluit intr-un interviu acordat presei in 23.05.2006, ca grupul sau si multe altele, trecusera in 15.05, pe langa un alpinist aflat in pericol de deces – alpinistul David Sharp, care se adapostea sub o stanca suspendata la 450m sub varful Everest, iar grupurile care au trecut pe langa David nu au incercat sa-l salveze. Dezvaluirea facuta de Mark a declansat dezbateri ample pe tema eticii alpine, in special la felul cum este ea aplicata pe varful Everest. Alpinistii din grupul sau si din celelante grupuri care l-au lasat pe David sub acea stanca, au spus ca eforturile de salvare ar fi fost inutile si posibil ar fi cauzat alte morti din cauza numarului de oameni necesari pentru a-l cobora de la acea inaltime.

Mare parte din aceasta controversa a fost tratata de postul TV Discovery Channel in programul ”Everest: Beyond the Limit”, printr-un documentar care prezinta o hotarare cruciala ce a afectat soarta lui Sharp: un alpinist libanez Max Chaya, care se intorcea din ascensiune reusita a varfului Everest, a transmis prin radio managerului din tabara de baza – Russell Brice, ca a gasit un alpinist un pericol, pe David. Max nu la putea identifica pe David, deoarece David alesese sa urce singur si fara sprijin din parte unei alte persoane, deci nu s-a prezentat celorlalti alpinisti. Astfel, dintr-o eroare, proasta informare si colaborare cu celelante expeditii, Russell – managerul din tabara de baza a presupus ca David facea parte dintr-un grup care l-a abandonat si l-a informat pe Max ca nu are nicio sansa sa-l ajute pe David (la peste 8000 de metri altitudine, putini oameni au suficienta forta sa ajute un om semiconstient, iar Max era doar un alpinist amator). Intrucat starea de sanatate a lui David a continuat sa se deterioreze toata ziua si alti alpinisti din alte echipe/grupuri au trecut pe langa el, sansele sale de salvare au scazut dramatic: picioarele i-au degerat si astfel nemaiputand sa mearga/coboare catre taberele inferioare.

O alta situatii ar fi ca, alpiniști care coboara de pe varful Everest au mai putin oxigen si mai putina putere de a da ajutor unei persoane aflata in dificultate; nemaifiind timp sa se intoarca cu cativa serpasi care sa-l fi ajutat. Dar poate cel mai important, este decizia lui David de a renunta la orice sprijin in ascensiunea finala a varfului Everest, decizie care l-a lasat fara ajutorul pe care ar fi putut conta. In timp ce situatia cu acest incident era discutata, in data de 26.05, alpinistul australian Lincoln Hall a fost gasit in viata si dupa ce fusese declarat mort cu o zi inainte (Hall si-a revenit ulterior), fiind gasit de un grup de patru alpinisti – Dan Mazur, Andrew Brash, Myles Osborne și Jangbu Sherpa, care au renuntat la tentativa de ascensiune finala a varfului Everst si au ramas cu Hall, coborand cu acesta si cu un grup de 11 serpasi care au fost trimisi sa-l aduca jos. De atunci, s-au inregistrat si alte actiuni similar de salvare a unor persoane aflate in dificultate, dar din pacate an de an se inregistreaza decese in randul alpinistilor si a celora din suportul expeditiilor, carausi sau serpasi, dar decesele acestora din urma nu sunt mediatizate sau aduse la cunostinta opiniei publice.

Oamenii care mor in timpul ascensiunii sunt de obicei lasati in urma, iar de multe ori, cadavrele sunt vizibile de pe traseele obișnuite de ascensiune, existand aprox. 150 de cadavre care nu au fost recuperate. Multe dintre aceste cadrave, au devenit “repere” in traseele de ascensiune ale alpinistilor catre varful Everest.

> Conditiile care clasifica o zona drept “zona morții” se aplica si varfului Everest, aceasta zona incepand de la altitudini de peste 8000m. Varful Everest are o zona a mortii in care este deosebit de dificila supravietuirea: temperaturile pot atinge niveluri foarte scazute si avand ca rezultat degeraturi ale oricarei parti a corpului expuse la aer; din cauza temperaturilor extrem de mici, zapada este inghetat in anumite zone, alunecarea si caderea in prapastii constituind un pericol mortal suplimentar; vanturile puternice fiind si ele o amenintare; iar din cauza ca presiunea atmosferica pe varful Everest este aproximativ o treime din cea de la nivelul marii, inseamna ca in aer este doar o treime din oxigenul disponibil la nivelul marii.

Lipsa oxigenului, extenuarea fizica, frigul extrem si pericolele ascensiunii contribuie toate la gradul de periculozitate din “zona mortii”, de la peste 8000m altitudine. In luna mai 2007, “Caudwell Xtreme Everest” a efectuat un studiu al nivelului oxigenului in sangele uman la altitudini extreme, peste 200 de voluntari urcand la Tabara de Baza Everest situata la 5380m altitudine, unde li s-au efectuat diverse analize pentru a examina nivelul de oxigen din sange, iar o echipa a efectuat analize si pe traseul alpinistilor care erau in ascensiune catre varful Everest.

Chiar si la Tabara de Baza la 5380m, nivelul scazut al oxigenului disponibil are un efect direct asupra saturatiei cu oxigen a sangelui, de doar 85-87%, iar la nivelul marii acesta fiind regula intre 98-99%. Probele de sange recoltate alpinistilor chiar pe varful Everest la 8850m altitudine, au indicat niveluri foarte scazute de oxigen, unele rezultate indicand incompatibilitate cu viata. Majoritatea expeditiilor folosesc tuburi si masti de oxigen incepand cu “zona mortii” de la altitudini de peste 8000m, chiar daca sa dovedit ca pe varful Everest se poate ajunge si fara oxigen suplimentar dar cu riscuri mai mari. Rirscurile cele mai des intalnite atunci cand nu se utilizeaza oxigen in ascensiunile finale catre varful Everest: oamenii nu mai gandesc clar daca nu au oxigen suficient, iar combinatia de conditii meteo dificile, temperaturi scazute si pante abrupte necesita capacitatea de a lua rapid decizii corecte, care sa nu le puna viata in pericol, atat a lor si a colegilor de ascensiune din echipa sau grupul din care fac parte.

Utilizarea acestor tuburi cu oxigen in incercarile de ascensiune pe varful Everest a fost controversata dealungul anilor, incepand cu alpinistul britanic George Mallory, care a spus despre utilizarea lor ca este nesportiva, dar pana la urma a ajuns la concluzia ca este imposibil de ajuns pe varful Everest fara tuburi cu oxigen si chiar le-a folosit el insusi in ascensiuni. In 1953, cand Tenzing si Hillary au ajuns pentru prima oara pe varful Everest, au folosit masti cu oxigen, si astfel in urmatorii 25 de ani, tuburile de oxigen au devenit echipament standard la orice tentative de ascensiune a varfului Everest.

Totusi, in 08.05.1978, alpinistul italian Reinhold Messner si alpinistul austriac Peter Habeler au realizat prima ascensiune fara tuburi de oxigen, pe traseul de pe creasta de sud-est. Desi a fost criticat pentru aceasta ascensiune si sugerandu-se ca ar fi folosit “mini-sticle cu oxigen” (ceea ce Messner a negat), Messner a devenit primul alpinist care a ajuns singur pe varful Everest si fara tuburi de oxigen sau sustinere, pe traseul nord-vestic si care este cel mai dificil (prin Pasul Nordic si Marele Culoar), la data de 20.08.1980, urcand trei zile complet singur din tabara de baza care este situata la 6500m altitudine. Aceasta controversa privind folosirea sau nefolosirea tuburile de oxigen in ascensiunile de la mare altitudine, s-a intensificat după dezastrul din luna mai a anului 1996, relata mai sus. In afara de detaliile acestei tragedii alpinistice, prin cartea lui  “Into Thin Air”, autorul carti – Jon Krakauer, a criticat utilizarea tuburilor de oxigen, acesta afirmand in scris ca, utilizarea tuburilor de oxigen permite unor alpinisti care sunt nepregatiti, sa incerce ascensiunea varfului Everest si astfel conducand la situatii periculoase si chiar morti. El a propus interzicerea utilizarii tuburilor de oxigen in afara cazurilor de urgenta, argumentand ca aceasta ar tine alpinistii nepregatiti departe de munte si ar duce si la scaderea poluarii muntelui Everest, deoarece multe tuburi in care au fost oxigen si sunt goale au fost abandonate si s-au adunat pe pantele sale.

Acest dezastru din mai 1996, a pus in discutie si situatia cu rolul ghidului in utilizarea sau neutilizarea mastilor cu oxigen de catre ghizi alpinistilor care sunt in grupul sau echipa sa. Krakauer si sustinatorii lui arata ca, ghidul Anatoli Bukreev nu a putut sa-si ajute in mod direct clientul la coborare – pe alpinistul Martin Adams, deoarece a luat decizia de a nu folosi personal tuburi de oxigen, fiind aspru criticata de catre Krakauer si cei care sustin ideile lui Krakauer. Dar sustinatorii lui Bukreev (printre care G. Weston DeWalt, coautor al cartii “The Climb”) au afirmat ca utilizarea tuburilor cu oxigen da un fals sentiment de siguranta si ca Bukreev a spus ca il insoteste pe clientul sau – Adams, dar chiar inainte de piscul sudic, Bukreev si-a dat seama ca Adams se descurca bine la coborarea si a marit viteza de coborare, lasandu-l pe Adams in urma. Chiar Adams spune in cartea “The Climb”: “Pentru mine, era un lucru normal. Anatoli mergea in fata, iar pe mine nu ma deranja asta.”

>  Unii alpinisti au raportat furturi din provizii sau tuburi cu oxigen si din/mai ales taberele de la altitudine, furturi care le pun vietile in pericol. Vitor Negrete, primul brazilian care a urcat pe varful Everest fara oxigen si care facea parte din grupul lui David Sharp, a murit in timpul unei ascensiuni, deoarece si furturile din tabara sa de la mare altitudine au contribuit la decesul sau. In plus fata de furturi, cartea lansata in anul 2008 de catre scriitorul Michael Kodas – “High Crimes”, descrie lipsa de etica a unor serpasi si calauze/ghizi, prostitutie si jocuri de noroc chiar in Tabara de Baza din Tibet, fraude la vanzarea tuburilor cu oxigen, si alpinisti care aduna donatii sub pretentia ca aduna gunoaie de pe muntele si traseele de pe Everest.

>  Everestul devine din ce in ce mai “comercial”, guvernul Chinei a asfaltat un drum de 130 km din Tinutul Tingri chiar pana la Tabara de Baza chineza, pentru a face fata numarului crescand de alpinisti de pe partea nordica a muntelui – partea Chineza, acesta fiind cel mai inalt drum asfaltat din lume.

>  Flacara olimpica din anul 2008 a ajuns si pe varful Everest, in drum spre Jocurile Olimpice de vara din anul 2008 de la Beijing, “urcata” prin Pasul Nordic.

>  Un turn de comunicatii China Telecom aflat langa Tabara de Baza Chineza furnizeaza comunicatii pana pe varful Everest la 8850m altitudine.

About CODmunte - "Japan"

Pasionat de natură, munte şi fotografie. Incerc sa ma fac util si cu placut, prin ceea ce am vazut sau auzit.

Posted on 20/01/2015, in 7 SUMMITS - 7 VARFURI and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: