ARTICOL. 7 SUMMITS – 7 VARFURI, PARTEA A PATRA. VARFUL UHURU, CEL MAI INALT VARF DE PE CONTINENTUL AFRICAN si VARFUL ELBRUS, CEL MAI INALT VARF DE PE CONTINENTUL EUROPEAN

CEL MAI INALT VARF

DE PE CONTINENTUL AFRICAN

VARFUL UHURU de 5895m

KILIMANJARO
TARA – TANZANIA
REPERE GPS – 03°04′33″S / 37°21′12″E

VARFUL UHURU

> Marea majoritate a oamenilor cand fac referire la cel mai inalt varf al Africi, spun ca acesta este varful Kilimajaro si ca se afla in Kenya, dar… este gresit! Aceaste afirmatii nu sunt adevarate, deoarece cel mai inalt varf din Africa este varful Uhuru, iar acesta este situat in masivul Kilimanjaro, masivul fiind format din trei conuri vulcanice separate si distincte: Mawenzi, Shira si Kibo, iar varful Uhuru si masivul Kilimanjaro este situat in partea de nord-est a Tanzaniei, cea mai mare parte a masivului fiind in Tanzania si o alta mica parte a masivului in Kenya. Numele masivul Kilimanjaro (nume utilizat: Kilimandscharo, Kilimanjaro, respectiv Mount Kilimanjaro) a fost adoptat de europeni in anul 1860 si este o asocierere a anumitor cuvinte din limba SWAHILI: Kilima “deal sau munte mic” si Njaro “alb sau stralucitor”, rezultand “Muntele Alb sau “Muntele cu zapada”. Din anul 1902 pana in anul 1918, pe cand Tanzania a fost colonie a Germaniei intre anii 1880-1918, acesta a mai purtat numele de Kaiser-Wilhelm-Spitze. Dupa primul razboi mondial, coloniile germane au fost predate imperiului britanic, dar Tanzania si-a castigat independenta in anul 1961, ocazie cu care sa decis ca cel mai inalt varf din masivul Kilimanjaro sa poarte numele UHURU care inseamna in Swahili “LIBERTATE”. Este un munte de tipstratovulcan, situat in nord-estul Tanzaniei, la granita dintre Tanzania si Kenia, la circa 500 km de capitatala Tanzaniei – Dar es Salaam, 200 km de capitala Keniei – Nairobi, 560 km de lacul Victoria si la 340 km sud de Ecuator. Un platou inalt cu altitudinea intre 750 și 1000 m inconjoara masivul Kilimanjaro; inspre est sunt muntii Pare de 2463m, spre vest podisul Tanzaniei, la sud stepa populației Massai, iar la aproximativ 70 km se inalta muntele Meru de 4562 m. Masivul Kilimanjaro se afla in PARCUL NATIONAL KILIMANJARO, infiintat in anul 1973 si deschis in anul 1977, din acest parc mai fac parte si padurile ecuatoriale, intreg parcul avand o suprafata de 756km². Ca urmare a frumuseti si biodiversivitati acestui parc si de a proteja flora, fauna si muntele, iar anul 1987 a fost declarat monument al naturii sub protectia UNESCO.
> Cel mai inalt varf al Africii, este format de fapt din doua varfuri care sunt luate in considerare impreuna: vf. Kibo de 5895m si vf. Uhuru de 5892m, marcat fiind doar varful Uhuru, acestea apartinand conului vulcanic Kibo si situat pe marginea buzei craterului Kibo. Pentru a urca pe varful Uhuru, se recomanda lunile ianuarie- februarie sau iunie-septembrie. In timpul lungului traseu de ascensiuni spre varful Uhuru, indiferent pe care il vom alege, temperaturile variaza cu altitudinea si chiar de la o ora la alta. Masivul Kilimanjaro are cinci zone ecologice majore, fiecare de aprox. 1000m altitudine, fiecare dintre aceste zone fiind supusa la o scadere in precipitatii, temperatura si de viata, pe masura ce creste altitudinea. La baza muntelui si de unde se incepe urcarea, temperatura medie este in jurul valorii de 30°C, temperaturile scazand treptat ce urcam prin toate zonele din masivul Kilimanjaro spre varful Uhuru, in timpul ascensiuni finale (facuta noaptea) catre varful Uhuru si chiar pe varf, temperaturile pot varia intre -18°C si -26°C.
> Pentru a urca pe cel mai inalt varf al continentului African, varful Uhuru, avem posibilitatea in a alege din 6 trasee montane oficiale, cele mai utilizate fiind: Machame (WHISKEY), este cel mai pitoresc, dar abrupt in urcare si cazarea se face strict la corturi; Rongai, este mai putin pitoresc dar usor in urcare; Marangu (COCA-COLA), este usor, cazarea se face la cabane dar in dormitoare comune (fata de campare la corturi individuale, pe celelante trasee), acesta fiind si cel aglomerat traseu.
> Persoanele care au intentia de a urca pana pe varful Uhuru, sunt sfatuiti: sa se intereseze despre conditiile si gradul de dificultate al traseelor, sa se asigure ca acestia sunt pregatiti corespunzator cu echipament, dar cel mai important, sunt capabili si pregatiti fizic. Urcare pe Kili nu este din punct de vedere tehnic la fel de provocatoare ca ascensiunile la mare altitudine din Himalaya sau Anzi. Dar… altitudinea inalta, temperatura joasa influntata si de vanturile puternice ocazionale de pe Kilimanjaro, fac din acesta un munte dificil. Aclimatizarea este esentiala pentru toti cei care doresc sa urce pe Kili, chiar si pentru alpinisti mai experimentati, fara aclimatizare acestia putand sa sufere de un anumit fel de “boala de altitudine”, deoarece varful Uhuru este mult peste altitudinea la care endemnul pulmonar de mare altitudine sau endemnul cerebral de altitudine poate sa apara. Toti cei care vor face ascensiune pe Kilimanjaro, indiferent de traseu, vor avea de suferit un disconfort considerabil, de obicei acesta putand fi: imposibilitatea de a respira, dureri de cap, hipotermie etc.
> Ascensiune incepe de la aprox. 1000m altitudine si se poate parcurge pe un traseu cu o durata de minim 5 zile si maxim 8 zile, dar… problema este pe parcursul ultimei parti a traseului de ascensiune, deoarece in aprox. 36 ore se va urca de la 3900/4200m la 5895m, cu doar 5-6 ore de odihna si aclimatizare la aprox. 4800m. Pe “ultimii metri” in ascensiunea spre varful Uhuru, trebuie sa se tina cont pe langa aclimatizare de un anumite situatii. Multii din cei care doresc sa urce in incercarea de a ajunge pe varful Uhuru, necesita atentie, asistenta si supraveghere sporita din parte ghizilor, unii dintre turisti esueaza din cauza efortului, conditilor nefavorabile ale vremii si sunt nevoiti sa renunte la ascensiune. Oficialitatile Parcului National Kilimanjaro tine sa precizeze insa urmatoarele: doar 30% din turisti ajung pe varful Uhuru; altii ajung doar pana la STELLA POINT, aflat la 200m departate sau 1 ora de varf; dar majoritate ajung la GILMANS POINT, aflat la 300m departare sau 1½ ora in linie dreapta de varful Uhuru.
> Se recomanda ascensiunile pe timp de noapte deoarece praful si cenusa vulcanica ingheta, facand ascensiunea mult mai usoara. Vei stii ca ai ajuns pe varf, atunci cand vei atinge cu proprile maini semnul/panoul postat de Guvernul Tanzanian. Pe semnul/panoul, care este scris doar in engleza, se va putea citi: “FELICITARI. ACUM SUNTE-TI PE VARFUL UHURU, TANZANIA, LA 5895m. AMSL, CEL MAI INALT VARF AL AFRICI” si “CEL MAI INALT MUNTE DIN LUME DE SINE STATATOR (FREE STANDING)”. Exista si un alt semn/panou, pe care se va putea citi “BINE AI VENIT PE UNUL DINTRE CEI MAI MARI SI INALTI VULCANI DIN LUME”.
> Istoria ascensiunilor pe Kilimanjaro este confirmata incepand cu anul 1861, atunci cand ofiterul/baronul german Carl Claus von der Decken si geologul britanic Richard Thornton au realizat o prima tentativa de ascensiune pana in varf, dar au fost nevoiti sa se intoarca de la 2500m.

> La data de 06.10.1889 se inregistreaza prima ascensiune reusita pe vf. Uhuru, reusita de geologul german HANS MAYER si alpinistul austriac LUDWIG PURTSCHELLER, fiind primi care au privit lumea de pe cel mai inalt varf al continentului African, dupa tentativele esuate din anul 1887 si 1888. In anul 1989, comitetul de organizare cu ocazia impliniri a 100 de ani de la prima ascensiune reusita a varfului Uhuru, a decis sa acorde un certificat retroactiv ghidului care i-a insotit pe Mayer si Purtscheller in acea expeditie si in ascensiunea pana pe varf, pe baza fotografiilor expeditiei din 1889. Dupa fotografii si documente, a fost indentificat un locuitor din zona, YOHANI KINYALA LAUWO, care nu isi cunostea varsta si nu isi aducea aminte de Mayer sau Purtscheller, dar si-a adus aminte ca a facut parte dintr-o expeditie pe Kilimanjaro, cand a insotit un doctor olandez, si mai mult decat atat, a sustinut ca urcat de trei ori pe Kilimanjaro si asta inainte de primul razboi mondial. Comitetul a concluzionat la final, ca Lauwo a facut parte din expeditia organizata de Mayer, si ca sa nascut in jurul anului 1871, Lauwo murind la date de 10.05.1996, la varsta record de 125-125 de ani. Dar cel mai important… este sugerat ca facand parte dintre cei care au realizat prima ascensiune pe varful Uhuru.

–

CEI MAI INALT VARF

DE PE CONTINENTUL EUROPEAN

VARFUL ELBRUS de 5642m

CAUCAZ
TARA – RUSIA
REPERE GPS – 43°21′18″N / 42°26′21″E

VARFUL ELBRUS

> Varful Elbrus, Ialbuzi in georgiana sau in turca Mini Taw – “Muntele Etern” (Muntele este denumit de arabi Dschabal al-alsun – „Muntele limbilor diferite”, alte popoare l-au denumit “Regele spiritelor”, “Tronul zeilor”, “Locul norocosilor”, sau “Sfanta inaltime”), este un vulcan inactiv situat in vestul masivului Caucaz, in zona Kabardino-Balkaria si Karachay-Cerkessia din Rusia, in apropiere de granita cu Georgia, fiind cel mai inalt varf din Rusia si dupa unii geografi este considerat cel mai inalt varf din Europa. Varful Elbrus este situat in Republica Kabardino-Balkaria din Rusia la aproximativ 11 km nord de granita cu Georgia si la 270 km nord-vest de Tbilisi. Controversa cu privire la situarea varfului Elbrus in Asia sau Europa, provine de la masurarea topografica a cartografului suedez Strahlenberg (1676–1747) care a mutat granita initiala dintre Europa și Asia de pe linia cursului fluviului Don la muntii Urali. De fapt, varful Elbrus are doua varfuri, ambele sunt cupole vulcanice: “Varful de est” de 5642m si “Varful de vest” de 5621m, ambele fiind acoperite de ghețari (145 km²), distanța dintre cele doua varfuri este de 1500m, punctul cel mai inalt al varfului fiind marginea craterului.
> Cel mai putin inalt varf, varful de est, a fost urcat prima oara in data de 10.07.1829 de Khillar Khachirov impreuna cu ghidul Karachayo din armata rusa. O expeditie stiiintifica din 1874 condusa de generalul Emmanuel a organizat si ascensiunea varfului de vest si cel mai inalt dintre cele doua, impreuna cu o expeditie engleza condusa de F. Crauford Grove. Echipa care a urcat varful Elbrus a fost formata din: Frederick Gardner, Horace Walker, ghidul elvetian Peter Knubel.
> In anul 1929, unsprezece oameni de stiinta au ridicat un refugiu la 4160m și au l-au numit Priyut 11. In acelasi zona, a fost construita in anul 1932 un refugiu mai mare. Un alt refugiu a fost construit in anul 1933, in saua dintre cele doua varfuri, dar sa distrus dupa numai cativa ani, ramasitele sale pot fi vazute si acum. In anul 1939, o agentie de turism ruseasca a construit putin mai sus un alt refugiu – „Priyut 11”. Rolul acestui refugiu a fost menit pentru turistii occidentali, care au fost incurajati sa urce muntele Elbrus in tururi comerciale si ghidate. In timpul razboiului pentru Caucaz, din al doilea razboi mondial, trupele alpine germane au ocupat zona din jurul muntelui, din august 1942 pana in ianuarie 1943, iar refugiul Priyut 11 a fost transformat intr-o cazarma de munte si sa amenajat o adevarata baza militara. In momentul de fata din vechea baza militara au ramas doar butoaiele de combustibil, care sunt folosite in prezent pe post de adaposturi pentru alpinstii care doresc sa urce varful Elbrus – “La Butoaie”. Vopsite in rosu si alb, butoaiele sunt folosite ca o baza si pentru aclimatizarea celor mai multi alpinistii in ascensiunea varfului Elbrus. Pe langă zona „Butoaie”, exista mai multe posibilitati de cazare, la containere, intre altitudinea de aprox. 3800m – 4200m. Intre anii 1959 – 1976, a fost construit un sistem de urcare pe cablu in mai multe etape, care urca pana la 3800m.
> Intreaga aventura alpinsitica dureaza in mod obisnuit 4-5 zile și necesita, de preferat, cateva zile suplimentare pentru aclimatizare. Pana la altitudinea de 3800m, in locul numit „La butoaie”, puteti ajunge folosind mijloacele de transport pe cablu. Urmatoarele tabere sunt „Priut”(4300m) si „Stancile lui Pastuhov”(4800m), ascensiunea finala putand incepe de la oricare din ele. De la „Stancile lui Pastuhov” pana pe varf ascensiunea dureaza aprox. 6 ore dar, chiar daca pe vreme buna poate parea usoara, nu subestimati cel mai inalt varf din Europa! Exista o mai multe trasee de ascensiune a varfului Elbrus, dar fiecare pun la incercare conditia fizica a fiecarui alpinist, durata urcarilor fiind intre 6-9 ore. Ascensiuni de iarna sunt rare, si sunt de obicei efectuate numai de catre alpinisti cu experienta. Ascensiunea varfului Elbrus nu este dificila din punct de vedere tehnic, dar este dificil punct de vedere fizic, din cauza altitudini și a vanturilor puternice. Coborare dureaza aproximativ 3-6 ore.