Articol si poze. Eu la Salonul International de Fotografie “Ars Fotografica” Editia a XX-a – Arad, Romania

Am hotarat sa participa si in anul 2020 la Salonului International de Fotografie “Ars Fotografica” Editia a XX-a – Arad, Romania. Dupa indelungi deliberari cu ajutorul familiei si prietenilor/cunoscutilor am ales patru fotografii/imagini pentru fiecare din cele doua categorii, LIBER – COLOR si LIBER – MONOCROM. Din cele opt fotografii/imagini au fost acceptate doar trei si apoi… poate data viitoare, nici macar o mentiune. Felicitari celora care au avut fotografii/imagini premiate, asta inseamna ca eu trebuie sa fiu mai atent si poate ceva mai bun.
Se spune ca o poza/imagine trebuie sa-ti vorbeasca sau sa-ti transmita ceva… insa se pare ca nu a fost asa cum ma asteptam, adica sa le vorbeasca/transmita ceva jurului, de aceea totusi voi fi eu cel care va spune povestea fiecarei poze/imagini.

Voi incepe cu cele trei poze/imagini acceptate

  CARDIO NATURAL
La sfarsit de noiembrie am ajuns intr-o zona montana din Romania ce este mai putin umblata – zona turistica Pasul Valcan din muntii Valcan, dar care este in aproprierea unei zone montane mult mai cunoscuta – zona turistica Straja, asta spre binele celora care isi doresc sa fie mai liniste si nu cu foarte multi turisti prin preajma. Cutreierand potecile din apropierea padurii in culorile toamnei tarzii din apropierea cabanelor, pe o carare mai dosita, mi-a fost data sa descopar aceasta inima din piatra dar plina de muschii verzii, ce se ivea din patura ruginie creata de frunze. Aveam sentimentul ca pot sa simt pulsul inimii, chiar daca este din piatra. Acest CARDIO NATURAL este tot acolo si ascuns privirii, eu stiind ca… PULSEAZA IN CONTINUARE.

  FEREASTRA
Ajungand in campingul Karanga din masivul Kilimanjaro pe cand eram impreuna cu jurnalistul aradean Adrian Moldovan in plina aventura montana pentru prima ascensiune aradeana a celui mai inalt varf montan si vulcanic african – varful Uhuru de 5895 metrii inlatime/altitudine, din septembrie 2009, am avut parte de un plafon jos de nori si multa umezeala, ce ne-a indemnat sa stam in cort, fara a avea posibilitatea sa vedem ceva in jurul nostru. Aflasem de la ghidul Living ca din acest camping o sa avem parte de o panorama superba asupra desertului African si a masivului Kilimanjaro cu ale sale zapezi si ghetari. Am stat ce am stat in interiorul cortului, dar la un moment dat am decis sa iesim pe afara, mai ales ca se apropia ora cinei. Din cand in cand plafonul jos de nori se ridica si am putut sa vedem un frumos apus de soare peste desertul African, ce era imortalizat foto sau video de toti turistii aflati pe afara din corturi. Si deodata s-a auzit prin camping un vuiet de uimire… cu toti ne-am uitat spre cine starnise vuiet-ul, iar persoana respectiva avea mana indreptata spre Kilimanjaro. Si s-a lasat o liniste apasatoare, cu totii fiind cu ochi atintiti spre locul unde urma sa ajungem. Acel loc mult dorit, varful suprem african se dezvaluia noua tuturor printr-o… FEREASTRA.

O ULTIMA RASUFLARE
Reusita ascensiunii din vara anului 2007 a varfului Mont Blanc de 4810 metrii inlatime/altitudine s-a implinit, iar acum urmeaza lunga si obositoarea coborare catre locul de unde am plecat pe la ora 00:30, de aceea trebuie sa fiu mai atent. Deoparte si de alta a crestei impresionante se vad ghetarii ce coboara spre localitatiile din Franta sau Italia, de la inaltimea de peste 4500 metrii inaltime/altitudine. Aici sus lumea este altfel, acea liniste apasatoare incat poti sa-ti auzi bataile inimii si pasii care calca apasat peste zapada batatorita. Parca nu mai este asa frig si vantul nu mai sufla cu putere, masivul Mont Blanc recunoscand si acceptand ca mi-am dorit sa ajung acolo sus, pe varful suprem al Alpilor. O ultima oprire inainte de a intra in refugiul Vallot unde ma astepta colegul/partenerul de aventura montana Nagy Gabriel, ce a fost nevoit sa renunte la ascensiune. Intorc privirea spre locul unde am fost, o ultima privire spre acolo sus. Il zaresc pe unul din colegii din Romania care au acceptat sa continui ascensiune cu ei spre varful Mont Blanc, dupa ce Gabi a fost nevoit sa renunte, ne-am salutat si… deodata o pala de vant ridica in aer zapada si totul in jur lui se transforma ireal, cuprinzand-ul pe Ilie cu O ULTIMA RASUFLARE de amintire pentru noi, ca muntele si natura sunt stapani pe aici, iar noi suntem doar trecatori.

Povestea celorlante cinci poze/imagine este poate la fel de interesanta

PADUREA FERMECATA
Dupa ce am ajuns in zona geografica Pasul Valcan din muntii Valcan a trebuit sa coboram aproape imediat spre zona turistica Pasul Valcan, deoarece o ploaie de vara dar cu grindina ne-a susprins intr-o zona descoperita si risca poate sa fie mai neplacut. Reveniti cat de cat in siguranta padurii, ne-a fost dat sa vedem stratul destul de gros de grindina ce se asezase ca un covor suplimentar peste verdele jnepenisului si tufelor de afine sau merisoare din toata zona si am ramas uimiti de cum arata imprejur. Incet-incet ne apropiam de cabana unde eram cazati si admiram umbrele ce apareau peste Valea Jiului in apusul de soare. Indreptand privirea spre zona de padure am ramas fara cuvinte… magie este putin spus. Poate cu un ultim ramas bun (in aceasta parte de munte si zona de padure s-a construit conducta de gaz BRUA si a “trebuit” sa taie foarte multi copaci) acea zona de padurea dorea sa o pastram in memorie ca… PADUREA FERMECATA.

SUNT AICI
Trecuse aproape doi ani dupa ce reusisem sa ajung pe cel mai inalt varf al Alpilor – Mont Blanc de 4810 metrii inaltime/altitudine si iata-ma in plina aventura montana africana. In acesti doi ani am cautat un coleg/partener de aventura montana si “m-am ales” cu jurnalistul aradean Adrian Moldovan. In acesti doi ani a trebuit sa alergam si sa incercam sa convingem prieteni/cunostinte, firme/companii si oficialitati de prin Arad sa sustina financiar aceasta aventura montana. Dupa doi ani pana la urma am plecat de la KM 0 al orasului/municipiului Arad – primaria Arad, in tentativa de prima asceniune a celui mai inalt var montan si vulcanic de pe continentul African, varful Uhuru de 5895 metrii inaltime/altitudine din masivul Kilimanjaro – Tanzania. In a doua zi din aventura noastra africana am ajuns in sfarsit sa fim fata in fata cu varful african emblematic, cunoscutul varf al “Zapezilor de pe Kilimanjaro”. Se lasase noaptea peste campingul Shira si masivul Kilimanjaro, iar noi doi am stat impreuna sa admiram licuricii de pe bolta instelata. Imi luasem un scaun si stateam admirand locul unde aveam speranta sa ajungem si noi, in timp ce savuram o cana cu ceai african. Fara sa stiu am deschis lanterna frontala si luminam in jur. Gestul acesta poate a insemnat ceva mai special… dupa doi ani de multe eforturi aradenii si Aradul erau prin zona Kilimanjaro, eu si Adrian am dorit sa spunem… SUNT/SUNTEM AICI in sfarsit.

    SCANTEIA
Intr-un loc aparte din Romania in zona muntilor Padurea Craiului – Runcuri, ce apartine de comuna Rosia, ai parte pe langa o diversivitate a locurilor si obiectivelor turistice amenajate sau neamenajate pe care le poti descoperii si vizita, de momente de liniste deplina si peisaje in rasarit sau apus de soare aparte. Zona Runcurii fiind situata pe o culme/creasta de o parte si de alta a doua depresiuni – Beius si Beius-Crisana, te aflii la inaltime si de aceea vizibilatea este foarte buna pana hat departe… La finalul unei scurte plimbari prin zona, am gradit pasul deoarece din departare se apropia o ploaie a unei calduroase luni iulie. Ajuns aproape de cabana unde eram cazat, am decis sa stau pe afara cat de mult pot si sa incerc a surprinde fenomenele meteo ale ploii, pana ce nu incepea sa ude prin zona. Mi-am setat aparatul foto pe fotografiere in rafala nelimitata, ca poate-poate voi avea sansa sa surprind macar un fulger. Cred ca am facut peste 200 de cadre si la final, cand m-am uitat pe ceea ce am reusit sau nu sa surprind, am constatat ca rand pe rand trebuia sa sterg poza cu poza, pana cand am ajuns la… SCANTEIA ce facea legatura dintre doua lumi.

    IMPREUNA
Regretatul meu tata – Cismas Ioan, ar fi dorit sa ma vada un mare football-ist, dar nu a fost sa fie. Insa eu am mers pe calea „evadarilor” in natura si mai ales la munte, reusind sa am din ce in ce mai bune rezultate si m-a incurajat sa merg mai departe pe calea aleasa. Din pacate, m-a parasit neasteptat din aceasta lume… Peste cativa ani, in momentul casatoriei am privit in spate cautand-ul cu privirea, dar nu era acolo langa mine si sa fim impreuna la un moment important al vietii mele. Am ajuns pe varful Mont Blanc si intors acasa as fi dorit sa fie langa mine, sa-i povestesc cum a fost acolo sus si sa-i multumesc ca m-a ajutat sa ma dezvolt, sa ma pregatesc pentru a incerca si chiar reusii sa realizez o astfel de ascensiune, dar nu a fost sa fie. Ziua speciala din viata mea a fost nasterea fetitei – Cismas Edeline Cristiana, iar acasa as fi vrut sa beau un pahar de bere cu tatal meu, un tata cu alt tata, dar… nu era acolo. A venit si ziua plecarii spre Africa in aventura montana pentru prima ascensiune aradeana a celui mai inalt varf montan si vulcanic african – varful Uhuru de 5895 metrii inlatime/altitudine, de la KM 0 al orasului/municipiului Arad – primaria Arad. Alaturi de mine si colegul de aventura montana africana – jurnalistul adrian Moldovan, au fost prieteni/cunostinte si familia mea, fetita Edeline Cristiana si sotia Mihaela Maria, dar… nu era tatal meu. Pentru mine aventura montana africana presupunea pe langa aceasta prima asceniune aradeana a varfului suprem African si un omagiu adus tatalui meu, sa se stie peste cativa ani ca fiul lui Cismas Ioan a ajuns acolo sus pe acoperisul montan al continentului “negru”. In timp ce cei din jur scriau cateva cuvinte pe banner-ul ce urma sa il purtam cu noi prin Africa si Kilimanjaro, Edeline s-a apropiat incet-incet si sa asezat pe banner, dupa care a inceput sa bata cu palmuta pe el, parca dorind sa-mi transmita ceva. Pana la urma am inteles… dorea sa fie alaturi de mine pe acolo, dorea sa fim IMPREUNA ca tata si fica –  noi toti cei din familia lu CISMAS din Chislaca, judetul Arad. Iar eu, fetita, sotia, mama si tata am fost pe Uhuru – Kilimanjaro… IMPREUNA.

    FLORAREASA
Daca a fost sa ma impresioneze un oras, acesta este si orasul Sighisoara. Ma bucur ca l-am regasit asa cum il stiam, fara acea aglomaratie ce nu era specifica unui oras medieval. Fiecare cladire amintea de vremuri demult apuse si fiecare piatra pe care am pasit purta urmele altor pasi… Am hotarat sa urcam in partea de sus a cetatii medievale pe celebrele scari. “Buna ziua”, am auzit deoadata si debea soptit. Privesc in jur si o zaresc, pe EA. In mainile muncite si firave are cateva buchetele de flori, pe care le tine cu mare grija, priveste catre noi si nu spune nimic, doar… ne-a salutat. Fata ii este brazbata de cutele adanci ale vremii ce au trecut peste ea si odata cu ea, o viata traita si stiuta numai de ea. Ne priveste lung si privirea aceea patrunzatore imi aduce aminte de bunica din partea mamei… Priveste dar nu spune nimic, un fel de sfiala si de nederanjare a unor persone straine ce sunt cu ale lor, trecatori pe aici si mai departe spre o alta lume, ce privesc poate doar in sus si nu la cei de jos. “De vanzare sunt florile?”… “Da maica, de vanzare. Nu costa mult. Sa-mi iau si eu o paine. Doriti un buchet?”. Ma uit la fetita si sotie, ne intelegem din priviri si fara sa spunem un cuvant, am luat un buchet. Fetita-i asaza in palme banutii… priveste la bani si ridica privirea catre noi “Dar mi-ati dat mai mult”. Eu deja urcam scarile, cu pasi mici… nu pot sa privesc in spate la acest om special, FLORAREASA din Sighisoara.

Carari/poteci/creste insorite si cat mai linistite

LUMINA BUNA