Monthly Archives: mai 2012

ARTICOL. Din istoria primelor ascensiuni reusite pe varfurile de peste 8000m altitudine am ajuns la anul 1954 – vf. CHO OYU 8153m si anul 1955 – vf. MAKALU 8481m

CHO OYU - CHOMO YU 8153m

CHO OYU – CHOMO YU 8153m

5. VARFUL CHO OYU de 8153m sau in dialectul local tibetan CHOMO YU – “ZEITA DE PERUZEA” este urmatorul varf de peste 8000m care a fost atins de catre om.

<>  Prima data data cand sa privit de catre alpinisti europeni spre acest varf a fost printr-o fotografie, facuta in anul 1921, cand expeditia britanica dorea sa urce pe Everest.

<>  Trec 30 de ani, expeditie britanica din 1951 pentru Everest, cerceteaza de data aceasta o posibila varianta de ascensiune si atingere a varfului Cho Oyu, dar sunt nevoiti sa renunte, deoarece constata imposibilitate unui atac din acea zona.

<>  Aceiasi expeditie britanica se intoarce in anul 1952 pentru un “antrenament” pe acest varf si folositor anului urmator, cand doreau sa urce din nou pe Everest. Alpinisti reusesc sa urce pana la “marea cascada de gheata” de la altitudinea de aprox. 6800m. Alpinisti sunt nevoiti sa se retraga din ascensiune, deoarece timpul pentru a face o cale de acces sigura pentru serpasi este prea mare.

<>  Pana in toamna anului 1954, doar francezi, britanici, germani si italieni se puteau mandri cu reusita atigeri unor varfuri de peste 8000m, in cadrul unor expediti cu un numar foarte mare de alpinisti, “tigri”, serpasi si porteri. In toamna anului 1954 la poalele varfului Cho Oyu ajunge o expeditie austriaca, din care fac parte doar trei alpinisti, noua serpasi si patru porteri, fara prea mult echipament expeditionar si poate cel mai important, fara medic. Ascensiunile de echipare si amenajare a taberelor de altitudine ale expeditiei austiece in vedera atacului final decurg foarte bine, dar apar in competitie doi elvetieni care doreau sa urce si ei pe varful Cho Oyu. Din pacate sa ajuns la doua expediti diferite pe acelasi munte, deoarece austrieci au refuzat sa colaboreze cu elvetieni. Austrieci avand un usor avans cu instalarea si amenajarea taberelor de altitudine, pornesc imediat spre a atinge varful Cho Oyu, vazand ca elvetieni erau foarte aproape de ei cu ale lor tabere, elvetieni fiind deja aclimatizati si obisnuiti cu altitudinea din tentativa pe doua varfuri de peste 7000m. Desi ar mai fi trebuit sa amenajeze o tabara, graba de a nu rata atingere varfului, face ca in data de 19.10 austrieci sa se porneasca spre varf si pe care ajung la ora 15:00. In semn de respect, serpasul PASANG DAWA LAMA este lasat sa fie primul care atinge varful, urmat de alpinisti austrieci HERBERT TICHY si SEPP JOCHLER.

Prima ascensiune a varfului Cho Oyu in 19.10.1954. In poza Herbert Tichy si Pasang Dawa Lama, poza facuta de Sepp Jochler

Prima ascensiune a varfului Cho Oyu in 19.10.1954. In poza Herbert Tichy si Pasang Dawa Lama, poza facuta de Sepp Jochler

Echipa victorioasa dupa prima ascensiune a varfului Cho Oyu in 19.10.1954 - Herbert Tichy si Pasang Dawa Lama, Sepp Jochler

Echipa victorioasa dupa prima ascensiune a varfului Cho Oyu in 19.10.1954 – Herbert Tichy si Pasang Dawa Lama, Sepp Jochler

Pe coborarea catre tabara de baza, alpinisti autrieci se intalnesc cu cei elvetieni, care pornisera si ei in tentativa de a atinge varful Cho Oyu, dar din care sunt nevoiti sa abandoneze la altitudinea de 7700m din cauza vremi nefavorabile.

<>  PRIMUL ROMAN care A REUSIT SA AJUNGA PE VARFUL CHO OYU este ALPINISTUL CONSTANTIN LACATUSU, reusita realizata in anul 1998

MAKALU - KUMBA KARNA 8481m

MAKALU – KUMBA KARNA 8481m

6. “MARELE NEGRU” sau dupa cum este mai bine cunoscut, VARFUL MAKALU de 8481m a fost atins de catre oameni fara impotrivirea vanturilor pe o vreme foarte buna.

<>  Expeditie britanica din 1921 care dorea sa urce pe Everest si observase varful Cho Oyu, este condusa prima data pe o directie gresit (de catre un localnic) pana aproape de poalele varfului Makalu, deoarece pentru locuitori acestor zone existau doua “zeite ale muntilor”, Everestul si Makalu (avand in dialectul ocal denumiri apropiate), dar si din cauza ca sunt doua varfuri relativ apropiate.

<>  Dupa cum am mentionat la istoricul ascensiunilor pe Everest, in anul 1933 sa reusit fotografierea din biplan a acestui varf, si care a dus la intocmirea unei harti destul de precise a intregi zone.

<>  Pana in anul 1950 acest varf a fost privit de la departare, dar in anul 1951 si 1952 alpinistul britanic Eric Shipton patrunde pana aproape de poalele acestui varf si chiar ajunge la altitudinea de 5800m, acesta facand parte din cadrul expeditiilor britanice pentru recunoasterea traseului pe Everest.

<>  Linistea varfului Makalu va fi “tulburata” in anul 1954 de catre… trei expediti diferite: americana, neozeelandeza si franceza. Primi care isi incerca fortele si priceperea cu acest varf sunt americani (fiind si singuri care au primit autorizatia de ascensiune din parte autoritatilor nepaleze) in cadrul unei expediti foarte bine pusa la punct si din care faceu parte 10 alpinisti, ajutati de 14 serpasi, acestia ajungand la inceputul luni aprilie in tabara de baza. O perioada de vreme rea si din cauza intarzieri create de ajutorului acordat expeditiei neozeelandeze care a fost implicata in doua accidente (aceasta sosise in zona Makalu si incepuse deja ascensiunile), face ca deabea la data de 19.05., sa se reuseasca ascensiunea pana la altitudinea de 7050m prin alpinisti WILLIAM LONG si WILLI UNSOLED, cu ajutorul a trei serpasi. Tentativa de atac final si atingere a varfului Makalu se opreste la aceasta altitudine din cauza musonului care soseste peste munte, fortand retragerea expeditiei.

<>  Cea de-a doua expeditie care soseste in Nepal si la poalele varfului Makalu, este neozeelandeza si condusa de unul dintre cuceritori Everestului, recent inobilatul Sir Edmund Hillary, care a vazut o posibila varianta de traseu si ascensiune a varfului Makalu, atunci cand a stat pe varful Everest in 1953. Doar ca, Hillary primise autorizatia de a face ascensiune pe orice varf din regiunea ghetarului Barum, exceptie facand varful Makalu, pentru care primise autorizatie de ascensiune doar americani. Dar aceasta expeditie este implincata in doua accidente, actiunile de salvare fiind facute cu multe greseli, dar care nu sau soldat cu victime. Dupa cum am mentionat, alpinisti neozeelandezi au fost ajutati in aceste actiuni de salvare ale accidentatilor de catre alpinisti americani. Expeditia neozeelandeza pe Makalu se incheie, facand loc expeditiei franceze condusa de Jean Franco, care ajunge in tabara de baza la mijocul luni septembrie. Expeditia este alcatuita din alpinisti cu experienta, doi dintre acestia fiind participanti la prima reusita a unei expediti pe un varf de peste 8000m, alpinisti francezi fiind ajutati si de 11 serpasi cu experienta. Insa, expeditia francezilor este mai mult de verificare a unor echipamente, experimentare a metodelor de aclimatizare si a gasi un traseu de ascensiune final pe Makalu. La data de 15.10, alpinisti JEAN BOUVIER si PIERRE LEROUX reusesc sa ajunga pana la altitudinea de 7400m pana aproape de varful Makalu, dar nu mai sus. Totusi, membri expeditiei reusesc sa ajunga pe varful Chomolonzo de 7815m si varful Kangchungtse de 7656m, putand sa observe de pe aceste varfuri posibile trasee finale de ascensiune pe varful Makalu.

<>  Avand informatii suficiente si cunoscand cat de cat problemele care puteau sa apara, francezi se intorc in anul 1955 cu o alta expeditie condusa de Jean Franco si formata din aceiasi participanti la expeditia din 1954. Expeditia franceza din anul 1955 a dispus de echipamente tehnice foarte bune pentru acei ani, iar ca un plus de suport, fiecare alpinist va folosi oxigen incepand cu 7000m altitudine, oxigenul fiind pus si la dispozitia serpasilor incepand cu altitudinea de 7400m. Francezi au tinut cont si de un aspect ignorat de multe expediti anterioare… echipamentul serpasilor de altitudine. Tocmai de aceea, sa pus la dispozitia acestora acelasi echipament modern si de calitate, aducand aprecierea si buna comportare a serpasilor. Numarul total al participantilor la aceasta expeditie a fost de: 8 alpinisti, 2 geologi si 1 medic (toti francezi), 25 serpasi de altitudine (unii dintre acestia devenisera “tigri”, in urma rezultatelor exceptionale) si 300 de porteri. Incepand cu luna aprilie, expeditia franceza incepe aclimatizarea si instalarea taberelor avansate la mare altitudine, totul realizandu-se conform unui plan bine pus la punct. Atacul final se da in data de 15.05, cand alpinisti JEAN COUZY si LIONEL TERRAY sunt primi care ating cu piciorul varful Makalu de 8481m,

Prima ascensiune a varfului Makalu in 15.05.1955. In poza Jean Couzy, poza facuta Lionel Terray

Prima ascensiune a varfului Makalu in 15.05.1955. In poza Jean Couzy, poza facuta Lionel Terray

dar acest varf este atins in 16.05 si de catre alpinisti JEAN FRANCO si GUIDO MAGNONE alaturi de serpasul-sirdar GYALTSEN NORBU. O a trei echipa, formata din alpinisti JEAN BOUVIER, PIERRE LAROUX, ANDRE VIALATTE si SERGE COUPE reuseste si ea, atingerea varfului in data de 17.05. Este pentru prima ora in istoria expeditiilor pe varfurile de peste 8000m, cand toti alpinisti unei expediti au reusit sa atinga varful, chiar daca nu au realizat aceasta performanta in aceiasi zi. Reusita de exceptie pe vaful Makalu se datoreaza experientei dobandite in mod tragic pe varful Anapurna si pe alte varfuri de peste 8000m, a vremi favorabile din acea primavara si a folosiri in ascensiune finala a aparatelor cu oxigen.

<>  PRIMUL ROMAN care A REUSIT SA AJUNGA PE VARFUL MAKALU este ALPINISTUL ALEXANDRU GAVAN, reusita realizata in anul 2008

– VA URMA –